Valea Jiului, o istorie în ruină

Nimeni parcă nu mai vrea să audă glasul disperat al acestor oameni. Uitați de toată lumea, blestemați de capriciile istoriei și folosiți de păpușarii politici, minerii din Valea Jiului sunt astăzi mai disprețuiți ca oricând. Jocuri mârșave au aruncat pentru totdeauna acest colț de lume la groapa de gunoi a istoriei.

Este îndreptățit disprețul pentru toți acești oameni doar pentru că unii dintre ei au terfelit iremediabil imaginea României? Mineriadele au lăsat în urmă zeci de familii îndoliate, zeci de oameni schilodiți pe viață. Niciun miracol nu mai poate șterge din memoria noastră trauma acelor zile de coșmar.

Nimic nu poate explica sălbăticia acelor hoarde care loveau sângeros orice trecător nevinovat. Și totuși, minerul de azi nu mai seamănă deloc cu cel de atunci. Minerul de azi e spășit și deloc dispus să mai repete greșelile acelui negru trecut.

Povestea începe în 2005, cu un reportaj semnat de Cătălin Apostol, care a câştigat premiul Clubului Român de Presă și o nominalizare la Festivalul de Film de la Biarritz. Intram atunci într-o lume tristă, cu oameni care își strigau disperarea. Un deceniu mai târziu, numărul minerilor este mult mai mic, disperarea a rămas aceeași, în schimb a apărut frica: frica de viitor, de sărăcie și, mai ales, frica de a vorbi.

În continuare, singura șansă pare plecarea din ţară sau măcar din regiune, iar pentru Valea Jiului nu există nicio strategie, nicio speranță. (surse: extras din documentar și tvr.ro)