Discurs despre starea planetei

Titlu original: State of the Planet

Trăim în timpuri extraordinare. Suntem înconjurați de mai multe specii de animale și plante decât au trăit probabil vreodată în istoria planetei. Devine, însă, tot mai evident că una dintre ele, a noastră, și-a dezvoltat abilitatea unică de a modifica mediul înconjurător, fiind capabilă să distrugă specii sau chiar habitate întregi.

Documentarul Discurs despre starea planetei, realizat de BBC și narat de David Attenborough, trage un semnal de alarmă asupra crizei ecologice care amenință Terra. Mai multe specii de animale și de plante au dispărut de-a lungul timpului și multe altele sunt amenințate cu dispariția. Filmul are mai multe părți.

1. Discurs despre starea planetei. Este reală criza?

Împreună cu cei mai titrați experți, David Attenborough studiază ultimele dovezi științifice pentru a vedea dacă ecosistemele planetei sunt într-adevăr în pericol. Dacă acest lucru se confirmă, atunci cum s-a ajuns în această situație și de ce nu se pot adapta unele specii, așa cum au făcut-o în trecut? De ce există atâtea specii de animale pe cale de dispariție?

2. Discurs despre starea planetei. Care sunt motivele crizei?

David Attenborough ne prezintă niște date clare și spune că oamenii și activitatea umană sunt cauzele crizei ecologice a Terrei.

3. Discurs despre starea planetei. Viitorul vieții

Pe măsură ce omenirea se dezvoltă și acaparează natura și celelalte ființe de pe Pământ, ea are două opțiuni: să lase în urmă o planetă înfloritoare sau una muribundă. Soluțiile ecologice sunt la îndemâna noastră.

9.70

Nota: 9.70/10 din 33 voturi

Alte filme interesante

Relatări de la tsunami: Cel mai costisitor dezastru din istorie

2020
10

La 9 ani de la tsunami-ul din martie 2011, șase oameni remarcabili povestesc cum au trecut peste acest dezastru de o amploare inimaginabilă.

relatari de la tsunami_compressed

Delta Dunării: Paradisul aproape pierdut

2012
9.5

„Delta Dunării: Paradisul aproape pierdut” prezintă tragedia Deltei, singura deltă declarată rezervație a biosferei de către UNESCO.

delta dunarii paradisul aproape pierdut featured_compressed

Transalpina – Drumul regilor

2010
8.68

Lansat în 2020, documentarul „Transalpina - Drumul regilor” ne propune o călătorie pe drumul de care și-au legat numele mai mulți regi.

transalpina drumul regilor_compressed

Natura umană

2021
8.33

Filmul prezintă situația animalelor din fermele românești, punând la îndoială etica din spatele utilizării și sacrificării lor.

>