20 de ani de libertate

Realizat de Pro Tv, acest film documentar-reportaj readuce în atenția publicului atmosfera zilelor trecute de la Revoluție și prezintă evenimentele văzute și prin ochii celor care și-au pierdut părinții sau copiii pe altarul libertății. La începutul acestui documentar este reamintit contextul european în care a avut loc Revoluția, apoi sunt redate cronologic faptele petrecute în timpul acesteia.

Cele trei reportaje care compun materialul „20 de ani de libertate” au fost difuzate în cadrul Știrilor Pro Tv, la finalul anului 2009 și au vrut să arate publicului ce s-a întâmplat în ultimele zile din decembrie ’89 și că, în ciuda tuturor dificultăților cu care se confruntă, soarta românilor s-a schimbat în bine. Libertatea totală de expresie, posibilitatea de a călători, controlul propriului destin și libertatea de a alege sunt numai câteva dintre urmările Revoluției.

La peste 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, românii, cuprinși de pesimism, par să fi uitat că acum pot să-și stabilească propriul curs al destinului tocmai pentru că alții au decis să sacrifice totul, chiar și pe sine, pentru ca urmașii lor să fie stăpânii propriului destin, și nu subjugați unui sistem de stat aberant. (Sursa)

6.93

Nota: 6.93/10 din 14 voturi

Alte filme interesante

Hoții români din Marea Britanie

2024
10

Filmul urmărește o bandă de hoți români care au vizat metodic peste 50 de magazine, furând produse în valoare de 120.000 de lire sterline.

Mierea nebunilor: Culegătorii de miere halucinogenă

2013
10

Cunoscută ca „miere nebună” sau „mierea nebunilor”, substanța halucinogenă este produsă de cele mai mari albine sălbatice din lume.

De ce trăim de azi pe mâine

2022
8.5

De ce trăim de azi pe mâine explorează traumele economice din ultimele cinci decenii care au modelat profund mentalitatea românilor.

Dictatură, paranoia, foamete: Bun venit în Coreea de Nord!

2010
9

Mai mulți turiști francezi decid să plătească 8.500 de euro ca să petreacă o vacanță de trei săptămâni în Coreea de Nord, unde au parte doar de... surprize.

dictatura paranoia foame coreea de nord feature
  • Incercati sa faceti un documentar si despre modul in care oamenii obisnuiti vad acasta perioada de asa zisa libertate. Circ si palavre ,hotii cu stil , jaf mai ceva ca la drumul mare , iata beneficiile celor 20 de ani. Cred ca acum suntem la nivelul tarilor africane sau poate mai rau. De ce? Mai cautati!

  • Revolutia a fost facuta de saraci, prosti si naivii..ptr ca comunisti care erau kontra lui Ceausescu sa ajunga la putere. Gen: Iliescu si cei care azi sant in PSD.! Cei care sant milionarii de azi!!,,cei din nainte de Revolutie au ramas la fel..mai prosti si mai saraci!

  • Documentar despre Romania sau Pro Tv ?!…

  • Nimic nu poate sa infranga libertatea ?!? Poate doar Iliescu ….(scuze..´´nimeni´´)

  • >