Misterul Atlantidei: În căutarea civilizației legendare

„Părintele istoriei”, Herodot, amintește cu o jumătate de veac înaintea lui Platon de atlanți, popor care ocupa o zonă întinsă de pe continentul african, de la Munții Atlas, până la litoralul atlantic. În Epoca Renașterii, interesul pentru țara misterioasă a crescut brusc, mai ales după ce dialogurile lui Platon au intrat într-un circuit larg. Totuși, adevărata explozie s-a produs în secolul al XIX-lea, când a început să apară literatura de specialitate și au fost emise cele mai fanteziste ipoteze cu privire la locul în care s-ar fi aflat Atlantida.

Luând în calcul cele spuse de Platon, cel mai logic, Atlantida s-ar fi putut afla în Oceanul Atlantic și ar fi fost înghițită de mare în urma unui cataclism natural, de magnitudine mare. Potrivit afirmațiilor unor partizani ai acestei ipoteze, Insulele Azore, Canare și Capul Verde sunt mărturii ale continentului dispărut, și anume vârfurile de munți care au rămas deasupra nivelului mării datorită înălțimii lor considerabile. Cercetări geologice au infirmat, însă, această ipoteză.

Omul de știință G. Wierth a elaborat o teorie conform căreia Atlantida s-ar fi aflat în nordul Groenlandei, unde, cu peste zece milenii în urmă, clima era mult mai blândă decât în zilele noastre. Wierth a afirmat că atlanții, care au trăit acolo, sunt strămoșii popoarelor indo-europene și chiar ai unor popoare din Africa răsăriteană.

Răcirea bruscă a climei i-a făcut să părăsească această regiune cu 8000 de ani înaintea erei noastre, stabilindu-se în Europa și, parțial, în America. Tot după părerea omului de știință german, „strănepoții” atlanților ar fi fost și unii eschimoși albi, rămași pe locurile natale. Și totuși, nici această ipoteză n-a fost confirmată de vreo descoperire arheologică demnă de luat în seamă.