Mămăliga te așteaptă

Filmul documentar Mămăliga te așteaptă spune povestea lui Mihai, care provine dintr-o familie cu zece copii, este student la teologie, dar după mai puțin de un an de scoală este nevoit să renunțe, pentru că nu are bani să se întrețină. Mihai se întoarce acasă, la mămăliga cea de toate zilele, în satul natal, unde îl așteaptă munca la petecul de pământ al familiei.

Filmul îl însoțește în rutina zilnică, aceea care, la ţară, înseamnă muncă și iar muncă. Mihai nu a abandonat ideea de a se întoarce la facultate, așa că învață pentru examenul de admitere oriunde şi oricând poate. Vorbește despre scurta lui experiență la oraș şi despre handicapul cu care pornesc în facultate cei care au făcut școala la ţară.

Rutina zilnică e întreruptă de certuri ocazionale cu o mamă epuizată de atâta muncă şi de micile bucurii ale gospodăriei, când se naște un vițel sau când ies din ouă bobocii de gâscă. Mămăliga te așteaptă reușește să păstreze echilibrul între o privire obiectivă şi, în același timp, personală asupra destinului unui tânăr prins între două lumi.

9.35

Nota: 9.35/10 din 23 voturi

Alte filme interesante

Buncărele secrete ale Mafiei

2013
10

O incursiune fascinantă în lumea ’Ndrangheta, o mafie născută în exil, crescută în umbră și devenită un imperiu global al crimei.

Fata care s-a transformat în trei băieți

2012
10

Un caz tulburător de trădare, manipulare și identități false: fata care s-a transformat în trei băieți pentru a-și seduce prietenele.

Apartamentele-sicriu din Hong Kong

2024
9.64

În spatele vitrinelor strălucitoare, Hong Kong ascunde o realitate dură: oameni care trăiesc în cuști de locuit.

România în ’89: Frica și speranța dinaintea Revoluției

1989
8

Filmat pe ascuns, documentarul te invită într-o călătorie în timp, în 1989, cu câteva zile înainte de izbucnirea Revoluției.

>