Masacrul de la Fântâna Albă

Masacrul de la Fântâna Albă, documentar semnat de Lucia Hossu-Longin, reface istoria zilei de 1 aprilie 1941, când un grup de peste 3.000 de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă icoane, prapuri şi cruci din cetină, a format o coloană paşnică şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română, la Fântâna Albă.

În poiana Varniţa, la circa 3 km. de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. După masacrul de la Fântâna Albă a fost declanşată o operaţiune vastă de represalii.

Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan.

9.00

Nota: 9.00/10 din 10 voturi

Alte filme interesante

Istoria secretă a cardului de credit

2004
10

Filmul expune strategiile agresive ale emitenților de carduri: de la stimularea consumului și a îndatorării, până la penalizările automate.

Deceniul ascuns: Anii ’80 în România

2024
10

Cum a fost, de fapt, viața în România anilor '80? Serialul documentar Deceniul ascuns ne invită să privim dincolo de clișee.

deceniul ascuns

Goana după atomul pașnic. „Proiectul nuclear românesc”

2022
8.09

Filmul prezintă istoria programului nuclear al României, început în anii '50, ca parte a eforturilor de obținere a independenței energetice.

Regele comunismului: Pompa și fastul lui Nicolae Ceaușescu

2002
7.8

Regele comunismului: Pompa și fastul lui Nicolae Ceaușescu are ca temă centrală cultul personalității din România în perioada 1965-1989.

regele comunismului - pompa si fastul lui nicolae ceausescu
>