Acesta este un film documentar despre misterul Sfinxului din Carpați, care propune o teorie inedită privind rolul acestui monument impresionant: altar pentru omul de Neanderthal. Filmul ne va conduce într-o lume magică, prezentându-ne o viziune surprinzătoare, dar susținută cu argumente științifice, despre evenimente pierdute în negura timpului.
Realizatoarea lui, Oana Raluca Ghiocel (româncă stabilită în SUA), a reușit, împreună cu câțiva specialiști americani, să contureze lumea și profilul uman al celor care ar fi putut să fie creatorii Sfinxului din Bucegi. Informațiile inedite pe care le veți afla sunt în măsură să vă schimbe perspectiva pe care ați avut-o până acum asupra a ceea ce noi numim preistorie.
Unul dintre specialiștii consultați pentru realizarea acestui documentar a fost geologul american Robert Schoch. Acesta a intrat în atenția opiniei publice mondiale la începutul anilor ’90. Atunci, pe baza șanțurilor de eroziune vizibile pe sfinxul din Egipt, a concluzionat că emblematicul monument al lumii faraonilor are, de fapt, o vechime cu câteva mii de ani mai mare decât fusese estimat.
Concluziile lui Robert Schoch au zdruncinat lumea academică, deoarece urmele de eroziune de pe monumentul egiptean dovedeau că acesta fusese creat într-o vreme când în zonă ploua din abundență. Adică, în urmă cu aproximativ 12.000 de ani.
Nu inteleg (de fapt ma fac ca nu inteleg) de ce tot apare femeia aia in prim plan. Filmul e un documentar sau o prezentare a unei femei ? Enervant montaj. Pentru asta nu il voi urmari.
exact, si de fapt nu descopera nimic, nu reveleaza nici un mister
poate asa ne vom regasi locul(in frunte) pe care neamul stravechi din care descindem il are
A.F. ai dreptate; lasa cainii sa latre pana devin …javre. Dragul nostru ,,sfinx,, aduce cu un profil uman (deci, aduce !!!) numai dintr-o anume parte. Laterala, nu !?!? Cine a vizitat platoul Bucegilor, implicit Babele si Sfinxul, a putut remarca faptul ca pseudoSfinxul nostru, privit din fata si din alte pozitii cardinale, arata ca un PIETROI DIFORM. Insa, mediatizarea, legendizarea si aratarea unei pale fatete (profil, of course!!!), ADUCE TOTI BANII, nu este asa, frumosilor???
Este batator la ochi felul de propaganda ieftina care predomina reportajul. Noi, romanii, stim cu ce se mananca pseudoSfinxul, cum arata, cum s-a format, etc. Dar, pentru calatorii virtuali straini ( care, fie vorba intre noi, sunt cam …naivi; tot timpul au fost si vor fi !!!) putina ,,aventura,, nu le strica
Gogu, nu mai arunca cu lături!
Mai bine mănâncă-le, fiindcă spui doar idioţenii!
Puteți explica cum s-a format Sfinxul? Eu nu știu nimic despre el. Mulțumesc.
capul tau este un pietroi minuscul si amorf
Destul de interesanta ideea, dar documentarul mi s-a parut prea lung, putea fi mai scurt, ma apucasem deja sa sar peste pasaje care deja se repetau ca idee. De asemenea m-a calca pe nervei, mai ales ca am ascultat la casti, muzica de fundal care ar fi fost poate mai placuta si mai in ton ca fundal al documetarului daca era la un volum mai scazut. Deabea auzeam naratorii (nu ma tare bazez pe traducere). Dar ca sumar al documentarului – da, am invatat ceva nou, cele relatate are logica si cred ca e adevarat. Well done!
Sunt de acord cu partea de coloana sonora … Ma enerveaza teribil
Toata stima pentru o americanca ,care crede in adevarul legendelor muntilor nostri.excelent.
care americanca? Nu e clar dela primele cuvinte ca e romanca?
Pe mine ma enerveaza tipa ca are sapca si nasul putin borcanat. Doar atat pot eu pricepe. Nu apreciez pasiunea ei pentru cercetare, nu tin cont ca am fost avertizat la inceputul filmuletului ca sunt doar ipoteze, nu vad mai departe, deoarece sunt un mare patriot si nu accept ideia ca cineva sa-sibage nasul in comoara mea de dupa casa in care eu fac caca.
Pe mine ma enerveaza naratoare extrem…
filmul este o facatura ordinara. cei care l-au realizat au urmarit sa duca in ceata mintile oamenilor. fac afirmatii nesustinute de argumente autentice.
acele sculpturi nu au fost realizate de oameni primitivi ci de oameni aflati la acel moment pe o treapta inalta pe scara evolutiei spirituale si sociale.
exact!
http://www.trilulilu.ro/video-diverse/megalitii-antropomorfi-ai-romaniei
ce voce si ce pronuntie in engleza are tanti..ma enerveaza extrem.
nu reusesc sa gasesc documentarul ,,Misterul sfinxului din Carpati,,stie cineva cum as putea deschide lincul respectiv?Multumesc anticipat
cine doreste sa aprofundeze cunostintele va mai recomand si 2 volume de Drunvalo Melchisedec ,,FLOAREA VIETII,,
Sfinxul din Carpatii Romaniei,este `emblema` poporului Roman vorbitor de limba Romana.El a fost martorul tacut al istoriei unui popor ,unei natiuni.El a fost martoru luptelor intre Daci_-Romani ,a vazut bataliile lui Stefan cel Mare cu turcii,a vazut luptele poporului Roman pentru libertate ,a vazut visul tuturor Romanilor implinit 1918 UNIREA,a fost martorul `ruperii`unei bucati din sufletul unei natiuni1944,a fost martorul luptei Romanilor 1989 pentru Libertate,Sfinxul a fost martorul istoriei .Istoria Romanilor.El ne-a vegheat,ne vegheaza si ne va veghea Poporul Roman vorbitor de Limba Romana din inalturile Muntilor Carpati.
Beau o bere`n cinstea ta Sfinxule din tara mea ,pentru mine esti capul ce gandesti, pentru unii din voi e doar piatra, vant si ploi.
Acest film lipsit de ORICE valoare e felul in care Universul va comunica ca sunteti pe o cale gresita si ca trebuie sa cercetati serios… in alta parte, daca va intereseaza subiectul. Cand veti fi pregatiti…veti gasi tot ce aveti nevoie….Adevarul nu trebuie „aflat” ci cautat!
succes!
Daca nu va place filmul atunci faceti altul mai bun!