32 de simboluri misterioase care apar în peșterile din Europa

E ceva anume la peșteri – deschizături întunecoase în stânci de calcar – ce te atrage. Treci prin portalul dintre lumină și întuneric și intri într-o lume subterană – un loc al întunericului perpetuu, al mirosului de pământ, al tăcerii. Demult de tot, în Europa, strămoșii noștri au pătruns în aceste lumi subterane. Ca martori ai trecerii lor, au lăsat în urmă gravuri și simboluri misterioase.

În ultimul secol, pe continent au fost descoperite peste 350 situri cu artă pe zidurile peșterilor, datând din Era Glaciară, decorate cu animale, forme abstracte și, ocazional, oameni. Ne oferă o imagine rară asupra lumii creative și imaginației acestor artiști timpurii. Cu mii de ani înainte de primele sisteme de scriere pe deplin dezvoltate, strămoșii noștri au scrijelit semne enigmatice pe zidurile peșterilor în care s-au adăpostit.

Paleoantropolog și cercetător al artei preistorice, Genevieve von Petzinger a studiat și codificat aceste simboluri misterioase în peșterile din Europa. Uniformitatea constatărilor sale sugerează că comunicarea grafică și capacitatea de a păstra și de a transmite mesaje dincolo de prezent ar putea fi mult mai vechi decât credem.

10.00

Nota: 10.00/10 din 1 voturi

Alte filme interesante

Oamenii care au învins Moartea Neagră

2002
10

Un sat englez a reușit să țină piept ciumei bubonice. Secole mai târziu, povestea sa ajută la lupta împotriva SIDA.

Asasinarea lui Ioan Petru Culianu

2024
9.67

Pe 21 mai 1991, în toaleta unei universități din Chicago, profesorul Ioan Petru Culianu era asasinat cu un glonț în ceafă.

Misterele incașilor: Pietrele vii de la Sacsayhuaman

2012
10

Pietrele vii de la Sacsayhuaman este o călătorie fascinantă în inima Anzilor, unde ruinele unei civilizații pierdute continuă să sfideze logica și știința modernă.

Profețiile Maya și cercurile din lanuri – O conexiune extraordinară

7.85

Profeţiile Maya și cercurile din lanuri arată că mesajele pe care le transmit creatorii cercurilor din lanuri poartă semnătura civilizației mayașe.

profetiile maya si cercurile din lanuri featured_compressed
>