Din Rubla, satul de deportați din Bărăgan unde a avut domiciliu obligatoriu și Corneliu Coposu, nu a mai rămas decât o singură gospodărie, locuită de un singur om. Constantin Ciolac se luptă, la cei aproape 70 de ani ai săi, de unul singur cu pustiul din jurul său.
Deportarea în Bărăgan a populației din zona de frontieră cu Iugoslavia, declanșată în luna iunie a anului 1951, a fost o măsură atât de controversată și lipsită de omenie, încât după moartea promotorului acestei represiuni, dictatorul sovietic Iosif Stalin, regimul comunist de la București a căutat să șteargă orice urmă a atrocităților la care și-a supus cetățenii, la ordinul Moscovei.
O dovadă vie, încă, la aproape 70 de ani de la încetarea oficială a deportărilor, continuă să vorbească lumii despre adevărata față a regimului comunist.
Aveam cred 9 ani cand eram cu mama intr-o statie CFR si ne uitam l atrenurile cu deportati din Banat. Parintii mei refugiati din Basarabia se stabilisera undeva tot in Baragan intr-un sat sarac unde oamenii erau incaltati cu opinci , cipici sau mergeau cu picioarele goale. Noi ne stabiliseram intr-o casuta mica acoperita cu stuf si atunci cand ploua in casa apa curgea de sus ca de la dus pe toata suprafata interiara iar noi ne refugiam intr-un colt ca sa ne ferim. Am vizitat cu mama zona din Baragan unde fusesera depusi deportatii care la inceput si-au construit doar niste colibe. S-a intamplat ca printre deportati sa fie si niste cunoscuti de ai mamei asa ca am fost si in urmatorii ani sa-i vizitam si in acest fel am fost martori al transformarii acelui loc. Il invidiez pe cel ce a ramas acolo singur in mijlocul naturii departe de lumea dezlantuita. La vara cand o sa ajung in Buc. o sa ma duc in mod special sa vizitez locul si pe acel supravietuitor.
Multumesc mult pentru acest documentar
Un documentar care m-a miscat emotional. Am o varsta a carei tinerete a interactionat cu odiosul flagel comunist; de aceea ma inclin in fata D-lui Ciolac.