Este, oare, Pământul singura planetă pe care există viață? Jill Tarter, astronom, credă că „acolo” ar mai putea fi „cineva” sau „ceva” și ne îndeamnă să căutăm în continuare. Povestea oamenilor e o poveste a ideilor – idei științifice care iluminează colțuri întunecate, idei pe care le adoptăm în mod rațional sau irațional, idei pentru care am trăit, am murit, am ucis și am fost uciși, idei care au dispărut în istorie, și idei care au devenit dogme.
Este o poveste a națiunilor, a ideologiilor, a teritoriilor, și a conflictelor dintre ele. Dar fiecare moment din istoria umanității, de la epoca de piatră până la era informației, de la Sumer și Babilon la iPod și bârfele despre celebrități, toate au avut loc – fiecare carte care ați citit-o, fiecare poezie, fiecare râs, fiecare lacrimă, toate s-au întâmplat aici. Aici, pe Pământ.
Timp de multe milenii, oamenii au fost în căutarea răspunsurilor, răspunsuri la întrebări despre naturalism și transcendență, despre cine suntem și de ce suntem aici, și desigur, cine altcineva ar mai putea fi acolo. Suntem chiar numai noi? Suntem singuri în acest univers enorm format din energie, materie, chimie și fizică?
Dacă, undeva departe, alții își pun și răspund la întrebări similare? Dacă se uită la cer noaptea, la aceleași stele, dar din partea opusă? Oare descoperirea unei civilizații mai vechi ne va inspira să găsim moduri de a supraviețui adolescenței noastre tehnologice din ce în ce mai incerte? Ar putea descoperirea unei civilizații îndepărtate și a originilor noastre cosmice comune să ne aducă acasă mesajul legăturii care va uni toți oamenii?
