Fotografia care a apărut în mai multe ziare din lume, inclusiv pe coperta revistei Time, îl înfățișează pe Fikret Alic, un musulman bosniac. Emaciat și la bustul gol, acesta este în aparență închis în spatele unui gard de sârmă ghimpată, într-un lagăr al sârbilor bosniaci, la Trnopolje.
Fotografia a fost extrasă de pe o casetă video filmată la 5 august 1992 de o echipă britanică de televizune, condusă de Penny Marshall, de la postul ITN. Marshall era însoțită de cameramanul Jeremy Irvin și jurnaliștii Ian Williams și Ed Vulliamy, de la Channel 4 și ziarul The Guardian.
Pentru mulți, această fotografie a devenit un simbol al ororilor din războiul din Bosnia. Dar imaginea este înșelătoare. De fapt, Fikret Alic și ceilalți musulmani nu erau închiși într-un lagăr înconjurat de sârmă ghimpată.
Lagărul de la Trnopolje nu avea sârmă ghimpată. Nu era o închisoare, și în niciun caz nu era „lagăr de concentrare”, ci un complex de centre pentru refugiați. Mulți ajunseseră aici în căutare de adăpost și puteau pleca oricând doreau.
mmmmm………….intresting …
Salut la toti!
m-am emotionat mult vazind filmul, si vreau sa multumesc pe toti cei care l-au creat. Eu am 31 de ani, si de cind aveam 21 traiesc in Italia. Nu se linge miere aici, dar ai un salariu sigur si punctual. Cu parere de rau lucrurile care le-am invatat aici, in Moldova nu aveam sa am posibilitatea sa le invat. De multe ori m-am gindit sa ma intorc in Moldova, sa deschid o activitate, sa pun in act tot ceea ce stiu, sa pot sa dau posibilitatea la cel putin citeva persoane sa-si imbunatateasca stilul de viata. Dar sincer sa vorbim, in Moldova trebuie sa treci deasupra la o multime de obstacole ca sa deschizi o activitate. Ar trebui, ca prin vis, intr-o zi sa ne intoarcem toti odata, si ca o mare familie sa incepem sa facem curat in casa noastra, sa avem grija de membrii familiei, sa ne ajutam unii cu altii, sa uitam de egoism, sa folosim competitiile pentru lucruri pozitive, nu pentru a pune in evidenta cine are mai mult si cine are mai putin. Eu sper intr-o zi sa fie asa, nu trebuie sa incetam sa visam, visurile se implinesc.
Cind eram mica, citeam povesti 🙂 si cind m-am pornit in Italia (la 21 de ani, ma consideram matura, dar totusi eram mica, foarte mica) gindurile mele erau: nu am nimic de pierdut,ma duc in lume sa-mi caut fericirea….
Invatam la Universitatea Alecu Russo din Balti….intr-o vara eram acasa la tara, si am gasit un jurnal unde erau publicizate calatorii peste hotare, cu fotografii de mare, plaja etc….fixam fotografiile si ma gindeam: daca exista fotografia, atunci exista si un loc similar intr-o oarecare parte din lume…si i-am zis mamicai: stii care-i visul meu? sa termin Universitatea, sa ma angajez undeva la lucru si cu banii care-i o cistiga mi-ar placea sa fac o calatorie, vreau sa vad marea (la 21 de ani inca nu o vazusem)…si mamica mi-a raspuns: hm… acesta a fost raspunsul ei…
poi, vorbeam deja limba rusa, romina, franceza si engleza…si ma gindeam ca urmatoarea limba care mi-ar placea s-o invat este spaniola sau italiana…
In sufletul meu nu dispareau aceste ginduri, chiar si daca eram obligata sa lucrez pe cimpuri, sa am grija de animale si sa fiu ocarita de dimineata pina seara de catre parintii mei. Acuma ca sunt mai marisoara 🙂 inteleg ca erau atit de stresati, ca nici nu-si dadeau seama ca noi, copiii, nu aveam nici o vina…Dar atunci nu intelegeam, imi parea ca ma urau, ca nimeni din familia mea nu avea nevoie de mine si eram o fiinta inutila…si nu aveam rabdari sa cresc si sa fiu independenta si sa nu mai depind de ei…imi ziceau: daca ai nevoie de ceva, cere…. Dar cind ceream, raspunsul era: nu avem, nu putem…. (cred ca multe persoane se vor recunoaste in ceea ce scriu)….
Am hotarit sa vin in Italia, fara ca sa spun la nimeni…cu faptul ca ma gindeam ca fara mine toti se vor simti mai bine…vor fi mai linistiti si nu vor avea nici un mod sa ocarasca pe nimeni. Am contacat parintii miei dupa 2-3 luni ca eram in Italia…acuma nu avem nici o problema intre noi, totul s-a rezolvat…
Aici am avut posibilitatea sa calatoresc, sa vad lucruri minunate…
Intr-o zi mamica imi zice: ai vazut?! ti s-au implinit visurile! :-)….eu: care visuri?….mamica: plaja, mare, vorbesti la perfectie limba italiana….iti amintesti?! … eu doar am suris, dar in acel moment mi-am dat seama, ca daca vrei ceva din toata inima, mai degraba sau mai tirziu il vei obtine….VISURILE SE IMPLINESC 😉
Si oricare din noi, moldoveni, toti impreuna (forta majora) sa avem acelasi vis, sa ridicam in picioare Moldoviara noastra, e mica si nu cred ca-i tare greu, dar cu vointa, speranta putem sa realizam acest vis 🙂
Sper ca nu v-am plictisit cu „scrisoarea” asta asa lunga….vreau sa ne dorim bafta la toti si succese mari…
hai sa facem publicitate la acest blog prin facebook, onoclassniki si sa trezim constiinta moldovenilor de peste hotare…
O imbratisare la toti…
Viorica
Dar ce faci tu in Italia de ai ajuns asa usor la 21 ani!!!??? Si prin ce imprejurari? Cine te-a propulsat acolo! Culmea e ca Italia e plina de moldoveni! Oare de ce?
Doamne, cat de usor ne lasam pacaliti de jegosi! Cat am decazut fata de ceea ce eram acum 20-30 de ani!
Filmul e o insultă la adresa victimelor genocidului din Bosnia. Face parte din propaganda sârbă de mistificare a realitătii, de rescriere a faptelor (revizionism).
Ce deștept ești, bre, Pășcuță? Ai supt la țâța lui Soros?
bre neica, da’ decapat pe creieras mai esti…
penny marshall merita scuipata intre ochi de catre sarbi cel putin… Sunt convins ca si bosniacii onesti ar dori acelasi lucru!!!