Revenirea acasă: Ziua înmormântării regelui Mihai

Realizat de TVR, documentarul Revenirea acasă relatează despre un moment greu din 2017, 16 decembrie, ziua înmormântării regelui Mihai I, ultimul monarh al României.

„Cele 11 zile dintre decesul regelui Mihai I și înmormântarea sa vor fi, probabil, menționate în viitoarele manuale de istorie. Povestea lor trăită însă, și nu citită, a dat măsura respectului pe care acest popor l-a conservat și l-a închinat unei personalităţi a istoriei sale.

La fel ca organizatorii care răspundeau de protocol și de buna desfășurare a petrecerii regelui Mihai pe ultimul drum, erau jurnaliștii, cameramanii, tehnicienii și responsabilii editoriali sau cei care aveau sarcini legate de producția de televiziune.

Mașinile încărcate cu cabluri, lumini și echipamente se îndreptau spre locurile de unde urmau să fie realizate transmisiunile în direct sau relatările jurnaliștilor. Într-un fel sau altul toți cei care se aflau în proximitatea evenimentelor purtau pe umeri greutatea doliului național.

Acest documentar ne arată cum s-au văzut acele zile de decembrie din spatele camerelor de luat vederi, din spatele ecranelor televizoarelor, alergând în întâmpinarea cortegiului sau intuind clipe care trebuie păstrate în tezaurul audio vizual al României contemporane.” (sursa)

4.00

Nota: 4.00/10 din 3 voturi

Alte filme interesante

Buncărele secrete ale Mafiei

2013
10

O incursiune fascinantă în lumea ’Ndrangheta, o mafie născută în exil, crescută în umbră și devenită un imperiu global al crimei.

Fata care s-a transformat în trei băieți

2012
10

Un caz tulburător de trădare, manipulare și identități false: fata care s-a transformat în trei băieți pentru a-și seduce prietenele.

Apartamentele-sicriu din Hong Kong

2024
9.64

În spatele vitrinelor strălucitoare, Hong Kong ascunde o realitate dură: oameni care trăiesc în cuști de locuit.

România în ’89: Frica și speranța dinaintea Revoluției

1989
8

Filmat pe ascuns, documentarul te invită într-o călătorie în timp, în 1989, cu câteva zile înainte de izbucnirea Revoluției.

>