Dacii – Adevăruri tulburătoare

Informaţiile prezentate în acest film documentar răstoarnă multe dintre teoriile pe care este construită istoria României. Filmul face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează recuperarea adevărului istoric, iar acesta este primul pas hotărât!

Aşa după cum veţi constata, dovezile ştiinţifice la care se face referire şi argumentaţia bazată pe izvoare istorice autentice aduc informaţii inedite şi extrem de valoroase, capabile să determine o rescriere a istoriei acestui popor. Toate acestea sunt susţinute de personalităţi şi specialişti care merită cu adevărat să fie ascultaţi: General (rez.) dr. Mircea Chelaru (fost Şef al Marelui Stat Major al Armatei Romane), Dr. Napoleon Savescu (director fondator al Dacia Revival Internaţional Society), General (rez.) Nicolae Spiroiu (fost Ministru al Apărării Naţionale), Prof. dr. Mihai Popescu (Biblioteca Militară Naţională), Prof. univ. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania), Dr. Georgeta Cardoș (cercetător ştiinţific biolog specialist genetică – Institutul Victor Babeş), Prof. doctorand Sebastian Stănculescu (paleografie şi antropologie culturală).

Rezultatele cercetărilor recente de paleogenetică realizate la Hamburg, Germania, pe oase şi dinţi din situri româneşti de acum 3000-5000 de ani, pun sub semnul întrebării teoriile pe care se bazează istoria oficială a României. Este actuala populaţie a României continuatoarea populaţiilor tracice şi pretracice de acum 3000 – 5000 de ani? Suntem noi înrudiţi genetic cu italienii? Iată doar două dintre multele întrebări tulburătoare la care acest film documentar doreşte să răspundă cu argumente bine întemeiate.

Recuperarea adevărului istoric este un demers indispensabil recuperării demnităţii naţionale. Dacii, „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, aşteaptă să li se facă dreptate! (Sursa text și video: blogul personal al lui Daniel Roxin)

Vezi și:

  • Moștenirea dacilor, pe apa sâmbetei, un film documentar ce trage un semnal de alarmă despre vestigiile dacice de o valoare excepţională, incluse în patrimoniul mondial al UNESCO, care sunt angrenate într-un proces de distrugere iremediabilă, consecinţă atât a lipsei de implicare a instituțiilor abilitate, a sustragerii pieselor de valoare din siturile arheologice, cât şi a mutilărilor deliberate;
  • Tracii – Istoria ascunsă  – o perspectivă zdruncinătoare asupra istoriei antice, fapte și evenimente ce vor veni să redefinească istoria;
  • Fabuloasa istorie străveche din Carpați – un film documentar ce prezintă dovezile unei locuiri și continuități umane în spațiul românesc ce depășesc 60.000 de ani;
  • Noi nu suntem urmașii Romei, de Napoleon Săvescu

Partea II – Dacii – Adevăruri tulburătoare. Noi dezvăluiri

8.13

8.13/10 din 278 voturi

Filme similare

188 de comentarii la „Dacii – Adevăruri tulburătoare”

  1. In opinia mea, Istoria, nu numai ca disciplina scolara, este o stiinta exacta, iar respectarea adevarului istoric este o obligatie a noastra, a tuturor. Si cand ma gandesc ca acum cativa ani s-au tiparit manuale de Istorie in care aparea Andreea Esca… Astept cu nerabdare „Arhivele Regale ale Dacilor”.

    Răspunde
  2. Ma simt coplesit, aud si eu dupa 25 de ani, de cand am terminat liceul, lucruri pe care, le auzeam in particular de la profesorul de istorie.

    Răspunde
  3. Asadar domnilor si domnitelor(gata oricand de pupincureala a occidentului), priviti si luati aminte la istoria voastra adevarata si reala (nu cea actuala care ne arata pe Esca, Iliescu si holocaustu).Istoria voastra va spune ca sunteti de origine Daca si nu latina . Iar acesti daci isi au radacinile in europa centrala si de est cu muuuult timp inaintea nasterii romei si a romanilor care de fapt se pare ca ei au descins din neamul dacilor fapt ce releva asemanarea dintre limba romana si cea italiana si asta in conditia in care romanii au cucerit si ocupat nici 20% din teritoriul Daciei, dupa care intr-un tarziu s-au si retras.Asadar noi nu am fost latinizati, asta este limba stramoseaca..!!!!!!!!!
    Cat despre scriere fie ea si cea heroglifica care a si fost precursoarea scrierii moderne se pare ca cea dacica o sucraseaza punand-o pe locul doi pe cea sumeriana.
    Vizionand acest documentar al propriei istorii cu dovezi dintre cele mai relevante bazate pe stiinte precum paleogenetica, arheologia si altele, poate va mai creste si voua respectul de sine si demnitatea nationala pentru ca aveti o istorie mai veche si mai civilizata decat restul europenilor care sunt doar copiii dacilor facuti din flori.

    Răspunde
    • oarecum ma doare sufletul ca abia la 40 (varsta) aflu ceva ce ma rodea pe vremea cand elev de-a sasea… am luat un 3 la istorie, desi eram premiant, fiindca mi-am permis sa zic ca romanii erau daci si luptau foarte bine fiindca nu purtau platoshe… imi bagase tata in cap ca suntem neam de luptatori. Va multumesc pentru LUMINAREA asta !!!

      Răspunde
  4. ar trebui,ca istoria,geografia,limba romana sa fie materii,controlate de istorici si manualele sa fie editate numai de stat,nu alternative

    Răspunde
  5. foarte interesanta si incitanta istoria dacilor, abia astept noua serie de documentar din aprilie 2012.Tot respectul si stima celor care au depus munca de documentare si livrare catre cei interesati.Multa sanatate doamnelor, domnilor cercetatori,si asteptam sa ne mai surprindeti cu asemenea documentare.  J.V.

    Răspunde
  6. Orgolii si interese meschine, au distorsionat voit istoria unui popor maret. Ni s-a spus si ni se repeta cu insistenta, faptul ca suntem incapabili, lasi si pupincuristi. Oare de ce? Italienii, francezii, chiar si americanii , fac mare caz de istoria lor iar noi bagam capul in tarana…Oare de ce?  Sper ca in final adevarul sa iasa la lumina, cu ajutorul tuturor celor dornici sa-si gaseasca radacinile.

    Răspunde
  7. Absolut meritorie aceasta incercare de-a aseza istoria romanilor pe piedestalul pe care il merita! De doua sute de ani sintem depersonalizati din cauza tolerantei noastre in fata veneticilor care ne-au invadat, toleranta care a dus la lasitate si iresponsabilitate, la pierderea demnitatii si mindriei nationale! E timpul sa fim iarasi ce-am fost daca nu si mai mult! Toate marturiile istorice si arheologice ne indreptatesc sa ne aducem aminte cine sintem! Si eu ca multi altii, am fost preocupata si fascinata de istoria romanilor, de neconcordantele intre istoria oficiala si cea nerecunoscuta inca…Cred ca e de ajuns cit am fost  calcati in picioare de toti neaveniti, cit am fost de umiliti si exploatati! Voi urmari cu placere si interes, activitatea acestor oameni de stiinta! Bravo lor!

    Răspunde
  8. Nu stim sa ne vindem marfa. Felicitari echipei realizatoare. Oare cand vom avea tupeu sa ne ridicam capetele de struti din tarana istoriei ?

    Răspunde
  9. Tot respectul. Important este sa nu va opriti aici.Acest tip de informatii trebuie sa ajunga la tot romanul si in principal la generatia tanara.Inca odata felicitari.

    Răspunde
  10. Mulțumesc tuturor domnilor/ doamnelor (istorici, oameni de știință etc.) care apar în acest documentar pentru că și-au dedicat timpul pentru a afla adevărul istoric despre daci și despre DACIA, țara noastră.
    De asemenea țin să mulțumesc echipei care a realizat acest documentar pentru că nu lasă să moară adevărul istoric și pentru că încearcă să ni-l aducă în fața conștiinței pentru „deșteptare”!!!
    Mărturisesc sincer că după ce am urmărit acest documentar am reînceput să fiu mândru că sunt român pentru că sunt urmașul acestor oameni deosebiți, dacii!
    Aștept cu nerăbdare documentarele viitoare!
    PS: De trecut nu îmi este rușine dar de prezent……..

    Răspunde
  11. Foarte interesant. Toate aceste documentare facute in tara in limba romana, despre trecutul nostru aici ar trebui neaparat postate pe net cu subtitrare in engleza. Inca nu sumtem in pozitia sa fim luati prea mult in seama, „multumita” politicii dezastroase si coruptiei fara margini a celor ce conduc tara, gata sa vinda si istoria si locurile sacre ale DACIEI – Romaniei. Eu traiesc departe de tara si as fi vrut sa trimit mai departe aceste documentare celor pe care ii cunosc pe aici, dar in limba romana chiar ca nu are rost!
    DECI VA ROG POSTATI ACESTE DOCUMENTARE DESPRE NOI SI CU SUBTITRARE IN LIMBA ENGLEZA!

    Răspunde
  12. Mda…am ramas fara grai!daca pot spune…Dar cred ca e suficient,(asta o stiiam!) doar faptul ca…: ,,MA INTORC IN TARA STRABUNILOR MEI!,, ar fi trebuit sa dea de gandit acestei natiuni.Cat despre scriere…e socant!!maiveche de cat cea sumeriana?! E mult de lucru cu totul …(parerea mea)e o chestie deja de nivel mondial!Sa dea DOMNUL! Felicitari pt.postare!

    Răspunde
  13. uimitor,nu-i asa?ce-ar trebui facut ca marea masa a romanilor sa afle mai repede?cand vor aparea adevarurile in cartile de istorie?pe vremea Congreselor de dacologie cand am aflat mai multe si cand am facut un curs de TGD-limba traco-geto-daca(unde se vede clar ca se afla la baza limbilor europene),eram super incantata.
    insa pot sa va spun ca si acum,ca si atunci,m-as „certa” la nesfarsit cu profesorii de istorie,de parca ar fi dezvaluite lucruri rusinoase despre noi…
    inertia nu e specifica poporului nostru!

    Răspunde
  14. Felicitari ! Ar trebui sa se aduca la cunostinta pri toate canalele informatice adevarata istorie a ROMANIEI si chiar ar trebui sa se inceapa demersurile pentru ca aceasta tara sa revina la vechea denumire DACIA, iar adevarul despre informatiile de pe tablitele din aur de la SINAIA trebuie aduse la cunostinta tuturor.

    Răspunde
  15. Buna sa va fie inima domnisoarelor, doamnelor si domnilor!

    – Ma inclin cu deosebit respect in fata realizatorilor si istoricilor ce au pus foarte mult suflet la acest film documentar si va rog sa nu va opriti aici.
    – Am urmarit cu foarte mult interes acest film documentar trimitandu-l si celor cunoscuti mie.
    – Ce am fost obligat sa invatat la istorie nu am gasit in acest film documentar. 
    – ROMANII trebuie sa-si cunoasca adevarata istorie a teritoriului „DACIA” si a bravilor ei conducatori nu ca cei de astazi.
    – De aceea UDMR-ul cu ajutor din exterior vor sa fabrice si sa fure din teritoriul tarii noastre deoarece ei nu au o istorie si nici un trecut glorios ca al strabunilor nostri care au locuit cu mult timp inainte de sosirea hunilor.
    – De ce oare cei de la Cluj se lasa greu in a dezvalui despre descoperirile arheologice  si adevarul despre teritoriile ocupate de DACI? (au interese sau NU se trag din neamul traco-dacilor).
    – Va rog sa faceti cercetari dar si filme documentare (cei ce aveti acces la documente) legat de ,,RELIGIA DACILOR SI ZEUL LUMINII ZAMOLXIS” deoarece cred ca a sosit timpul sa se afle adevarul.
    – De aceea au dat numele de ROMANIA teritoriilor locuite de DACI sa se poata falsifica mai usor istoria si sa ne arunce praf in ochi cum ca ne tragem din locuitorii Romei iar mai tarziu un individ marsav cu acordul parlamentului sa-i numesca pe tiganii din Romania  ,,rromi” ce vorbesc limba rromanes pentru o confuzie si mai mare, iar noi sa fim ori ce numai urmasii geto-dacilor nu.
    – Tot timpul este scos in evidenta calendarul maya si alte scriei de parca teritoriul batranului continent ar fi fost pustiu pe cand descoperirile arheologice spun altceva despre vechii ei locuitori.
    – Vaticanul oare ce are de spus sau de ascuns?
    – Se pot face foarte multe comentarii dar cei ce au dovezi si date concrete pot face lumina asupra istoriei mai ales ca palogenetica si tehnologia de varf contribuie foarte mult la aflarea adevarului.

    Răspunde
    • buna ziua,d-le.LUDU(nume romanesc?)vaticanul sigur are ceva de spus…credeti ca mai este popor in europa asa fara identitate,resp.fara origini certe  ,cum sunt asa zisii ROMANI??   intotdeauna mi s-au parut ridicole povestile din manualul de istorie referitoare la decebal,burebista,de traian ce sa mai zic…a facut-o nicolaescu ca-n  in filme…daca cineva a fabricat ,cum ziceti, ceva ,a fost mitul cu latinitatea,era singaura solutie sa tii la un loc un asa amalgan de indivizi,zeci de etnii,care in ultimul timp se numeau ROMANI,si nu cetateni romani de etnie…dar peste 50 de ani vom vorbi oricum despre Rromania,inevitabil,ne place sau nu……buna sa-ti fie inima,domnule,precum cautatura…

      Răspunde
      • @95a18f907f77d35e5312eec922aa317e:disqus – se vede ca ti-a placut de aceasta „adunatura” daca in peregrinarile tale te-ai oprit aici si le-ai invatat limba asa de bine. Pacat ca nu simti filonul dacic dar comentezi numele altora la adapostul anonimitatii oferite de internet. Intradevar, exista o adunatura de agenti si de poftitori de mosii care se invirt pe aici si lucreaza la neantizarea Daciei. Mai ai de inghitit in  sec !…

        Răspunde
  16. Felicitari realizatorilor,
    Ma bucur ca sunt, inca, romani care isi cunosc adevarata identitate.
    Chiar citind istora actuala asa falsa cum este ea, ne putem da seama ca nu avem o legatura adevarata cu romanitatea, ca cineva incearca din rasputeri sa ne denigreze.
    Este unul din motivele pentru care a fost asasinat Eminescu si a fost alungat Cuza.
    Atat timp cat exista romani care stiu cine sunt , acesti „hop in toale” nu vor reusi sa ne fure identitatea.
    De cate ori ascult actualul imn al Romaniei ma cuprinde revolta  pentru jignirea ce se aduce urmasilor dacilor.
    Continuati pentru ca adevarul va iesi la lumina pana la urma.

    Răspunde
      • Asadar suntem in 2012 si trebuie sa ne aliniem standardelor pupincuriste/globalitioniste si slugarnice fatza de mai marii stapani bilderbergi ale caror devize sunt: ‘one world ,one order & no one religion’…pe scurt ‘washed brain’

        Răspunde
        • Nu este gresit sa ai o religie, dar sa invoci o divinitate despre care nu stim mai nimic (nici macare ce valori morale propunea), mentionata in treacat ca fiind venerata in urma cu mii de ani pe acest teritoriu, nu pare un act al unui om rational.

          Răspunde
  17. Felicitari pentru curajul de a spune un adevar negat de mediocritatiloe ce ne conduc!!! Bravo si tine-ti-o tot asa! Sunt roman si sunt mandru de asta!!!

    Răspunde
  18. bravo bravo bravo! stiam de la bunicul meu un om de o cultura incredibil de vasta, cat ma bucur sa vad ca se face ceva in sensul asta, oare copilul meu o sa invete adevarul la scoala? mi-as dori enorm, daca nu, o sa-l invat eu!

    Răspunde
  19. 1. O inscriptie de la inceputul sec. III, din vremea lui Caracalla, nu cu mult inainte de abandonarea Daciei,
     pomeneste de existenta in armata romana a unui interpres dacorum, adica “translator al dacilor”, prin intermediul caruia romanii comunicau cu dacii. 
    Daca dacii nu vorbeau latina cum se face ca noi vorbim o limba latina. Cand si de la cine am invatat?
    2. Exista cateva sute de cuvinte dacice in manuscrise romane (nume de plante, toponime, hidronime, localitati dave) care nu suna deloc a latina si celebrele zar, viezure, zarzar, darz, etc.
    Daca daci nu vorbeau latina cum se face ca noi vorbim o limba latina. Cand si de la cine am invatat din nou?
    3. Cei 14% (cine i-a masurat si cum?) sunt scosi din burta, nimeni nu verifica ca suprafata Daciei propusa de dacologi se diminueaza 
    mult cu alte popoare spre margini… unde e vorba despre si de locuitori daci dar nu majoritari. Deci nu vom mai avea cei 100% propusi initiali. 
    Ba mai mult, nimeni nu are pretentia ca locuitori din extremitati ale „Dacie”propuse sa se fi latinizat (actule parti din Ungaria, Slovacia, 
    Ucraina) (inca odata cei 100% sunt de fapt mai putini)
    4. Nimeni nu are pretentia ilogica ca in anul 271 e.n sa avem o populatia complet latinizata. Fenomenul s-a produs prin contagiunie in secole si secole, din centru spre extremitati,
    si prin contributia ingredientul special- crestinismul care a propagat  limba latina din Impreiul Roman unde a devenise religie de stat.
    Spre deosebire de multi dacomanici, mari arheologi oficiali (Parvan, Daicoviciu,I.H, Crisan) au tras si la harlet pe teren ca sa descopere relicve istorice, ceea ce spune mult…
    Mai ganditi-va… Sa ne laudam cu prezentul daca se poate

    Răspunde
    • @Tavi-NEM TUDOM- nu cred ca e momentul sa te lauzi cu prezentul , dacii nu erau ipocriti si orbi! Crestinismul a ajuns in Dacia in aceeasi perioada cu Imperiul Roman, deci nu limba a fost vehiculul crestinismului ci apostolii. Daca tot te pricepi fa si tu un studiu ca al Dr. Napoleon si combate celelalte evidente pe baze stiintifice. Daca nu intelegi istoria mai citeste si intreaba. Apoi vezi ca suprafata Daciei se diminueaza dinspre extremitati spre centru evident datorita agresiunilor externe si e vorba de pelasgi care locuiau pe o zona mai intinsa , iar dacii erau in interiorul acestei arii, deci si marginile sint la fel cu centrul. Circulatia pe vremea aia era mai redusa , asa ca o limba cultivata nu exista si evolua greu. Iudeii au fost mai mult timp sub romani, gaseste influente latine in limba lor! 

      Răspunde
    •  Interest foarte cum noi ne-am latinizat de au ajuns si ciobanii din varf de munte si chiar si sihastrii si catunele izolate sa vorbim „latina” , in timp ce latina nu e vorbita nici macar in Italia .
      Acolo pe trei versanti diferiti ai aceluiasi munte se vorbesc 3 dialecte care nu seamana deloc unul cu altul …
      De unde a aparut teoria cu latinitatea romanilor , qui bono ?
      Nu cumva de la scoala ardeleana , unde majoritatea erau greco-catolici ? Ei au fabricat aceasta teorie complet neargumentata pentru a pacali ortodocsii si a-i converti la catolicism sau macar sa-i faca sa simpatizeze cu catolicismul !

      Răspunde
  20. Pentru @ala de sub mine…bai gigele tu n-ai inteles concluzia acestui documentar care releva clar si prin dovezi reale faptul ca acest neam al dacilor au radacini pe acest teritoriu mult mai vechi decat perioada aparitie imperiului roman/macaronar..??!..Nu cred ca ai vizionat pana la capat filmul in care se releva prin insasi scrierile vechilor istorici greci ca acei fii ai romei descind dintr-un grup al marelui neam dacic, grup sau populatie ce era localizata la perioada aceea in zona actualei bulgaii care apoi migreaza si se stabilesc in penisula (macaronara). De aici si concluzia asemanarii limbii romanesti cu italiana , mai pe sleau spus insasi limba latina vorbita de cei din Roma antica descinde din cea a dacilor ,plus ca italiana actuala nu prea se pupa in totalitate cu latina veche, pe cand la limba romana se pare ca este mult mai apropiata de cea dacilor.Sa mai reamintesc inca o data faptul ca imperiul roman nu au putut cucerii nici macar 20% din teritoriul Daciei ,cat despre rezultatele paleogenetice facute de acei omeni de stiinta spun clar faptul ca atat genele prelevate din scheletele dacilor descoperite pe actualul teritoriu al Romaniei cat si cele actuale (adica ale voastre celor din prezent) nu se aseamna cu cele ale italienilor decat sub 4% si aceia fiind doar cei din nordul Italiei..restul este abureala din parte Vaticanului..si daca-mi mai sterge odata postarea admina ma supar si trag cu arcu!..haha 

    Răspunde
  21. 14%, 20% sau.. ?  http://en.wikipedia.org/wiki/File:Romani_daci.jpg
    Daca latina vorbita la Roma descinde din limba daca ar trebui sa semene dar nu o face (vezi breviarul lui Discoride, 60 nume de plante in limba daca plus vreo 1000 de nume proprii si inca 900 de toponime care nu aduc a latina deloc. Marele poet roman Ovidiu, exilat la cetatea Tomis, vorbește în poemele lui „pontice” despre daci și limba lor „barbară”, afirmând că a învățat-o și chiar a scris poeme în ea.
    Deci cele 2 limbi difera, iar daca difera nu sunt la fel, daca nu sunt la fel, noi romanii de unde am invatat cuvantul carozza, care inseamna caruta in italiana?
    Iar despre testele paleogenetice, esantioanele pot fi foarte usor nereprezentative stiindu-se faptul ca majoritatea dacilor practicau incineratie ca rit funerar plus alti factori… Suntem un amestec…

    Răspunde
  22. Cateva cuvinte/denumiri imprumutate de la italieni precum si unele obiceiuri dacice la care s-au renuntat in prezent nu inseamna ca avem mari asemanari cu italienii . Iar daca spui ca testele paleogenetice nu sunt reale  atunci hai s-o luam altfel si sa privim mai bine la ‘meclele’ si fizionomiile celor doua popoare ..Broscarii in general sunt bruneti/tuciurii,(mai putin cei din nord) iar obiceiurile lor de a gesticula dand din maini ca dracii nu prea ne sunt asemanatoare ….deci alte contraargumente..?!

    Răspunde
  23. ei, asta e un documentar care va face cinste, spre deosebire de „sodoma si gomora”; altfel spus: acesta e un documentar de nota 10, celalalt de nota 2

    Răspunde
  24.  Ma bucur c-am reusit sa vizionez acest film, felicitari realizatorilor. Intr-un comentariu am scris despre schimbarea numelui tarii noastre din Romania in Dacia, daca tiganii nu vor sub niciun chip sa-si reia numele de tigani in loc de romi, tocmai pt. a nu se confunda chiar originea numelui tarii noastre cu presupusul lor numele. Acum, referitor la latinitatea noastra: se stie ca originea si unitatea unui popor este indicata de limba vorbita. Cum se face ca maramuresenii din Maramuresul istoric si nu numai, carora li se spune ca sunt descendentii dacilor liberi, isi poarta cu mandrie si azi portul si mai mult graiul pe care le-au mostenit. Le-ar fi putut vremelnic schimba cineva graiul, vorba, limba daca n-au reusit sa le shimbe portul? Cum se face ca maramuresenii se pot intelege cu toti romanii de la nord la sud, de la est la vest? Mai mult, vezi romanii din diferite parti a diferitelor state, sau a moldovenilor nostri de peste Prut, care nu si-au uitat vorba stramoseasca, pe care noi o intelegem si datorita careia putem comunica fara translator. Eu doar atat am de spus, mai multe dovezi vor aduce cercetatorii de buna credinta a acestei natii. Dumnezeu sa ne ajute sa ne intelegem cu toti bine indiferent de etnie sau alte orientari.

    Răspunde
    • Comentariul tau este pe inima mea,schimbarea numelui din Romania in Dacia este o necesitate spirituala si istorica pt. binele unui popor subjugat de bine platitii manipulatori ori interpretori de istorie.
      Te iubesc si traiesc cu speranta ca Dumnezeu sa ne ajute si dea intelepciunea si lumina de a distinge ca nu este nimic fara dragoste si pace pe Pamant.

      Răspunde
  25. Totusi hai sa fim mai realisti , limba vorbita precum si denumirile ori portul/traditiile sincer nu intotdeauna releva originile respectivelor populatii. De exp daca o piranda sadea care a facut ‘turul’ scandivaniei si si-a mai tras si un nume norvegian in buletin asta nu inseamna ca are origini scandinave ..Se intampla uneori ca unele populatii intregi sa imprumute din cuvintele sau traditiile alora , la fel  nu inseamna ca si-au pierdut originile (am vazut tigani ce purtau nume de actori/politicieni americani ,iar asta nu-i transforma in altceva decat ceea ce sunt ei . Astfel ca eu cred ca cel mai concludent si mai veridic martor al originilor unei populatii il poate da numai rezultatele testelor genetice (paleogenetica) care ne spune exact ceea ce suntem si carui neam apartinem ,iar eu cred cu tarie ceea ce spuneau acei oameni de stiinta referitor la acele teste deja facute. Si anume faptul ca actuala populatie a Romaniei (cu exceptia tiganilor si a ungurilor) nu se inrudeste decat cel mult 4% cu italienii special cei nordici, iar restul cel putin 75% cu Grecii bulgarii si bineteles vecii locuitori ai Romniei adica dacii. Deci iatadovada ca uneori traditia ,obiceiurile si chiar limba vorbita poate juca feste in ceea ce priveste originaritatea unui neam, bulgari vorbesc o limba slava dar asta nu inseamna ca sunt neaparat slavi (testele genetice au cam dovedito).Cu alte cuvinte cu macaronarii nu prea avem nicio legatura .

    Răspunde
  26. Dacii sunt acel popor care atunci cand era secetă, ploua prea mult sau aveau alte probleme isi aruncau cel mai frumos si mai destept copil in sulite? Poate tocmai din cauza acestor sacrificii umane îngrozitoare impotriva unor copii, mai ales asupra propriilor fii, a facut ca Dumnezeu sa le lase mai putine urme pe pamant. Tocmai lipsa de dovezi lasa loc liber speculaţiilor. De ce nu as fi mandru ca ma trag din goti care aveau o scriere proprie, iar dacii nu !
    Pacat ca in tinerete cand trebuiau sa puna mana pe carte acesti bunici generali trebuiau sa faca sectoare si nu aveau prea mult timp de citit…cu scuzele de rigoare, dar ar trebui  sa aiba măsură să nu apară pe ecrane sa manipuleze populaţia.
    Ne putem mandrii cu toţi martirii anticomunişti de la Aiud, cu toţi Brancovenii, cu martirii de la Ip si Trasnea, cu Iuliu Hosu si Bartolomeu Anania si cu atatia altii. De ce sa ma laud cu un neam care isi aranca cel mai buni copii in sulite?

    Răspunde
    • Sa nu uitam ca martirii anticomunisti de la Aiud nu erau toti nascuti in Ardeal ori  Transilvania si hai sa invatam sa scriem pt. ca „cel mai buni copii”nu exista in limbajul gramatical romanesc-tot asa de bine scrii in ungureste?

      Răspunde
      •   Sa nu uitam ca martirii anticomunisti au fost pentru averile lor si nu pentru dacii care este subiectul acestui articol .
          Singura legatura dintre noi si daci este cum e si normal doar o parte din teritoriul pe care locuim deoaece o vechime de 2000 de ani ar putea  pe pamant sa-si dovedeasca , desi cu mare greutate , doar cateva popoare , grecii , evreii , chinezii, indienii si populatia copta din egipt , dar mai mult ca sigur doar chinezii si indienii…restul , datorita imperiului roman si mai apoi al amestecului cu mongoli , slavi si arabi s-au corcit si modificat genetic in permanenta , aparitia primelor monarhii au dus la formarea unor noi natiuni , aceasta continuand cu o permanenta combinatie a caselor regale ceea ce a provocat aceleasi miscari si prin paturile de jos europa fiind la ora actuala un adevarat babilon genetic si lingvistic si oricum nu taranii si slugile acestora constituie cheia de bolta a actualelor natii ci familiile nobile si cu genealogii foarte vechi si exacte care au fost de cand lumea propietarii si stapanii acestei lumi , pana a invins banul , actualul stapan .
        Acestia au infiintat si sate si state si limbi si obiceiuri , marile familii regale si seniorii  europei a caror supusi au avut soarta dorita de acestia , uneori mai buna , alteori mai rea .. Pulimea nu are absolut nici o importanta in dezvoltarea si evolutia europei , au fost numai niste animale contemporane cu acesti adevarati zei europeni pana la evolutia  in radul oamenilor din regnul animal din care s-au chinuit atatea mii de ani ca sa evolueze …Asa ca si dacii au avut aceeasi soarta fiindca in acesti toti ani milioane daca nu miliarde de animale au disparut pana sa devina o mica parte din ei oameni .. Oricum , la noi trebuie sa mai treaca cateva mii de ani ..care vor trece sigur , insa oameni nu vor deveni vreodata toti  ..
          Singura legatura cu dacii este deci o parte din teritoriu acestei tari ,deci, daca cineva ar putea dovedi precis ca e dac ar putea emite pretentii teritoriale sau eventual de chirie actualilor , dar , este prea putin probabil si le-ar mai trebui si trupe de mentinere a pacii , americane , eventual …cum au nevoie si indienii din sora noastra surata , america…
          Nu aveti cum sa ma contraziceti , fiindca nu aveti nici un argument , si ce am zis eu nu are cum sa jigneasca pe nimeni deoarece acesta este singurul adevar universal recunoscut …
          Si nici nu ma intereseaza eventualele jigniri sau pareri ale voastre acesta fiind singurul adevar recunoscut ca si biblia crestina dealtfel …
          Eu n-am raspuns nimanui , ci am exprimat numai adevarul universal ca sa nu va mai tot chinuiti sa-l presupuneti fiindca este doar cel adevarat spus de mine ..
         Mai bine jucati la loto sau bingo poate mai reusiti cate unul sa mai va finalizati evolutia , ca oricum alte sanse nu aveti si nici nu ve-ti avea vreodata ..

        Răspunde
    • Oriunde am trai sub soare fie Romania,Ungaria,Franta,USA trebuie sa respectam valorile nationale si realitatile istorice dovedite-cine nu are respect nu se ridica la valoarea de OM .

      Răspunde
    •  Mai Sabine, stii tu ceva, dar nu sti bine :))
      Se ofereau ofrande umane zeilor, si intradevar se aruncau in sulite, si anume, 3 la numar 🙂 dar, aceste ofrande erau barbati si, reprezenta o onoare sa fi cel care lua legatura cu Zamolxis. Cel ce devenea mesagerul dorintelor oamenilor de pe pamant, pentru ca aceasta ofranda se facea numai pentru a lua legatura cu zeul suprem , transmitandu-i-se mesajul pana ce respectivul nu era inca mort, era ales de obicei din randul celor mai credinciosi, cu alte cuvinte, nu are nici o legatura cu copiii :))

      Răspunde
  27. unde ai auzit tu mai @sabine ca dacii isi aruncau copiii in sulita??…eu n-am auzit de asa ceva ..Poate te referi la unguri,  ca aia aveau asemenea  apucaturi de-o cruzime rar intalnita…mai exact crimele oribile care le-au facut taranilor romani din Transilvania atunci cind au intrat cu armata hortista in tara , momente oribile pe care martorii de varsta a treia si le aminteinca cu amar. Femeile gravide carora li se taiau burta cu baioneta pentru a le se scoate pruncii, apoi erau aruncati in sus si prinsi in baioneta de catre soldatii maghiari..(a se viziona documentrarul ‘A fost oadat in Transilvania’ , il gasiti tot aici) 

    Răspunde
  28. Numele real al tarii noastre este Dacia or Tracia nu Romania -acest nume a fost dat acestor deosebit de frumoase regiuni de catre Manipilatorii Istoriei Lumii -fiecare dintre noi care gandim si traim tracic avem datoria si obligatia de a cere schimbarea numelui din Romania in DACIA.

    Răspunde
    • Au ales Romania ca isi ziceau Rumani, ce plm fabulati atat pe aici. Nu suntem urmasii Romei ..Da nu suntem…dar aici pe teritoriul nostru au venit multe colonii straine LATINIZATE! Atacul acestui imperiu numit Roma ne-a schimbat complet istoria. Chiar daca dacii aveau aceeasi limba (nu cred, poate asemanatoare) cu latinii asta nu inseamna ca nu erau doua natiuni complet diferite. Suntem urmasii dacilor si al acestor popoare..plus ca in secolul 69 am asimilat puhoaie de slavi.

      da originea noastra este daca dar nu suntem daci..
      suntem Romani si o sa murim romani..aici e ROMANIA ..nu mai intelegti ce vreti puneti mana pe istorie si cititi nu va mai uitati la videoclipuri si sa credeti voi ce vreti. Penibililor ne schimbam numele auzi ca tiganii.

      Răspunde
  29. ca sa inteleaga uni concetateni trebuie sa simta cu sufletul.daca nu simti adevarul atunci NU aparti acestui neam.multumesc din suflet realizatorilor.

    Răspunde
  30. Exista natiuni aparute de de ieri de azi ,nascute din nimic si de nicaieri si cu toate astea tot au o demnitate si-o mandrie nationala pe care noi n-am avuto nici macar in vis.

    Răspunde
  31. ESTE INCREDIBIL CUM ”ADEVARATII ISTORICI” CONTINUA SA SUSTINA ACELEASI INEPTII CARE NE-AU INUNDAT CARTILE DE ISTORIE DE PANA ACUM..SANT BULVERSAT SI IN ACELASI TIMP FURIOS PE CEI CARE AU ASCUNS ACESTE ADEVARURI PANA ACUM!

    Răspunde
  32. @IULIAN31:disqus 
    Dupa cum zicea Paul Goma, un neadevar rostit la nesfirsit  sfirseste prin a fi acceptat ca adevar.! depinde de noi, sa constientizam si sa raspindim adevarul.

    Răspunde
  33. foarte interesant. Daca sunteti constituiti intr-o organizatie de ce nu se face ceva pentru restabilirea adevarului, ar fi inaltator pentru acest neam nobil dar oropsit.

    Răspunde
  34. Continuitatea dacica, inclusiv a limbii, a fost primita cam peste tot ca eliberatoare.
    Mai sunt cateva cuiburi romaniste, apoi vom ataca cu baioneta argumentelor si ii vom bombarda cu dovezi si pe cei din ultima linie, unde li s-au adapostit strategii;)

    Desi, asa strategi… 

    Răspunde
  35. Sa-i cred oare pe entuziastii sau pe arhelogii care au tras la harlet sa dezgroape istoria? Mai cititi, mai documentati-va, romanizarea si formarea poporului roman a fost un proces complex cae a adunat educatii, traditii si culturi diverse de la daci, romani, colonisti romani, popoare migratoare, turci, tatari, unguri, sasi, etc…
    Va bateti joc de arhelogii care chiar au facut ceva pentru adevarul stiintific (V.Parvan, C.Daicoviciu, I.I. Russu, I.H.,Crisan etc) nu speculatii din manualele de istorie si teste aiurea de paleogentica cu material genetic luat la intamplare. In Dacia au fost adusi colonisti romani din toate partile Imperiului nu doar din Italia!! 

    Răspunde
  36. Mircea, mintiti ori sunteti rau informat. Acele colonizari masive nu sunt atestate pe teren nicaieri.
    Cine ramane in provincii – la margine de imperiu – care sunt in permanenta teatru de razboi, expuse unor atacuri masive din partea dacilor liberi, fie unor rascoale din partea populatiei bastinase ? Ca sa nu mai spun de capacitatea de adaptare a organismului la conditii de clima mult mai aspra.

    Cei care v-au mintit nu v-au spus niciodata ce armate si cati imparati au ajuns dupa 117 in provinciile ocupate. Sunt lucruri pe care istoria le cunoaste bine, nu si multi dintre dumneavoastra.

    La fel si cand spuneti bazaconii despre toate celelalte.

    Vezina ad Suddra

    Răspunde
  37. Toata populatia daca atingea in epoca aproximativ 2 milioane locuitori. Armatele lui Traian ajungeau la vreo 200.000 de oameni. De ce nu e probabil ca dupa razboi foarte multi colonisti din intreg Imperiul (zeci de mii) sa fi realizat familii mixte daco-romane, care sa invete latina, sa o perpetuze si dupa anul 271 cand se retrage doar armata si administratia si sa continue cu agricultura, gospodaria, viata lor in teritoriile fertile din Dacia. Acesti colonisti nu cred ca au mai avut unde si de ce sa se retraga ci au continuat sa existe in Dacia… Imaginati-va ca multi barbati daci au murit in razboiale daco-romane, unii au tradat cauza lui Decebal, altii au inteles ca romanii aveau o civilizatie tehnica net superioara, deci de ce nu vrem sa credem ca a fost o contopire…. Aceste teorii protocroniste nu au dovezi arheologice, ci doar speculative! Crestinismul a fost un catalizator de latinitate iarasi! Romanii au ocupat peste 50% din suprafata Daciei!

    Răspunde
    • Mircea tata, eu unul cred, fara sa fiu certatator, ca in realitate „cretinismul” la tine depaseste 80% !!!
      …Sau tu vrei sa ne redai istoria dupa cum ai vedea-o tu ?!

      Răspunde
  38. nu mai va bateti joc de adevaratii istorici care au transpirat sapand santuri arheologice, si apoi vine un gen.Chelaru sa se dea mare specialist in istorie dupa ce?! Ce a studiat el? Carti? A fost pe teren? A sapat? Cunoaste limbi pierdute? Latina/greaca clasica? Stie el cum se face o sapatura arheoligica? Sau saracu Vasile Parvan a fost un prost? si restu destepti? vedeti-va de lungu nasului…

    Răspunde
  39. Vi se pare, Mircea, ca Galileo Galilei si-a batut joc de Ptolemeu cand a afirmat ca pamantul nu se afla in centrul Universului?

    Nu intelegeti, in film nu sunt expuse nici 1% dintre argumentele si izvoarele care atesta continuitatea daca si faptul ca nu am fost romanizati niciodata.
    Aceste dovezi sunt de toate felurile, incepand de la probe etnografice pana la surse grecesti si romane, mai ales romane; se refera si la inventarul unor situri, nu va faceti probleme.
    Sunteti prea crud(probabil ca varsta) pentru a  intelege destule citind „Getica” lui Parvan, care este o cautare. Nu am sa fiu riguros cum au fost/sunt altii, cred ca este o pozitie rezonabila.

    Pentru procentul teritoriului administrat de romani nu va adresati cui trebuie. In paranteza fie spus, acest lucru nu este atat de relevant, daca urmareati cu o oarecare atentie documentarul va dadeati singur raspunsul.

    Nu exista o unitate pana la detaliu a celor care contesta romanizarea; si asa este normal sa fie.

    Despre „toata populatia” aveti informatii gresite. Dar o estimare aproximativa se poate face. Una dintre surse este IC Dragan – o sursa destul de credibila, daca luam in considerare faptul ca pe la revista „Noi, tracii” au trecut in cursul vremii o multime de istorici si cercetatori.

    Cam pe la aceiasi cifra ajung si estimarile Suddrei, plecand de la alti indici.

    Răspunde
  40. Comprimand foarte multe lucruri, am sa ma rezum la acelea pe care cred ca le cunoasteti:

    Strabon, contemporan cu Burebista,  da o cifra aproximativa a armatei regelui dac: circa 200 000 de oameni. Parerea mea este ca aceasta cifra era sensibil mai mare. De ce? Fiindca Burebista, dincolo de armata principala cu care a realizat tot ce a realizat, nu doar victoria asupra boiilor si tauriscilor lui Critasiros, ci si sfaramarea statului lor si alungarea acestora departe de hotarele Daciei, avea nevoie de unitati puternice cantonate in zonele „calde” de la hotare, ca sa inchida posibile directii de atac ale romanilor, semintiilor celtice si nu doar, de unitati consistente in regatele care s-au opus unirii, de o garnizoana puternica in Sureanu  si nu numai. Acestia nu erau plugari, ciobani, mestesugari, preoti etc, ci erau TRUPE REGULATE, cum s-ar numi azi, razboinici. Inutil sa va spun ce spun izvoarele, cat a inflorit Dacia in timpul lui Burebista. Inutil sa va spun ca nu faci marsuri de mii de km si nu lupti cu cele mai bune trupe de mercenari – legiunile romane – cu oameni ridicati „la oaste”, cum se va intampla mai tarziu. O sa gasiti ce antrenamente zilnice faceau legionarii, ce insemna aceasta forta de elita. Ca sa lupti cu o asemenea forta ai nevoie de soldati pe masura, altfel iti trimiti oamenii la moarte sigura. La fel si in cazul lui Decebal. Ca la cele doua mari razboaie ale lui Decebal a participat si o parte a populatiei civile – nu doar barbati, ci si femei si chiar copii – este foarte adevarat, se vede si pe columna, dar nu in confruntari directe si in mari batalii, posibil in ciocniri locale cu unitati izolate, afara de activitati conexe.
    Populatia statului burebistan poate fi aproximata la 7 – 10 milioane de locuitori. Doar o asemenea populatie putea, la acea vreme, sa sustina o armata regulata de peste 200 000 de razboinici si asemenea campanii lungi si costisitoare. Fireste ca este vorba de mult mai multe lucruri, de o raportare la armata pe care o avea roma atunci, la populatia republicii romane, de nivelul dezvoltarii, nr de dave etc.
    Despre regatul lui Decebal nu se stiu prea multe, iar intinderea nu poate fi dedusa dupa armata pe care a reusit sa o adune regele dac, fiindca nu stim daca si ce defectiune s-a produs in momentul in care trupele romane au trecut Dunarea. Nu stim daca unul sau mai multe „triburi”, fie foste regate nu s-au abtinut sa-i trimita osti lui Decebal.
    Pamanturile cucerite si incorporate de traian se stie ca nu au ramas sub stapanirea romana pana la 271. Au fost reorganizari, parasiri si reveniri si iar parasiri. Insa, o cifra aproximativa se poate avansa, tinand seama de forta rascoalelor si nr legiunilor care au fost aduse pentru a inabusi numai rascoalele, de nr davelor existente inainte de 106, marimea unor silozuri, de nr de ateliere de prl a fierului, densitate – pentru a ne face o idee – din Sureanu. In nici un caz nu poate fi vorba de mai putin de 2 milioane de daci locuitori ai provinciei/provinciilor incorporate.  

    Răspunde
  41. cele doua, respectiv trei legiuni(la care se adaugau trupe auxiliare) ca si nr de soldati nu sunt relevante pentru nimic, fiindca in timpul rascoalelor si in timpul razboaielor(care inseamna altceva decat atacuri, chiar daca razboaiele includ atacuri) cu dacii liberi au fost aduse legiuni si cohorte de pe linia Dunarii si din provincii indepartate. Adunati, au fost aproape 40 de ani de pace pana la 271.

    Faptul ca s-au amestecat, s-au casatorit, s-au mixat..un nou popor..sunt simple aiureli care nu iau in considerare nimic si populeaza Dacia de atunci cu baietasi de firma de acum. Cu siguranta au fost si cazuri de ‘iubiri interzise’, asa e viata, greu de presupus ca venirea cate unui roman in vreo asezare de-a dacilor putea sa-i romanizeze cu sutele.

    Iar despre acesti latini din orase care vorbeau numai latina in coloniile si municipiile ridicate de romani…puteti vorbi cu specialisti in domeniu sa va furnizeze o cifra aproximativa a celor care aveau acolo locuinte stabile. Este sub 80 000. 
    Am rotunjit si cifrele pentru a va fi favorabile. Ma intreb la ce.

    Răspunde
  42. romanii sunt foarte usor de influentat probabil asa cum erau si dacii. Pot sa dau un exemplu: Putem vedea azi ca , cateva cuvinte din limba romana au fost inlocuite de generatia tanara care este influentata de americani de prin 2001 pana astazi .  Romanii nu mai spun „servici” sau „loc de munca” azi se spune „job” chiar daca nu exista in limba romana, nu mai spun „rochie” ei spun „dress”, nu mai spun „bai omule!” ei spun „man” si sunt multe, multe exemple de americanisme. Probabil asa s-a inteamplat si cu dacii. Au venit romAnii cu latina lor cea „cool” (sa fiu si eu la moda), generatia tanara a dacilor a imprumutat cat mai multe cuvinte latine asa cum romanii au imprumutat cuvinte rusesti, cuvinte turcesti etc. in timp s-a format limba romana… Este doar o teorie de-a mea, stiu ca este stupida dar POATE fi o teorie valida. Oricum sunt mandru de Dacia!

    Răspunde
    •  Dacii din vremea aceea aveau principii si legi bine stabilite. daca citesti Legile Lui Zamolxe vei vedea ca se aseamana cu cartea ecleziastul din Biblie. Dacii au dramuit cu cap bogatiile tarii si stiau exact cate tone de aur si argint aveau, si se gandeau sa le economiseasca ca sa le ofere generatiilor viitoare, adica noua. Din pacate pentru noi, majoritatea nu mai este nimic sfacnt. Adevarul este spus atunci cand nu avem de peirdut, compropmisuri se fac la tot pasul, se fura painea cea de toate zilele pe motiv ca „Las’ ca merge si asa!” Noi suntem descendentii dacilor, insa adevarul, corectitudinea, harnicia si respectul fata de Dumnezeu nu se transmit prin ADN. De-a lungul secolelor s-a reusit a se distruge aceasta societate, ramananand fara principii si valori. Asta e vina noastra in primul rand, pentru ca nu avem respect fata de Dumnezeu, suntem foarte intelegatori cu noi insine, si nu avem har fata de cei din jur. Prima Biblie in limba romana a fost tradusa in 1648 la Alba-Iulia, iar romanii din Transilvania secole la rand nu aveau dreptul decat la biserica din lemn, pentru ca atunci cand ii vine cheful ungurului, sa-i poata da foc. Am fost manipulati ca societate, si suntem de secole. Respectam traditii religioase, ne inchinam la icoane, si cand iesim din biserica mintim cand adevarul ne-ar putea dauna. de la retragerea aureliana pana la descalecatul lui Gelu, Menumorut si negru-Voda nu se mai stie nimic de poporul nostru.  Singura sansa este sa ne intoarcem cu fata catre Isus Cristos, singurul care  arata mila nedandu-ne ceea ce meritam, si ne arata har, dandu-ne favoarea pe care nu o meritam impreuna cu viata vesnica. Incepeti si citit Biblia de Evanghelia dupa Ioan pana la sfarsit, si incepeti sa-L cunoasteti personal pe Dumnezeu. Veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face liberi, a zis Isus. Si a mai zis: Eu sunt calea, adevarul si viata.

      Răspunde
  43. Cuvinte noi în limbă pătrund de milenii, numai că ele sunt neglijabile cantitativ, de multe se uzează doar în anumite medii şi pentru perioade limitate în timp. 

    Românii nu sunt uşor de influenţat, mă refer la majoritatea zdrobitoare, tendinţele modei care ţin de vârstă sunt altceva. Probabil că limba va prelua câteva zeci de cuvinte legate de cmp, telefonie mobila etc. – mai ales acolo unde nu există corespondent, fie unde acel corespondent este mai greu de găsit. Altfel spus: nu suntem nici romanici, nici francofoni(asta mi s-a părut cel mai de râs, bine…bulgarii s-au ales cu câteva miliarde pentru asta! nici anglofoni).

    Răspunde
  44. din intamplare mi-a cazut pe mana o carte editata prin 1960,sincer nu mai tin minte cum se numeste,ceea ce stiu(ceea ce am citit este ca este mult mai completa ca manoalele care le-am invatat in scoala,era scrisa de un istoric al vremii,si bineinteles era despre daci).imi aduc minte ca in acea carte se vb despre vre-o zece cetati dacice,despre cultura,religie,razboaie,mestesuguri,comert,etc.si mai stiu ca traian a plecat din dacia,cu vre-o 2000 de tone de aur,si regele dinaintea lui traian a platit tribut daciilor.Deci acel neam de primitivi aveau roma la picioare?fratilor nu zic ca tot ce spune acest documentar este adevarat dar in proportie de 70-80%,cred ca este,si mai stiu ca dacii s-ar intoarce in morminte daca ar vedea istoria asta,si suntem printre putinele popoare care avem origine,

    Răspunde
  45. E colosal ceea ce am putut viziona.
    „De unde nu e foc nu iese fum” zice un proverb vechi.
    Ma bucur ca incet, incet pot aparea la suprafata unele dovezi despre istoria tarisoarei noastre cu toata opozitia unora.
    Felicitari realiztorilor care au depus o munca titanica pentru realizarea documentarului.

    Răspunde
  46. Nu va dezbinati, ca evreii rad de voi ,unii nu se simt DACI ci invadatori pe aceste
    meleaguri ! Voi chiar nu vedeti cata manipulare este la adresa poporului si cum a ajuns tara in ruina astazi si indatorata la marii camatari,pt cateva generatii !
    Marea manipulare= CRESTINISMUL.
    Ciudat este ca pt poporul roman-DAC- cele mai importante zile sarbatori din an sunt pastele,rusalii,isus,maria,petru,ioan,etc toate facand parte din istoria poporului evreu,deci va inchinati la evrei si NU va cinstiti proprii stramosi DACII.
    Dacii = barbati adevarati si femei veritabile=nu milogi crestinati
    Cinstiti-va stramosii ! pe Burebista,Decebal,Tepes,Avram Iancu,Horea ,Closca, Cuza,Eminescu…
    si atunci ne vom numi un popor cu cultura si traditii autentice.

    Răspunde
    • Sunt de acord pana la un punct. Solutia nu este sa venerezi o anumita adunare de zei sau alta, solutia este defapt sa nu ai nici un idol/zeu etc. Trebuie defapt sa preaslavesti Dumenezeul din tine, asa cum faceau si pelasgii/hiperboreenii/dacii! 🙂

      Răspunde
    • taci ma din gura…marea manipulare…crestinismul…vorbesti niste magarii cat capul tau de mari…habar nu ai ce a facut crestinismul in acest teritoriu in materie de culturalizare si educatie…toti urati crestinismul dar nici nu aveti habar de constributiile adevarate dincolo de denigrarile si incercarile de ponegrire ,a credintei crestine…

      Răspunde
    • Toti ne tragem din poporul evreu, n avem ce face! cultura e influentata si d efactori externi, asta e, oricat am vrea noi sa fim autentici. oricum, in biblie scrie ca la un moment dat, semintiile fiilor lui Iacov s au raspandit si li s a pierdut identatea. de unde stim daca nu cumva suntem niste urmasi pe linie directa poporului evreu?! Existenta numelor Ion si Maria in cultura s-ar putea sa aiba origini mai vechi decat crestinarea poporului nostru. De altfel, stramosii nostri sunt si cei care ne-au cucerit dacia si au transformat o in romania, iar crestinismul nici nu e evreiesc !!!! – nici evreii nu s crestini, mai documenteaza-te ca spui prostii; evreii s mozaici.

      Răspunde
      • Nu te supara dar nu stii ce vorbestii…nu ne tragem din Evrei…. ne tragem din Adam si Eva daca e s-o lu-am prin Creationism, ei nu erau evrei, nu existau rase,culori, etnii etc., Daca e s-o luam Evolutionism ne tragem din mai multe teorii…. supa, vulcani, extraterestii ce-au pus viata pe pamant etc. Pt UNII evrei suntem GOIM (adica nu evrei) si tu zici ca ne tragem din ei…haha.

        Răspunde
  47. „Soldaţi! Azi-noapte un Lup s-a ridicat pe columne! Era stafia regelui meu şi al vostru – Nemuritorul! Intorşi spre Jertfa Sa şi spre Eroii Sarmizegetusei ridicăm, astăzi, Crucea pe Steagurile noastre!”

     (ZZZ Chiliarh Deconas, 117 sun Hristo)

    Răspunde
  48. Un documentar pe care, sigur nu-l vom vedea la posturi publice de televiziune.Un amanunt pe care nu-l stiam; reprezentanti Scolii Ardelene au fost educati la scoli iezuite.Foarte interesant.Daca incercatI, (MERITA) o sa gasiti documentare in care se arata ca de fapt acest ordin controleaza Vaticanul si implicit lumea si nu de ieri de azi ci mai bine de V secole.

    Răspunde
  49. E infiorator! De fiecare data, cand urmaresc acest,,film”, ma trec fiorii. Toate cele expuse de ex.gen Chelaru si ceilalti realizatori, pur si simplu bulverseaza toata istoria care o aveam in cap. Si e totul logic. Tin minte, in anii 80, invatam istoria Romaniei..si din cate imi amintesc…erau ..vreo 800-1000 de ani, despre care nu ne zicea nimeni nimic!?! Sper ca DACIA sa reapara pe harta Europei. Sa ne ajute Dumnezeu si Zamolxes!

    Răspunde
  50. Apropo, am locuit in Italia, aproape 5 ani. Un italian din Bergamo, vorbind in dialect, nu se intelege cu unul din Brescia, localitate aflata la vreo 25-30 de kilometrii de Bergamo?!? Intilnesti undeva in Romania acest lucru???

    Răspunde
  51. Mare parte din istoria noastra s-a pirdut cand s-a pierdut si Constantinopolul ,si asta multumita Venetienilor (documentati-va daca nu credeti)… iar lumea tot timpul incearca sa-ne tina separati… Se ascunde mai mult decat zice acest Adevarat DOCUMENTAR ,este ca si cum lumii ii e frica de Romania Mare ,Dacia de alta data …

    Răspunde
  52. ba, iar va intoarceti la comunism? nu mai mintiti lumea cu tampeniile voastre…acum iar va treb deia care sa va linga in dos de mandrii ce is, cand n-au nimic pe masa. f-ck off! asta-i film pt aia care n-or citit o carte in viata lor si abia stiu cum i cheama…

    Răspunde
      • cucubau, da-ti numele ca sa te nu isi mai numeasca viitoarele mame copii ca tine, o infectie de om…

        Răspunde
        •  in mod normal nu-mi bat capul cu destia care nu stiu scrie in limba romana…dar ma cam plictisesc… altfel tu reprezinti f bine caracterul enumerat mai sus….:))) si sg lucru care il jignesti i minima urma de inteligenta care ti-i f straina, repeta clasele primare, te rog (adik alea pt primate, face bine vb articulate) si apropo de romani, probabil k multi nu mostenesc mai nimic de la ei; pai aia erau organizati, buni ingineri, construiau drumuri, si f imp., stiau scrie si se spalau, chestie inca straina de multi de pe aici cum esti tu….altfel limba nostra s-a f in timp si are f multe influente…nu uitati k pana nu demult inca se scria in chirilica…cacanarilor!

          Răspunde
          • Folosirea corectă a verbului „a trebui”

            Dificultăţi ale limbii române  „Tu trebuie să pleci acasă”, nu „tu trebuieşte/trebuieşti să pleci acasă” nu te mai jignesc pretene’ fiindca tu, in sine, reprezinti o jignire pt limba romana x cultura si tii sa demonstrezi asta incontinuu{
            darabánă (darabáne), s. f. – Tobă. – Var. daraban, baraban, baraban(c)ă, barabanci. Tc. dareban „bătaie de tobă”, din (arab.) darb „lovitură” (Scriban; REW 8825; Moldovan 424); cf. ceh., pol., rut. taraban „tobă”, rus. baraban „tobă”, al cărui fonetism explică var. – Der. dărăbuș, s. m. (băț de tobă); darabangiu, s. m. (persoană care bate la tobă)……} si…as mai zice io cateva’n particular si de za new generation pro filme bollywood….manelistilor!!!

          • Dacii, “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, ba, voi a-ti fost…   
            Recunosti textul? Partea intre ghilimele a spus-o Herodot, si un idiot o contreaza. Ghici cine-i idiotul? 

          • Cucubau nu vad la tine nici o urma de civilizatie dupa jicnirile si injuraturile pe care le folosesti si asta este o dovada a culturii si educatiei tale , iar daca ai citit la viata ta se pare ca mare lucru nu sa prins de tine . cat despre cum scriu unii sau altii uita-te la tine si apoi incearca sa corectezi pe ceilalti … Cat despre igiena respect inteligenta iti propun sa faci o vizita in Canada si sa intri in casele unor canadieni sau unor emigranti si sa vezi cat de civilizati si curati sunt ei si ai sa ramai surprins ca ai putea constata ca suntem mai civilazati decat credeai …

      •  un bun ex de urmas al dacilor, ba darabangiule, du-te bate darabana in alta parte…vai de capul vostru k sante-ti pe nicaieri…plus imediat satiriti k sa demonstrati ce dobit…ci ce santeti, puneti mana pe carte animalelor…

        Răspunde
    • Dacii, “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, ba, voi a-ti fost vreunul prin muzee, a-ti vazut cum arata armele si uneltele dacilor ?…crek niciunul nu depasea 1,50 in inaltime, plus diferenta fata de uneltele, cunostintele  da si cum aratau romanii x alte triburi contem. din Eu…x nume k Napoca, Apulum, Potaisa Drobeta, Tomis, Callatis, si drumurile intre marile orase(pe care astia din prezent nu-s instare sa le faca) dupa aia exploatarile, mine sare metale(de care iar nu-s instare contemp asa k le vand pe bani de nimic si dupa aia inventeaza povesti k sa fiti mandri de ce santeti ..milogi si animale )… nu va mai amagiti cu prostii

      Răspunde
      • Domnule Cucubau. Daca esti prost stai la o parte,ca aici este vorba despre ceva la care se pare ca n-ai avut acces in familie, educatie si studiu despre un popor care aic s-a nascut si nu a venit ca ai tai calare de aiurea . Invata sa scrii romaneste si apoi accede la internet. De aici citesc si micii scolari si ma ingrozesc vazand ciripeasca asta in care comentezitu. La scoala baiete!

        Răspunde
  53. Ce mai securisti ar fi iesit din voi daca nu erati agramati si tampiti, aveti profilul, cinzeaca romanista !

    Sau tragi pe nas?

    Răspunde
  54. Misuna si aici fel de fel de putreziciuni umane care nu au nimic sfant. Loazele unor alte loaze care ne voiau rusificati, maghiarizati, turciti, romanizati etc.

     

    Răspunde
  55. mie i-mi plac povestile lui Roxxin. nu inteleg de ce il ataca cativa vanduti altor popoare si altor interesuri. trebuie sa se stie ca dacii au fost un popor mai tare ca celelalte popoare si sa se scrie cariti si povesti si sa se faca emisiuni la televiyor. de ce domnul diaconescu care este un mare patriot si cunoscator al adevarurirlor din tara asta batuta de dumneyeu si de dusmanii multitti ce o ataca pe la spate si sprin tradaori nu face o emisunie despre adevarul dacic sa stim si noi adevarul sa pitem discuta la servici si alceva decat despre pepe si oana, e mai fain sa povestesti despre decebal despre domnul napolean savescu si alti mari patrioti romani. pe cei care scriu inpotriva lor si a poporului ias inpusca.

    Răspunde
  56. Sa vadem ce caterinca o sa mai faci, „calinas”, cand pana si copiii o sa scuipe peste curtuliile profesorasilor vostri abjecti. 
    O sa avem noi grija.

    Răspunde
  57. Am ascultat cu atentie asertiunile din acest film si am constatat cateva chestii:
    – ca dovezi stiintifice pot fi luate in seama doar studiile genetice pe ADN-ul unor oseminte vechi. Faptul ca in ADN-ul romanilor de azi exista preponderent un ADN dacic nu ma mira, intrucat poporul romanesc s-a format prin casatorii mixte intre femeile dace si colonistii romani (colonisti care nu proveneau din Italia)
    – placutele de la Tartaria, datate indirect prin datarea unor oseminte descoperite langa ele, nu demonstreaza NIMIC: este foarte posibil ca acum 7500 de ani pe teritoriul Romaniei sa fi existat o civilizatie capabila de a scrie, dar nu rezulta de nicaieri ca acea civilizatie este civilizatia geto-daca de acum 2000 – 3000 de ani.
    Din cercetarile lui Vasile Parvan (arheologice) si a altora am inteles ca dacii au ajuns pe teritoriul Romaniei de azi in jurul anului 700 i.e.n.

    In rest franturi de texte convenabil alese din scriitorii antici.

    Ii indemn pe compatriotii mei sa caute cu mana lor pe internet textele antice ale lui Herodot in care acesta spune ca dacii sunt cei mai viteji dintre traci. In urmatoarea pagina a lui Herodot el scrie ca dacii isi vindeau copiii si practicau poligamia.

    Răspunde
    • cum spuneam, in expansiunea sa tribul tracic a ajuns is pe aici unde isi facea veacul un popor numit io-ra-man (fii soarelui) ochi albastri pielea alba usor rozalie/rosiateca (posibil de aici si numele) foarte inalti-inteligenti,ulterior numiti ramani de catre vechii tibetani…
      in urma invaziei traco-getilor, ramanii si-au luat catrafusele si s-au carat spre zona indo-asiatica raspandind acolo cele ce stiau;
      dar nu toti- cei ramasi s-au combinat cu o parte din traco-geti numiti ulterior daci dupa conducatorul lor Deceneu…
      ocupatia lor era oieritul si albinaritul, aici era tara unde curgea laptele si mierea; iubeau mult natura si respectau legile ei…
      ei aveau un obicei, (ca in permacultura si albinarit) daca se inmulteau prea mult pe un teritoriu o familie trebuia sa-si ia catrafusele si sa plece, sa migreze, avand un ghid invatat drept sef…asa or fi ajuns in Roma, caci numele Romei de unde provine? numele de roman provine de la Roma,
      insa staff-ul Romei era format din alt soi decat tiganimea de azi ce formeaza poporul italian…
      Tot asa or fi ajuns si in Grecia caci grecii sunt filon de oameni cu ochi albastri, cu o usoara comonenta tracogetica ulterior slavona…daca am face niste studii si s-ar desoperi ca ei sunt ruda cu muntenii nostrii ar zice ca si-a luat careva femeie de pe aici si a facut 15 plozi si uite asa s-a inmultit neamul…nuei, ramanii , aveau o stiinta o logica a naturii, dupa care se ghidau…
      Ok, niste destepti din Roma s-au gandit sa uneasca la un loc toate triburile tiganesti din peninsula italica si sa cucereasca lumea’
      cand au ajuns pe aici au dat de o surpriza! locuitorii vorbeau o limba similara cu a comandantilor de osti, de asta dacii pe columne sunt pusi la loc de cinste, la fel si statuile lor prin muzee, ei n-au fost dusi ca sclavi la Roma ci ca frati; se vede in sclupturi intrarea dacilor in Roma, erau incadrati de soldati dar nu aveau mainile legate…
      mergeti in muzeele lor sa vedeti
      Ok, Traienica descopera ca are rude prin zona asta si dat fiind provenienta ramanica a zonei precum a familiei sale de origine, tara o numeste Roma-nia,
      niciodata acest loc nu s-a numit Dacia…exista un document la Roma in muzee, doar acolo acest loc este numit Dacia-Felix, zona fericitilor, dar niciunde nu a fost gasita vreo inscriptie cu acest nume; am banuit noi ca asa ar fi…
      la unirirea principatelor si celorlalte segmente de tari, tara revina la forma cat de cat originala iar initiatii de atunci (ca nu oricine ajungea la conducere) au numit-o Romania, dar nu pt ca se considerau urmasii soldatilor romani ci pt ca stiua de vechea Ramanie cum era numita aceasta zona in strabuni (intrebati-va bunicii/strabunicii care mai aveti)
      in final peste 20 de ani vom descoperi ca toti suntem fati ca ne-am amestecat care cum s-a apucat , motiv pentru care razboaiele si ura sa dispara…

      Răspunde
  58. Sunt obisnuit cu filmele documentare in care primeaza mai mult intonatia vocii comentatorului si stop-cadrul pe unele imagini cheie, in loc de informatie stiintifica.

    Dovezi stiintifice (bazate pe documente scrise de istoricii antici sau inscriptii de pe monumente, vase de lut etc.) nu am gasit pentru a sustine ideea ca limba dacilor era sora cu limba romanilor.
    Aceasta chestiune esentiala a documentarului se insereaza in film prin niste intrebari retoric puse urmate de raspunsuri convenabil date, dar nu cu dovezi.

    Ii indemn pe cititorii acestui comentariu sa caute cu mana lor pe google scrierile lui Ovidiu in exil la Tomis (intre anii 8 – 17 e.n., deci cu 100 de ani inaintea cuceririi Daciei): In opera sa Tristia (Tristele) el spune ca nu intelege limba dacilor si limba sarmatilor cu care convietuia la Tomis.

    Aceasta este o dovada de prima mana, pentru ca Ovidiu a fost exilat circa 9 ani la Tomis si a avut timp suficient sa ii cunoasca pe daci si chiar le-a invatat limba dupa circa 5-6 ani de exil.

    Răspunde
    • pai daca vezi documentarul roxin afirma ca cei care au scapat din asediu troiei  au fondat roma.(troienii fiind traci),razboiul a avut loc aproximativ in anii 
      1193 î.Hr. și 1183 î.Hr…..din 1183 si pana in 8-17 en ,cand Ovidiu a scris ca nu se intelege cu dacii,sunt 1191-1200 ani….concluzie––-daca aduci un italian din zilele noastre in romania se intelege cu romanii?????ca doar la baza sta latina!!!!!!

      Răspunde
      • romanu’l intelege pe italian dar nu si invers…
        ultimele descoperiri ale panteologiei englezesti spune ca romanii ii inteleg pe moldoveni pt ca romanii sunt mai inteligenti …asa ca nu numai la noi idiotii primesc bani de pomana sa faca studii…au sie prostii lor de frunte
        cat despre tiganimea italiana, cum sa se inteleaga ei cu dacii cand nici ei tiganii nu vorbeau decat limba lor tribala, ca si azi?
        limba oficiala latina a fost impusa de staff-ul Roman, un alt soi , cel provenit din Grecia (la randul lor ramani) si se asemana mult cu a dacilor , singura diferenta era ca dacii scriau in slavona,dar pronuntia era similara…de asta si ulterior grecii au spus ca urmasii traco-getilor (dacii) vorbeau o latina vulgara, adica veche…
        cat despre daci,ei sunt un segment al tribului trac/get numit daci dupa Deceneu, venititi si ramasi aici combinandu-se cu ramanii un soi de munteni cu ochii albastrii, pielea alba usor rosiateca

        Răspunde
        • „vulgar” nu inseamna „vechi”:
          […] 3. (Înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ♢ Limba
          latină vulgară = limba latină populară. (DEX online)

          Răspunde
        • Draga raman

          ”singura diferenta era ca dacii scriau in slavona,dar pronuntia era similara.”

          Daca inteleg bine dacii au inregistrat pe banda de magnetopiatra glasul lor si asa s-a dovedit ca scriau in slavona si graiau slavoneste…..Si eu care credeam ca nimeni nu stie exact cam cum suna vorba lor si ca scriau cu alfabetul latin…..Cit despre slavoneste ce sa mai spunem ori fi primit ei poate o stafeta cu masina timpului un fel de Prereleases Alphabet News….

          Merci, poate faci o precizare unedva pe Internet ori la Acamenia Catavencu

          Răspunde
    •  cine ti-a spus tie ca Ovidiu a fost exilat la Tomis 9 ani? Goooagale? pai si pe goagale cine l-a la scris? chiar Ovidiu sau tot ala care a scris cartile de istorie…nu va faceti griji, cartile de istorie nu mai sunt ce erau odata; in timp ce noi ne certam pentru evidentiera dacica cartile de istorie s-au modificat la cererea minoritatii unguresti care prezinta acum o alta varianta a istoriei…
      mai stie cineva ca cercul de lemne de la Sarmisegetusa, ala care se cred a fi calendar solar este instalat acolo in timpul comunist cand Ceausescu a comandat flmul cu dacii ca sa la dea peste nas ungurilor ce inca le curegau balele dupa teritoriul romanesc?
      p.s.-si ungurii stiau ca la Rosia Montana este aur, ca austro-ungarii au carat si ei de acolo vagoane..de aici batalia pe acel mic loc,
      cand 2 se cearta al treilea castiga ! firma canadiano-israeliana-austrica au pus mana pe locatie;dasteptii au cumparat terenurile din zona deci nu poti nici macar protesta acolo ca intri pe proprietate privata…smecheri,nu?
      ce ziceti de o nationalizare?
      io ma bag

      Răspunde
    • Cititorii acestui comentariu sunt in proportie covarsitoare oameni fara niciun fel de discernamant sau simt critic. Argumentele tale se lovesc de un perete. Uita-te ce raspuns cretinoid ai primit mai jos si vei realiza ca nu ai cu cine sa discuti aici. Asta este….toate natiile au proponenti ai unor teorii nationaliste exaltate, peste tot sunt oameni (multi) care simt nevoia sa isi inventeze o istorie in care stramosii lor au fost miezul universului. Au si bulgarii….ungurii nu mai spun ce aberatii pot sustine cu aceeasi seninatate cum zice domnul de mai jos ca toata istoria este inventata, ca manualele s-au schimbat le cererea minoritatilor si alte ineptii. Domnule „Raman” dumneata ai citit vreodata o carte de istorie? Dumneata stii ce inseamna izvor istoric? Spre disperarea multora, un citat din Desunsianu nu constituie izvor istoric. Defapt, nici nu stiu de ce imi pierd timpul cu aceste biete suflete pierdute.

      Răspunde
  59. Domnule ‘cot co dac’, dumneata nu esti numai ignorant, …dumneata sigur ai fost romanizat! 
    Vi s-a spus in repetate randuri ca exista sute de dovezi si  zeci de izvoare contemporane evenimentelor care nu pomenesc nimic in sensul romanizarii, ci vorbesc numai de continuitatea traco-dacilor. La fel si cu limba lor din care se trage limba noastra.

    Cat despre scriere, daca valahii au intrebuintat slavona in cancelariile voievodale si  in ritualul ortodox inseamna ca au fost slavizati?!

    Este atat de greu sa intelegeti ca marii istorici români nu aveau destule informatii pentru a ajunge la concluzia la care am ajuns noi astazi? Si, chiar daca ar fi avut unele banuieli si ceva argumente in defavoarea istoriei uzuale, crezi ca ar fi compromis recunoasterea de catre latinitatea apuseana a Unirii, a Independentei, a Regatului etc. ?

    Mai baiete, fiindca si rabdarea unora are limite, nici românii nu se inteleg intotdeauna cu aromânii(ei insisi au mai multe graiuri), depinde de gradul de cultura al fiecaruia, asta inseamna ca vorbesc limbi diferite?

    Si chiar DACA dacii si romani vorbeau limbi diferite, luam si aceasta varianta in considerare, ca sa-ti facem hatarul, ce demonstreaza acest lucru?!

    Răspunde
  60. Ca sa ajungi sa intelegi de ce nu putea avea loc romanizarea trebuie sa mai si citesti, sa studiezi, sa gandesti, nu prea mult, ce e drept, va puteti bucura!
    Insa voi veniti cu manualele acelea sub brat in care nu se spune nimic clar, totul este evaziv, cot cot cot, ca gainile in crucea pietri!

    Răspunde
  61. De ce nu se gaseste cineva sa faca traducere in engleza la acest film minunat?
    Sunt foarte multi occidentali care doresc sa cunoasca poporul roman,istoria si traditiile romanesti.Cred ca ar fi timpul sa ne facem cunoscuti lumii!!!!!
    Va multumesc!

    Răspunde
    • Eu as face cu placere in germana sau engleza ca le vorbesc fluent. Numai sa imi spuna cineva cum, ca nu ma prea stiu la programe de editare video? Poate daca au interes realizatorii …. dovetry@yahoo.com
      Oricum documentarul e superb! Si e strigator la cer ca am devenit un popor de oameni speriati si ca ne e rusine sa vorbim limba noastra in strainatate.

      Răspunde
  62. eu nu prea vad dovezi stiintifice in documentar, mai mult „drama”… nici studiile de paleogenetica nu mi se par 100% credibile, fiindca, intamplator, cunosc terminologia de specialitate si niste notiuni de genetica umana si populationala (sunt doctorand in domeniul biologiei), iar personajele din material se cam… balbaie in privinta asta. mai stiu ca, atunci cand un om de stiinta prezinta o opinie stiintifica, de regula mai intai se prezinta ca lumea…. grad, nume prenume, institutia de apartenenta (universitate+facultate/departament), ceea ce nu se respecta in totalitate in „materialul” de mai sus.

    nu mi-a placut prea mult istoria in timpul facultatii, insa pentru cine a cascat ca lumea urechile in scoala generala si liceu, la istoria romaniei si la limba latina (cei care ati studiat-o, in clasele a 8-a sau/si a 9-a), existau in manuale suficiente explicatii cu privire la diferentele lingvistice intre daci si romani, si la evolutia Daciei dupa cucerire. nu a spus nimeni ca dacii au fost „ingropati” sub romani, manualele contineau date inclusiv despre hainele si ocupatiile specific dacice si modul cum au evoluat acestea in timp, sub ocupatie romana.

    exact de aia se studiaza istorie in scoala, ca sa nu vina un neica nimeni si sa-ti toarne un documentar „revolutionar” in care sa-ti spuna orice vrea el. un studiu serios inseamna surse verificabile, nu o universitate indepartata (ce convenabil) si anonima in domeniu, si o teorie a conspiratiei. stiinta e rece, seaca uneori, tocmai pentru ca totul sa fie clar, sa nu lase loc de interpretari fanteziste. povestile si speculatiile „visatoare” nu se numesc stiinta. daca or fi dovezi, stati linistiti ca o sa apara, o chestie ca asta (daca ar fi un sambure real) nu ar putea fi musamalizata in lumea stiintifica REALA

    Răspunde
    •  deci ai vrea sa spui ca istoria ce se preda in scoli ce subliniaza ca vorbim o limba latina este reala nu? cu toate ca romanii au intrat un pic pe la Dunare cat sa ajunga pana la furat aurul,au reusit sa-i faca si pe oierii din varf de munte sa vorbeasca latina, bieti oieri care nici macar nu coborau la ses…mai ales in conditiile in care cei care vorbeau latina erau staff-ul Romei restul tiganilor din Italia vorbind fiecare dialectul tribului de provenienta ca si in ziua de azi…pe cand in Romania oriunde te-ai duce se intelege om cu om…
      deci te-i lasat pacalit de tovarasii educatori cum ca tu vorbesti limba italienilor pe care nici macar ei n-o vorbesc…
      daca-i observi pe italieni, cei din nord se vede ca sunt diferiti, ei de asemenea se dezic de tiganimea din sus, de ce nu am crede studiile nemtilor cum ca cei din nord se trag de aici si nu invers? pt ca n-ai participat tu la studii? suna la institut si intreaba…
      aceste informatii nu le-a descoperit Roxin, ele provin din cercetarea unor batrani avocati,istorici si arheologi care au realizat ca nu exista o logica clara in istoria Romaniei…eu le stiam de acum 8 ani de la un batran avocat, doar oficial nu se spune la stiri si nici nu se va spune ca italienilor nu le va conveni sa auda ca sunt urmasii triburilor de tigani adunati de pe tarlale ca sa ingroase triburile staff-ului de la Romana, numiti ulterior romani ; denumirea Romei fiind data dupa familia ce conducea obstea in Roma-familie provenita din Grecia la randul lro din neam de ramani (de pe undeva de pe teritoriul carpatic)…
      logica e frumoasa dar nu e  pt capetele obisnuite la scoala sa memoreze lectiile nu sa le inteleaga

      Răspunde
  63. Va grabiti cu presupunerile, inainte de a va informa.  

    Cele cateva dovezi prezentate in documentar sunt seci. Vor urma altele, fiindca va plac filmele si nu va grabiti! Oricum, aveti cateva zeci bune de lucrari serioase, printre alte cateva sute mai mult sau mai putin credibile. Daca sunteti doctorand nu va va fi deloc greu sa alegeti graul de neghina;fiindca graul dospeste painea continuitatii dacice, iar neghina o neclaieste pe cea a romanizarii. Nu este nimic nou, doar cantitatea de dovezi in sprijinul primei optiuni. Exista un numar apreciabil de istorici care imbratiseaza optiunea continuitatii traco-dacice.

    Răspunde
  64. Ma bucura nespus de mult faptul ca; argumentele sunt din cele mai veridice si nu se incearca impunerea acestora. Este o opera de bun simt si o baza care va insemna foarte mult pentru cercetarile viitoare. Implicarea in sapaturile arheologice din cele mai importante situri ar aduce dovezi nebanuite dar si continuare studierii arhivelor Imperiului Roman de la Vatican si cred ca lucruri importante s-ar putea gasi la Muntele Athos, Tesalonic, Constantinopol si in multe alte locuri unde au fost duse dovezi furate din Dacia.

    Răspunde
  65. influenta latina a fost ca o aluviune asupra poporului geto-dac. asta nu presupune ca ne-a innecat ci doar ne-a udat un pic 🙂

    Răspunde
    • nu e nimic rau in schimbare!!!! hai nu-mi spune acuma ca tu nu te madrasti cu traditia romaneacsa, si asa mai departe…cum a ajuns sa fie traditie romanesca? trecand prin evenimente istorice ce au insemnat romanii, rusii tatarii, etc….si? care e problema? dc ne incapatanam sa stagnam, cand totul e in schimbare…se numeste pura prostie

      Răspunde
  66. Cei care ne sunt ostili se coordonează, noi nu.

    Aşteptăm de la toţi prietenii noştri, ma refer la cei care au dovezi ale continuităţii dacice, să le posteze în cât mai multe locuri.
    Dacă au nevoie de ajutor, aşteptăm să ne spună unde.

    Noi urmăm Legea Străbunilor:

    NICIODATĂ ROMANIZAŢI. UN POPOR, O LIMBĂ, O CREDINŢĂ. AM RENĂSCUT SUB SEMNUL CRUCII, DIN RUINELE SARMIZEGETUSEI.

    teranos, „Lupii Albi” 

    Răspunde
  67. Un lucru extraordinar ! Fara comentarii ! Sunt lucruri, pe care, nu le stiu foarte multi dintre noi……..Continuati ! Si as propune un lucru……Daniel Roxin, aceste documentarii despre daci, despre istoria Romaniei, nu se pot face si traduse chiar si in limba italiana ? Va scriu de aici, din italia si va spun sincer ca am avut ocazia sa ma simt destul de prost si poate fara motive. Un coleg italian imi spunea : Atunci cand romanii au cucerit Dacia, voi (cu referire la stramosii nostri si implicit noi), erati la nivelul acelor maimute care pescuiesc furnicile cu betigase din furnicar. Si acum ma intreb eu….. Daca sunt adevarate toate astea, toate studiile, este normal ca ei sa poarte aceasta mandrie, aceasta superioritate ? de apreciat ceea ce faceti ! multumim !

    Răspunde
    •  Nu te lua tu dupa ce zic anumiti broscari , sunt putini italieni la care le umbla mintea ,foarte putini. Eu am pus pe ganduri vre-o 2-3 ,oricum astept mai multe de-la orasul vechi descoperit recent in Hunedoara (cred) ,cica in jur de 5000 de ani … NU CONTEAZA ce spun altii ,conteaza ce simtim si cine suntem noi!!!

      Răspunde
  68. Extraordinar!! Felicitari ptr acest documentar.. Ar trb tradus si stiut de toata lumea. Vaticanul…. cine stie cate civilizatii au fost discreditate din cauza lor.

    Răspunde
  69. :)))Popor de luptatori…vezi de treaba…da..despre germanici si popoarele germanice se vorbeste in cronici antice ca fiind popoare pricepute in arta razboiului..cu alte cuvinte „aveau arta razboiului in sange”..lucru care s-a dovedit mai tarziu pe intreg sirul de evenimente istorice care i-a cuprins pe germani…Primul razboi..al doilea razboi…la fel si Imperiul roman…etc…daca dacii au fost luptatori buni si tari si viteji etc..de ce continuitatea lor a fost sistata?de ce nu au reusit sa opreasca ofensiva romana…in primul razboi mondial…carne de tun,in al doilea razboi mondial carne de tun…nu au reusit nici macar sa tina linia frontului fapt care a dus la drama germanilor de a fii inconjurati de rusi in ceea ce s-a numit „cercul de foc”…multi habar nu au despre toate astea…ca romanii in al doilea razboi mondial luptau in opinci,ca in primul razboi mondial nu aveau mitraliere,tancuri sau avioane..nici nu stiau ce-s alea…au venit 1500 de soldati francezi ca sa-i ajute la „instruire” pentru prima data vedea mitraliere si grenade…sa-mi spuna mie cineva oricine..unde au reusit cu adevarat romanii sa castige un razboi…unde?au cautat tot timpul aliante cu puterile mari ca sa poate tine piept inamicului..adika un soi de pupincurism militar..cand Germania a inceput sa piarda razboiul au intors ca nishte lasi armele impotriva lor…si lashitatea lor a fost bine rasplatita de rusi…50 de ani de comunism si de plata a daunelor de razboi…ce mandrei nationala sa ai pentru acest popor?o natie de analfabeti mana de lucru pentru unguri..mai ales in Transilvania..unde romanii erau minoritari ,in stampele si pozele de epoca..tigani cu clopuri si imbracati in zdrente..sclavii maghiarilor aristocrati…pana au venit calvinistii si au inceput educarea si instruirea acestor analfabeti…in Transilvania…si mie mi-a placut acest documentar si stiu ca exista adevar in ceea ce spun acesti oameni insa daca ar fii fost cu adevarat asa atunci soarta noastra ar fii fost alta..nu sa ne pecetluaisca o mana de derbedei soarta pe un servetel imputit la o masa de benchetuieli unde Churchill si dracul ala impielitat de Stalin mancau si se bucurau de viitoarele cuceriri teritoriale…daca noi am fii avut catusi de putina importanta sau am fi fost intradevar un popor ales atunci soarta ne-ar fii fost alta…te mai miri ca Engels si Marx ne considerau demni de exterminare „exterminarea poporului roman este necesara pentru progresul mondial..:”…doar Dumnezeu cu mila Lui ne-a ajutat sa supravietuim pana acum…ca de te uiti acum la tara asta de „daci” iti vine sa te apuci de bocit…uita-te unde-i Germania(care in 20 de ani s-a refacut complet de la stadiu de tzara facuta una cu ogorul),Anglia,China..chiar si evreii…uita-te un popor aproape exterminat in 1945 unde a ajuns..!!!in 15 ani si-au format un stat atat de puternic ca nimeni in ziua de azi nu se poate pune in fata lor…asta e un popor ales!demn!puternic!care conduce lumea nu doar statul lor…si apoi uita-te la poporul acesta condus de Nicolae Guta…dacul si tracul de Guta

    Răspunde
    • 1. Dacii au fost luptatori foarte buni pentru ca continuitatea lor nu a fost sistata! Ultimele studii in genetica realizate asupra romanilor atesta ca majoritatea avem in proportie de 60-70% sange dacic.
      2. Fiecare tara care a intrat in razboialele mondiale si-a urmat propriul interes(logic!), iar asta nu ii face pe toti pupincuristi, mai ales pe romani care urmareau sa recupereze teritoriile stapanite de unguri si rusi. Tu vorbesti de tradare, ca asta am facut intorcand armele impotriva germanilor. Daca ai fi fost printre cei care luptau pt tara te-ar fi durut undeva ca recurgem la astfel de metode. Important era sa castigam razboiul si sa nu crezi ca germanii sau rusii au fost nobili si blah blah. In al doilea razoi mondial, rusii au inaintat pana in germania folosind trupele romane in frunte, dupa care i-au trimis pe romani inapoi si au intrat „victoriosi” in germania.
      3. Romanii sunt orice numai analfabeti nu. Universitatile straine sunt pline de romani, avem premii peste tot, suntem in numere foarte mari la NASA, comparativ cu alte tari la fel de mici din Europa
      4. Germania-popor ales? Scuteste-ma!
      Unde ai vazut tu in Biblie sau chiar si in viata ca cei alesi sunt cei
      care au succes si ii conduc pe toti? Sfintii apostoli, preotii cu har si chiar Iisus au fost alesi nu pentru ca au fost mari si tari, ci pentru ca s-au mantuit prin toata suferinta lor. Un popor ales nu este unul care conduce, care are altele pe constiinta(Romania niciodata nu va avea alte neamuri pe constiinta pt ca noi, in toata istoria noastra, nu am incercat sa luam ceva ce nu ne apartine… Nu am facut decat sa ne aparam si sa recuperam ce ne-a fost luat de rusii, ungurii si germanii pe care ii ridici in slavi, impreuna cu altii), ci unul care in ciuda tuturor suferintelor sale isi pastreaza credinta. Romania e o tara mica, incercata, nu mai are nimic din gloria stramosilor sai, dacii, insa poti sa bati tot pamantul, dar oameni ca romanii nu gasesti(nu ma refer la tigani), simpli, care inca isi pastreaza traditiile, de admirat pt ca desi sunt atat de incercati de viata nu renunta(Bineinteles ca exista si exceptii, precum persoana ta). Astfeli de oameni, o astel de tara mica, chinuita, dar care inca isi pastreaza credinta si speranta sunt mai „alesi” decat vor fi vreodata orice german,rus,ungur blestemat, care in veci nu o sa poata sa-si stearga pacatele pt toate suferintele aduse romanilor doar pt ca voiau putere.

      Răspunde
      • 1. Studiile genetice nu arata in ce proportie ai sange de un tip sau altul. Sangele nici nu are culoare etnica, dealtfel. Studiile pot arata intr-adevar gradul de inrudire al indivizilor din actuala populatie cu populatii din trecut (in masura in care ramasitele trupesti descoperite sunt reprezentative pentru acea perioada). Cu toate acestea, studiile realizate nu arata nicidecum procentul aruncat de tine la intamplare. In nici o tara din lume nu exista o asemenea omogenitate, nici macar in tarile scandinave.
        2. Nu are nicio importanta, orice decizie in acel context ar fi fost interpretata in prezent, fie pozitiv, fie negativ, in functie de consecinte.
        3. Nivelul mediu, al majoritatii populatiei, este unul scazut. „Populatie de analfabeti” a fost intr-adevar o eticheta exagerata si deranjanta. Dar elitele de care vorbesti tu, care isi croiesc drum cu cinste in lumea academica internationala, reprezinta un procent scazut din populatia Romaniei.
        4. Sunt deacord cu tine….dar nu in sensul ca Germania ar fi sau nu un popor ales ci ca insusi conceptul de popor ales nu poate fi tratat de un om rational si de buna credinta decat ca o aberatie, o mizerie care trebuie sa ramana in groapa de gunoi a istoriei. Toate popoarele au potentialul de a fi creatoare de cultura si orice om nu trebuie sa se simta responsabil decat de propriile actiuni. Actiunile stramosilor nici nu ne innobileaza, nici nu ne condamna. Important este sa invatam din greselile trecutului si sa nu le repetam in viitor.

        Răspunde
    • Guta nu e trac, e roman uitat aici de retragerea imperiului. si cum imperiul s-a retras, el a pastrat doar o parte a titulaturi. e rom. cat despre partea cealalta nu stiu ce treaba au dacii cu al doilea razboi mondial. amestecul de natii si de rase a fost atat de mare in 2 milenii incat mai pastram doar niscaiva trasaturi genetice ale acestora. nu poti sa ii caracterizezi pe toti ca fiind lasi doar pentru ca unii au fost asa. inseamna ca nemtii in al doilea razboi mondial au fost cu totii niste cretini. nu uita ca franta a fost mancata de nemti in cateva zile. si ei sunt mandri ca sunt francezi. noi nu suntem daci, asa cum nici italienii nu sunt romani, romanii puri ca sa zic asa fiind foarte putini, roma fiind de altfel la un moment dat un mare amestec de natii atras de mirajul tehnologiilor acelor veacuri. probabil ca sa mergi la roma atunci era ca si cum ai vrea sa mergi la munchen sau new york acum. nu uita ca germania a fost ajutata de aliati sa se refaca, pe cand noi am ajuns sclavii urss-ului. evreii au fost impusi acolo unde sunt si aparati de europeni si de americani deopotriva desi nu aveau ce sa caute acolo.

      Răspunde
    • opinci si obiele pentru ca viermele care se autointituleaza rege al romanilor a fugit calare pe garnituri de tren cu averi ,pe 3 mil de dolari de la stalin pentru vinul din beciul domnesc si a lasat tara la mana bolsevismului, noroc cu nea nelu iliescu rom-bulgar original roman ca am fost salvati de la a trai decent iar cu astia este posibil sa ajungem din nou la botnita ,opinci si obiele nu-i asa majestate de hopantol? si cum spuneam in opinci si obiele au ajuns la cotul donului si apoi in berlin carne de tun ce -i drept si la nemti si la aliati vreti adevarul despre origine ?privitiva in oglinda si atunci o sa va dati seama. daca gingiile voastre nu sunt vinete sunteti posibil fii de daci daca nu fratiorii lui nea nelu!

      Răspunde
  70. Eu l-aș fi numit „Dacii, bazaconii netulburătoare”. O suită de interviuri (nu un documentar) plină de fabulații făcute de neprofesioniști.

    Răspunde
  71. Istoria o stiinta exacta…..=))) e scriso doar de cei invingatori…de aia nu stim adevarul…..e manipulata…. 1 si al 2 doilea razboi mundial manipulare totala….revolutia rusa la fel….cica exista conflict intre Rusii si Americani… dar defapt sunt condusi de bancheri evrei, mai exact Rothschild. Si vorbim de stiinta……si cu Romania noastra pe care sincer nu mai dau doi bani….iese in strada ca o baga pe Poli in a 2-a sau 3-a divizie si nu pt politica…Ma doare capu de atata prostie si atata manipulare….Luati si cititi cartea ce aparut in timpul revolutiei rusesti, daca va intereseaza adevarul se cheama „Protocoalele inteleptilor Sionului….Care este scopul Noii oridini mundiale este acolo… de cine suntem condusi…

    Răspunde
    • Ai dreptate, am citit si eu Protocoalele inteleptilor Sionului si intr-adevar, acolo se explica in ce fel suntem condusi si cum apar toate curentele si ideile „moderne”. Tot credinta in Dumnezeu este cea mai importanta si fara ea, uitam cu adevarat cine suntem si ce origine avem.

      Răspunde
  72. fatilor…trebuie sa facem ceva…avem un trecut,pe care din pacate trebuie sa-l gasim,..avem nevoie de cineva care sa ne indrume,..un lider’..puteti fi chiar unul dintre voi ..DACIA..sau..GETODACIA.

    Răspunde
  73. totul se rezuma la PUTERE cei care asimileaza un teritoriu isi impun legile in toate domeniile inclusiv Religie iar gravitatea consta in mai multe lucruri / minciuna care i se impune poporului sau etniei cucerite prin deformarea istoriei lor a radacinilor si culturii lor si alt lucru si mai grav / cuceritorii nu aduc nimic bun in bunastarea tuturor care ocupa acel teritoriu amestecul care rezulta ci se formeaza o elita chiar mixta in multe cazuri care conduc prin legile lor impuse prin diferite metode tragind foloasele economice pt ca in final cu cit teritoriul respectiv este mai bogat cu atit este mai disputat

    Răspunde
  74. si eu as vrea sa-mi cunosc radacinile si de unde au venit strabunii mei si tarisoara asta s-a se numeasca DACIA dar dk elita mondiala v-a decide ca Romania s-a se imparta in 2 sau in 3 sau in 44 de bucatele asa se v-a intimpla / cine se v-a opune v-a urma soarta presedintelui polonez Lech Kaczynski , la acest grad de dezumanizare a ajuns specia homo sapiens pt k n-i se ascunde si adevarata noastra origine , suntem dezbinati prin religie prin granite si prin aceasta forma de capitalism indusa prin frica

    Răspunde
  75. Au ales Romania ca isi ziceau Rumani, ce plm fabulati atat pe aici. Nu suntem urmasii Romei ..Da nu suntem…dar aici pe teritoriul nostru au venit multe colonii straine LATINIZATE! Atacul acestui imperiu numit Roma ne-a schimbat complet istoria. Chiar daca dacii aveau aceeasi limba (nu cred, poate asemanatoare) cu latinii asta nu inseamna ca nu erau doua natiuni complet diferite. Suntem urmasii dacilor si al acestor popoare..plus ca in secolul 6-9 am asimilat puhoaie de slavi. De parca conteaa asa mult ca 100 de daci au fost la intemeierea Romei…cand au venit si ne-au furat 4000 de tone de aur nu ii interesa. Sunt atatea dovezi despre coloniile latine ca ma doare capul..e o tampeni sa zica ca limba daca si latina erau una si aceeasi cand natiunile alea doua au stat separat mii de ani. Poate erau asemanatoare ca Dacia si Roma au avut multe secole granite comune…

    da originea noastra este daca dar nu suntem daci..
    suntem Romani si o sa murim romani..aici e ROMANIA ..nu mai intelegti ce vreti puneti mana pe istorie si cititi nu va mai uitati la videoclipuri si sa credeti voi ce vreti. Penibililor ne schimbam numele auzi ca tiganii.

    Răspunde
    • Nu existau natiuni atunci, pe teritoriul actual al Romaniei erau triburi. Decebal a condus o uniune tribala in razboiul cu Roma. Unele triburi daco-gete au luptat de partea Romei. Ceea ce conteaza astazi, ceea ce ne face romani e identitatea culturala, altfel, genetic, romanii nu sunt diferiti de vecinii lor din Balcani.

      Răspunde
    • daca nu stii, mai bine taci ! triburile traco-daco-getice au ocupat centrul europei( interiorul si exteriorul arcului carpatic) cu peste 13000 de ani in urma-raspandindu-se ulterior in toata europa ,din limba lor derivand limbile inrudite, denumite impropriu „latine”, limba latina avand radacini in limba natiei – mama,de sorginte traco-getica ! limba romana seamana cu latina , deoarece cea din urma se trage din limba straveche a popoarelor care au stapanit continentul nostru- si nu invers !

      Răspunde
  76. Hm ! Dovezi stiintifice si istorice… nu zic, au rostul lor, dar nu trebuie sa ai prea multa carte (NOI AVEM INTUITIE SI INTELIGENTA NATIVA – ANCESTRALA!), ca sa vezi peste tot in jurul tau, pe oriunde in aceasta tara si mai ales la sat, unde taranul a ramas inca nealterat de „modernism”, dovezi vizibile cu ochiul liber ca noi suntem DACI ! STRAMOSII NOSTRI NE-AU LASAT O MOSTENIRE GENETICA PE CARE NU O POATE STERGE, MODIFICA, ASCUNDE, ALTERA NIMENI DIN LUMEA ASTA !!! DACI SUNTEM PANA IN MADUVA OASELOR SI DACI VOM FI PANA IN VEACUL VECILOR, IN CIUDA TUTUROR !!!

    Răspunde
  77. Trebuie sa ne invatam copiii adevarul din sangele si suflarea noastra de daci, cei mai viteji si cei mai iscusiti dintre traci !!!

    Răspunde
  78. e de necrezut ce controverse exista aici…. unii mai aprigi decat altii…. chiar si cu injurii si absurditati… o asemenea tema se dezbate la modul civilizat si cu respect fata de opiniile celorlalti participanti….. reflectati un pic mai mult asupra acestui subiect si impartasiti parerile si dovezile plauzibile iar ce vine in plus si nou, notati si cercetati dar nu incepeti cu atrocitati ca va face-ti de rasul lumii… suntem cu totii romani si ne iubim tara.. asta insa nu schimba pe acest site nimic…. avem o tara frumoasa cu oaameni minunati , harnici si isteti… e ok asa sau ?

    Răspunde
  79. adevarul nu este inca descoperit, exista doar teorii, asteptati ca istoricii seriosi sa gaseasca dovezi pentru vre-una din teoriile care se vehiculeaza de 200 de ani…

    Răspunde
  80. Adevarul e ca dovezile si argumentele expuse sunt de un grad inalt al credibilitatii, mai mult de atat cu totii avem capacitate deductibila si cea analistica care ne permit sa facem o conceptie finala asupra faptului de provenienta a etniei romane.
    Personal sunt etnic roman dar am alta cetatenie:)vorbesc romana perfect dar pe langa ea inca trei limbi insusite de la rude,nu de la scoala.De aici rezulta ca Dacii ca popor ce a locuit pe teritoriul actual al Romaniei, Ungariei, Bulgariei, Ucrainei, poate fi declarat ca unul dintre popoarele ce stau la baza formarii neamului meu si sunt fericit sa constat ca astazi mai exista pe lume oameni care inca nu si-au pierdut speranta in etnicii romani si incearca sa elucideze fapte istorice ce confirma apartenenta socio-geografica a fiecarui dintre noi. Mult respect pentru autori!!!

    Răspunde
  81. Strabon, Geografia
    Capitol 3
    „Les Daces parlent absolument la même langue que les Gètes”
    „Dacii vorbeau absolut aceeasi limba ca si getii”
    2. Or, nous voyons que les anciens Grecs faisaient des Gètes un peuple Thrace, que ce peuple habitait dans le principe les deux rives de l’Ister ”
    Ori noi vedem ca vechii greci faceau getii un popor trac, care locuia pe ambele maluri ale Istrului.
    …” Sous Burebistas, ce roi des Gètes contre qui le divin César se disposait à marcher, c’était un certain Decaeneus qui était investi de cette haute dignité.” (Βυρεβίστας „)…(Βοιρεβίστας )” doua atestari diferite la acelasi autor. Sub Burebista ,acest rege get, contra caruia divinul Cezar a dispus sa se mearga, era un oarecare DECAENEUS (Δεκαίνεον) care a fost investit cu mare demnitate.
    ….
    „8. …..le territoire des Triballes, il voulut, sachant que les possessions de ce peuple s’étendaient jusqu’à l’Ister et comprenaient même l’île Peucé, située dans le fleuve à portés de la rive occupée par les Gètes, ”
    Tribalii se intindeau pana spre gurile Dunarii ocupate de Geti.
    „12. Il existe au reste dans le pays, et cela de toute antiquité, une autre division, la division en Daces et en Gètes, le nom de Gètes désignant les populations de l’est, celles qui avoisinent le Pont, et le nom de Daces les populations de l’ouest, celles qui habitent du côté de la Germanie et des sources de l’Ister. Et, comme anciennement, on disait, je crois, Daes ou Daves au lieu de Daces, de là seront venus sans doute ces noms de Geta et de Dave si usités chez les Athéniens pour désigner leurs esclaves ; car il y a bien moins d’apparence qu’ils aient emprunté ce dernier nom aux Scythes Daae, „…..
    Din antichitate a existat o impartire in daci si geti, numele de geti desemnau populatia de est,aproape de Pont(Marea Neagra) , si numele de daci spre izvoarele Dunarii spre Germania.Cred ca anticii spuneau DAOUS in loc de DAOI, sau DAAS. (Δάους καλεῖσθαι τὸ παλαιόν· ἀφ’ οὗ καὶ παρὰ τοῖς Ἀττικοῖς ἐπεπόλασε τὰ τῶν οἰκετῶν ὀνόματα Γέται καὶ Δᾶοι. Τοῦτο γὰρ πιθανώτερον ἢ ἀπὸ τῶν Σκυθῶν, οὓς καλοῦσι Δάας·
    13. La rivière Marisus, qui traverse tout leur pays……….
    Les Daces parlent absolument la même langue que les Gètes. Que si, maintenant, nous autres Grecs nous connaissons mieux les Gètes, la cause en est que ceux-ci ont perpétuellement changé de demeure et passé d’une rive à l’autre, se mêlant ainsi aux peuples de la Thrace proprement dite, et notamment aux Moesiens. Il est arrivé de même aux Triballes, autre peuple de la Thrace, de recevoir souvent au milieu d’eux des bandes [de Gètes] émigrants, chassés de leurs demeures par des voisins plus puissants, soit par les Scythes, les Bastarnes et les Sauromates ”
    Dacii vorbeau absolut aceeasi limba ca si Getii.
    Concluzia este daca vorbeau aceeasi limba si erau toti traci cum naiba rezulta ca sunt celti?
    Mai ales ca citez Strabon:
    Aelius Catus prendre 50 000 hommes sur la rive ultérieure de l’Ister et chez les Gètes, peuple qui parle la même langue que les Thraces, et les transporter dans la Thrace proprement dite, où on les connaît actuellement sous le nom de Moesiens, soit que ce fût là effectivement le nom de leurs ancêtres,
    …de la geti, popor care vorbea aceeasi limba ca si tracii….
    Adica dacii, getii, tracii vorbeau aceeasi limba .

    Răspunde
  82. incepeti a gandi cu capul vostru nu cu al televiziunii. dovezile sunt facte, nu asteptati teorii uficiale, nimic din ceea ce este uficial nu è adevar. adevarul nu è o teorie. aveti creerul care stiesa distinga dintre adevar si teorie?

    Răspunde
  83. Ce rol are comparatia ce o faceti in intervalul 5:25 – 5:45 ? „a sta 3 saptamani in conditii comparabile cu ” oare ce ar spune dacii daca var auzii ?De fap nici nu mai am nevoie de un raspuns , am pierdut timpul vizionand acest video.

    Răspunde
  84. Dacomania e o boala. Sufera de ea multi amatori in ale istoriei si lingvisticii. Multe aiureli au fost lansate de „savantii” dacomani. Istoricii profesionisti, romani si straini, nu le iau in seama decat ca prilejuri de amuzament…

    Răspunde
  85. Îmi iubesc poporul și mereu am simțit cât suntem de speciali și buni. Dorința mea suprema este sa vad toți romanii înapoi în țara lor. Mi ar plăcea sa luptam pentru țara noastră Sfânta. Va pup și va iubesc.

    Răspunde

Lasă un comentariu