A fost odată în Transilvania

Masacrul din Ip a făcut parte din seria masacrelor antiromâneşti desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. Acest film documentar prezintă ce s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, când trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei „Straja Naţiunii”, au ucis 157 de localnici români.

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, nord-vestul Transilvaniei a intrat sub ocupaţie maghiară. Teritoriul ocupat de horthyşti în timpul celui de-al doilea război mondial a rămas în istorie sub numele de Transilvania de Nord şi cuprindea nord-vestul regiunii cu acelaşi nume, precum şi ţinuturile secuieşti.

Opt judeţe din totalul de 23, câte număra Transilvania în perioada interbelică, au fost înstrăinate în întregime, iar alte trei au fost despărţite în două. Astfel, judeţul Sălaj a fost şi el alipit Ungariei, iar la data de 8 septembrie 1940 Armata a II-a a intrat în oraşul Zalău. Imediat după ocuparea teritoriului transilvănean, a început seria masacrelor împotriva populaţiei civile româneşti. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, unde au fost masacraţi 477 de români.

9.26

9.26/10 din 150 voturi

Filme similare

38 de comentarii la „A fost odată în Transilvania”

  1. Sper ca toti cei care au vizionat acest film sa dea mai departe acest link spre cunoasterea adevarului istoric in special de catre toti cei ce inca nu-l cunos,respectiv cei tineri si nu numai.

    Răspunde
  2. Maghiarii sunt un popor hun, salbatic la origine, ajuns in Europa adusi de hoardele lui Attila din Mongolia acum o mie de ani. S-au crestinat pe la anul 1000 (de catre Stefan cel Sfant) dar au ramas tot atat de cruzi in suflet si comportament. Nu cunosc decat de frica, de bici…

    Răspunde
    • hunii erau condusi de Atila si au disparut din istorie, dupa ce au ingrozit Europa, mai precis Imperiul Roman. Se presupune ca o populatie undeva Pe avalul Volgai ar fi ceva din neamul hunilor. Apoi au venit ungurii tot asa de salbatici, organizati in triburi si condusi de Arpad ,care de altfel a si avut o intalnire cu Menumorut care-si avea cnezatul (deci atentie- organizare-) nu umblau pe cai, in partea nord- vestica a Transilvaniei.Ar trebui ca in fiecare an in sept sa se faca o comerorare nationala in memoria romanilor nostri…

      Răspunde
      • Da ar trebuii sa se faca o comemorare in fiecare an la acel monument , pentru cinstirea acelor martiri dar si pentru desteptarea constiintei nationale, insa noi vedem actualmente cum fierb toti politicienii iar televiziunile dau in clocot ptr unul din parlament care a negat holocaustul din Ro

        Răspunde
    • Daca nu stii istorie . nu mai posta,ca-i induci si pe altii in eroare.maghiarii sunt popor maghiar si nu au nimic in comun cu Attila care era mongol..etc…

      Răspunde
      • baietas! …eu zic mai bine pune mana pe o carte de istorie sa mai imveti si tu cu ce se mananca treaba asta. Maghiari/unguri/bozgori..provin din hoardele  de mongoli care au venit acum 900 de ani prin europa si dupa ce au pradat si jefuit in stanga si-n dreapta s-au stabilit in campia panoniei(actuala ungarie). Insa cu timpul datorita contopirilor cu popoarlele europene din jur practic si-au cam pierdut caracterul genetic al imfatisarilor mongoloide.Sa nu uitam ca hoardele de razboinici ale lui Attila (arde-l-ar focu) erau barbati iar acestia se imperechiau cu femeile albe/caucaziene pe care le rapeau si le luau ca sclave , astfel ei cu timpul au capatat aspecte de europeni(albi) desi apucaturile sadice care sunt de-o rara cruzime si le-au mai pastrat si-n prezent …vezi exemplul documentarului respectiv care sunt niste marturii vii!!!

        Răspunde
        • Nu numai ca se imperechiau, dar au impus si limba lor populatiei romanizate,adica romanilor.Pe scurt ,au cotropit,au luat puterea politica,si-au impus limba,in timp ce se corceau cu noi,sau ne corceau pe noi !De aceea in principiu,ungurii actuali din punct de vedere genetic,mult mai aproape de romani,sau mai bine zis de daco-geti,decat de populatiile asiatice.
          La fel si cu popoarele fostei Jugoslaviei si poporul bulgar.PUNCT !!!

          Răspunde
        • Una din chestiile care imi provoca un dezgust cvasi-total este fudulia semidoctului…cel mai periculos exemplar de homo erectus, pentru ca nu-i deajuns ca nu stie ci prclama crampeieile de informatii pe care le poseda de prin ”almanahe” drept stiinta. Intreb si eu…asa in dorul lelii : Cum pana mea sa fi venit hunii/mongolii acum 900 de ani, ceea ce inseamna undeva pe la 1117 cand ei au inceput sa vina in zona aceasta a Europei inca din anii 400 e.n. Iar ” Attila sau Atila (latină Attila, greacă Ἀττήλας, n. cca. 395 – d. 453) a fost cel mai puternic conducător al hunilor, domnind între anii 433–453. Născut într-o familie nobilă, el l-a urmat la tron pe unchiul său Rugila, împreună cu fratele său Bleda. A condus Imperiul Hun care se întindea de la munții Ural la fluviul Rin și de la Dunăre la marea Baltică. În timpul domniei sale a fost unul dintre cei mai de temut inamici ai Imperiilor Romane de Răsărit și de Apus, fiind poreclit în unele texte bisericești biciul lui Dumnezeu. El a traversat Dunărea de două ori și a jefuit în Balcani, dar nu a putut să ocupe Constantinopolul. De asemenea, el a încercat să cucerească Galia Romană (Franța modernă), traversând Rinul în 451 și mărșăluind spre Aurelianum (Orléans) înainte de a fi învins în Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice. Ulterior, el a invadat Italia, devastând provinciile nordice, dar nu a putut să ocupe Roma. A planificat inițierea de noi campanii împotriva romanilor, dar a murit în 453.” (wiky)

          Răspunde
      • Attila era hun, HUN, măi nene; așa că mai taci și tu că nu ști ce vorbești; și singurul text care îi leagă pe maghiari de huni e „Gesta Hungarorum”

        Răspunde
  3. Grija mai marilor nostrii si a televiziunilor este canalizata pe etniile rroome si a  holocaustului si pe unde sa se mai ridice monumente in memoria acestora prin bucuresti si alte orase.

    Răspunde
    • Da, stiu ce a facut armata romana, citeste Saptamina Rosie a lui Paul Goma. Invata istoria si vorbeste dupa ce intelegi! Si aici e vorba de un genocid facut de armata ungara!

      Răspunde
  4. Multumim dinsuflet celor care nu lasa trecutul sa moara! Un act de demnitate si datorie fata de cei care ne-au lasat tara mostenire! E inutil sa intrebam Guvernul, important e sa rascolim lucrurile si sa aratam dusmanilor neadormiti ca nu uitam si istoria are grija sa repare”greselile”…

    Răspunde
  5. Asa este ISTORIA NOASTRA. LIBERTATEA COSTA. Stramosii nostri s-au jertfit pentru a ne lasa o tara unica si libera. Acum este randul nostru. Trebuie sa luptam ca generatiile viitoare sa traiasca intr-o ROMANIE INTREAGA SI LIBERA.

    Răspunde
  6. Stramosii nostri au murit fiindca s-au gandit la tine urmasule, merita cinstiti mai mult decat orice lucru pe lume. TU AI AVEA CURAJUL LOR ??????  Banuiesc ca nu.    ADUCETI CINSTE NU JIGNIRE !!!!!!!

    Răspunde
  7. Stramosii vostri s-au jertfit ,iar acum voi ii votati si-i pupati tot pe aceleasi hiene care au diastrut tot mai rau tara de 22 de ani, in curand stramosii vostri se vor fi jerfit degeaba/in van, iar voi ca natiune veti fi amintit doar in istoria , dar nici acolo pentru ca strainii/occidentalii vor adjudeca acest taram moghiorimii

    Răspunde
  8. si romanii au facut destule rele ungurilor din Ardeal…tot asa s-ar putea facute zeci de documentare despre crimele romanilor. Numai ca la noi vinovatul e minoritarul, noi suntem bravi, crestini, civilizati. Asta e o moda „a la romani”. Cititi istoria ascunsa despre Horea si bandele lor de criminali, sau Avram Iancu si bandele lor, sau ce s-a intimplat prin 1919-1920 in multe localitati din Ardeal. Sau crimele si batjocura la care au fosti pusi ungurii in perioada interbelica. Dupa care altfel vedem istoria noastra cosmetizata…

    Răspunde
    • Bai Sony, cine i-a chemat pe unguri aici? Horea si Iancu, Dumnezeu sa le pomeneasca numele, au ridicat arma impotriva ticalosiei unguresti. Faptul ca pe voi parintii nu va invata adevarul nu inseamna ca el nu este cunoscut. Ati ramas si veti ramane veci pururi niste INVADATORI IN TRANSILVANIA, SI NU SUNTETI AICI DE DREPT. Mai sunt niste Horia si Iancu pe aici. Dealtfel principala caracteristica a ungurului este minciuna si prefacatoria.

      Răspunde
    • Ce crime au facut romanii mai cretin mancator de carne cruda ce esti? Singura lor gresala a fost ca nu v-au macelarit pe toti ca pe vite dupa razboi sa scape Romania de ciuma bozgoreasca. Ba , voi sunteti o adevarata epidemie in Europa care ar trebui starpita prin foc si sabie. Mergeti in mortii vostri in Asia ca de acolo ati venit salbaticilor.

      Răspunde
    • Intrebare? Tu ie-ai citit?Din ce vad nici nu te-ai apropiat de ele.Iti recomand pentru inceput „Diploma cavalerilor ioaniti ”,care nu au fost nici romani nici unguri.Dupa aceea mai vorbim.

      Răspunde
  9. Hai sictir de bozgor !..fuga in tara ta de origine respectiv campia panoniei (ungaria de azi) sau mai vechi in stepele Mongoliei, voi aicea sunteti doar niste parveniti barbari care au jefuit si talharit totul in calea lor. Ce au facut Horea si altii la vremea lor au facut doar ca sa-si apere pamantul si neamul de barbarii cotropitori care veneau din toata colturile lumii sa ocupe ceea ce nu erau al lor.

    Răspunde
  10. ORICE S-AR ZICE ACEST NEAM ESTE UN NEAM BARBAR CARE SE CONSIDERA CIVILIZAT, AMINTITI VA CE AU FACUT SI IN 1945 , 1989 . DUMNEZEU II VA NIMICII ACTUALII CONDUCATORI NE VAND CA SI CEILALTI . MIE MI GROAZA DE NAMUL ASTA . AU CU CE SE MANDRII

    Răspunde
  11. URMEAZA CA ACESTI NEOAMENI SA ORGANIZEZE ACTIUNI PROVOCATOARE, ATACURI IMPOTRIVA, UNGURILOR DIN ARDEAL PUNANDU-LE PE SEAMA ROMANILOR CA SA AIBE MOTIV SA INTERVINA VEZI DOAMNE IN AJUTORUL CONATIONALILOR . PE TERITORIUL TARII NOASTRE SE INSTRUIESC TRUPE PARAMILITARE SUB OCHII NEPUTINCIOSILOR CARE NE CONDUC SI NE VAND PENTRU O PORTIE DE GULAS -STA-LE-AR IN GAT

    Răspunde
    • Serviciile de Informatii romanesti stiu tot,informeaza tot,dar…..suntem la mila clasei politice ticaloase si conducatoare,din pacate! Acum ca tara membra UE nu da bine sa vorbim de asa ceva,dar aici este greseala! Daca situatia din 1940 s-ar repeta,vom asista la aceleasi crime fata de romanii care vor comite greseala sa nu se refugieze.Cei de la UE nu inteleg pur si simplu ceea ce s-a intamplat atunci,asa dupa cum nu au crezut in crimele din fosta Yugoslavie…..pana au inceput sa vina in Europa primii refugiati-supravietuitori! Abia atunci au inceput sa actioneze…..din pacate spiritul revansard maghiar [manifestat preponderent de ungurii de aici] nu a adormit,ba din contra! Noi credem ca daca il decoram pe popa Laczi cu Steaua Romaniei,va incepe peste noapte sa iubeasca poporul roman! Totul este bine,pana e bine…..sa ne fereasca bunul Dumnezeu,ca de clasa politica romaneasca ne-am lamurit!

      Răspunde
  12. in 40 au navalit peste populatia civila(taranii) din Ardeal si i-au macelarit ca pe vite, in 1989 populatia civila maghiara incepusera razmerita si au pornit sa atace pe romani cu topoare , cutite ..etc…Concluzia o natiune de salbatici barbari care dau dovada de o rara cruzime ,specifica doar mongolilor (stramosii lor de odinioara), iar putina civilizatie pe care o au se datoreaza numai austriecilor si celorlalte popoare europene care-i inconjoara.

    Răspunde
  13. Sa nu uiti ROMANE ca D-zeu ti-a harazit aceste plaiuri ,sa
    ai grija de ele SI sa nu uiti ca ai fost umilit batjocorit si omorit in chip
    barbar de un popor{ pe atunci}crud si barbar ai caror extremisti de azi nu vor
    renunta NICIODATA la ARDEALUL NOSTRU SFINT.Prin polittica pasilor marunti EI
    EXTREMISTI au o stragedie cu bataie lunga si vor folosi orce mijloace pentru
    asi atinge scopul Multe dintre acestea sint pline de fatarnicie viclenie si
    chiar……. mirsavie Dar….cei mai dureros e ca aceasta politica a pasilor
    marunti a polliticienior maghiari atit din tara cit si din afara tarii e
    sustinuta de oparte din conationaliii nostrii ,din interese meschine si
    contrare dragostei de neam si de tara.TREZITI_VA POLITICIENI ,ROMINI din
    INSTITUTIILE STATULUI FACETI_VA DATORIA FATA DE NEAM SI DE TARA SI .APLICATI CU
    FERMITATE LEGILE CARE APARA DEMNITATEA SI INTEGRITATEA ROMINIEI Nu fiti atit de
    ingaduitori si atiat de toleranti caci sintem luati de prosti.SABINA ferice de
    tine Ai dat o lectie multora .meriti toata admiratia si dragoste celor care
    sint adevarati romini IAR EU sint unul dintre ei caci nu mi-a fost greu sa dau
    oLACRIMA pentru mindria ta de afi la15 ani O FATA DE ISPRAVA,,,,,,O ROMANCA
    ADEVARATA ce trebuiesti pretuita si un bun exemplu {DE URMAT } pentru cei care
    isi iubesc TARA BRAVO TIE si CINSTE PARRINTILOR TAI D_zeu sa te aiba in pza si
    sa te bincuviteze

    Răspunde
    • Yoy Maria, pishto baci!!!, nu este o minciune, este adeverat mei , citeshte mei istoria Romaniei acolo unde de fapt te-ai nescut mei , nu citi istoria aia care de fapt nu existe deloc sau e scrise de Horty-isti, seretlek Maria, dar numai cu capul in soba, caci ai creierul plin de cenushe, mei!!!!

      Răspunde
  14. La cat de habarnisti sant unii de aici..tare mie teama ca istoria se va repeta daca romanii dorm,ca si pina acum!!..Si pe vremea lui Hitler ca si acum Secuii faceau acelas lucru. Atunci se plingeau la Hitler azi la Bruxel. Intr-o zii vor fii crezuti si vor obtine ce vor. Hitler e bine unde este ca a fost un Pork fata de Romania. Eram aliatul Germaniei si el obliga pe Romani sa parasesasca Transilvania de Nord fara lupta si sa o cedam Ungariei.?? Mai ne condamna unii ca Romaniis tradatoti..ca am pornit cu nemtii spre Stalingrad si ne-am intors cu Rusii.!! Vedeti dece??

    Răspunde
  15. Eu Ioan, ea Morico.Copiii Ioanos, Emiibi, Loranniku, Margarela, Dacianniko,Gheorghiury,Erjiela. Buna Lina, mosu Mitru avea,si mai avem, fantana in mizuime cu Galbondi baci, sotul lui Ildiko neni. Apa, odata, a secat. Am plans toti, in limba noastra si izvorul s-a trezit. De atunci bem iarasi apa. Apa sta pe verticala in fantana numai pe jumatate. O zi jumatate la noi, o zi jumatate la ei. Noi bem apa de la ei si ei de la noi. ,,Ma duc la scoala sa invat carte”. ,,Sa invatam apa”. Cu multa uimire, IOUANEL!

    Răspunde
  16. Aici se vorbeste de unguri, dar in Transilvania de fapt sunt secui, care au fost maghiarizati, care si-au pierdut identitatea, asa cum vroiau sa o faca si cu romanii. Acum declarati ca secui sunt numai cateva mii, restul s-au vandut ungurilor.
    UDMR continua maghiarizarea secuilor. Populatia transilvaniei fiind fortat maghiarizata.
    Deși este posibil ca limbajul vorbit de maghiari și de Székely să fie oarecum diferit, astăzi, în mare parte datorită educației limbii maghiare transilvănene, aceste diferențe au dispărut. Potrivit profesorului László Benedek, diferențele încă existente se află în centrul atenției, pentru maghiarizare.
    Székelys provin din origine turcă și provin dintr-o rudă de Huni. În partea mijlocie a Evului Mediu, unde se afirmă că „unii istorici sunt Huni, alții ca provin din avari. Cercetările recente au arătat că Szekelii sunt rezultatul asimilării anumitor tulpini turcești – în cursul coexistenței – prin asimilare. ” Potrivit istoricului, numele Székely derivă din termenul „sling” în limbile turcice „oameni aleși”.
    Székelys erau aici în fața maghiarilor din Bazinul Carpatic. Acesta este un grup de oameni turci. Cred că Pál Engel a scris o carte despre asta.
    Szekelii pot fi auzite din originile turcești ale scrierilor ruteniste tipice ale secuilor și folosite astăzi. Cunoscutul „script runica ca“ scris de bine runică (pentru adevărata urmărire a textului original păstrat expresia „scriere runică“ textul – E-RS) este un alfabet special care a fost folosit în secolul al zecelea Transilvania, atunci când este introdus în grafie latină. În secolele următoare, runele au folosit alfabetul latin ca alternativă, profesorul Benedict menționând că acesta este utilizat în principal pentru a înregistra mesaje criptate care sunt dușmanii Székely nu a putut descifra. În ultimii ani, a fost din nou în prim-plan în scrierea runică, mai ales după Adunarea Național Secuiesc 2008, când a folosit scris alfabetul pe prezentările oficiale.
    Secuii au fost asimilați religios.
    Istoricii susțin că Szekelii erau originali romano-catolici religioși. Între timp, ei s-au convertit la denominația reformată a populației maghiare (așa! – E-RS) (așa! – E-RS). Aproape jumătate din populația secuiască transilvănistă este în prezent reformată.
    Joseph Fay este autorul „Declarației” de adeziune a secuilor la Unirea cu România din Parlamentul României. Discursul sau a emoționat o țară întreagă la acea vreme. De altfel și celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român N. Iorga.
    Din discursul deputatului secui Joseph Fay răzbate idea că secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea și dezvoltarea României Mari. Prezentăm mai jos, declarația deputatului secui, reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaților nr. 41/1919-1920“:

    Răspunde

Lasă un comentariu