Denumit și Vrăjitoarele sau Vrăjitoria de-a lungul veacurilor, Häxan este un film suedezo-danez, un amestec curios și inovator de documentar și film horror mut, scris și regizat de Benjamin Christensen.
Într-o epocă în care majoritatea filmelor erau adaptări literare, filmul lui Christensen a fost unic, bazându-se pe lucrări de non-ficțiune, în principal pe Malleus Maleficarum, un tratat de vrăjitorie din secolul al XV-lea pe care l-a găsit într-o librărie din Berlin, precum și pe o serie de alte manuale, ilustrații și tratate despre vrăjitoare și vânătoarea de vrăjitoare (în afișul original la premiera filmului a fost inclusă o lungă bibliografie).
Despre adaptările literare, Christensen a comentat: „În principiu, sunt împotriva acestor adaptări… Caut să găsesc calea spre filme originale”. În schimb, Häxan a fost gândit, așa cum se precizează în genericul de început, ca o „prezentare din punct de vedere cultural și istoric în șapte capitole de imagini în mișcare”.
Cu toate că cea mai mare parte a formatului filmului, cu scenele sale dramatice interpretate de actori (inclusiv Christensen însuși în rolul diavolului), ar fi fost ceva destul de familiar pentru cinefilii de la acea vreme (deși șocant prin conținut), primul capitol, cu o durată de 13 minute, este o altă poveste.
Cu stilul său documentar și tonul său erudit – care prezintă o serie de fotografii de statui, picturi și xilogravuri – a rezultat un film cu totul inedit, un stil de prelegere ilustrată ecranizată care nu avea să devină popular decât mulți ani mai târziu.
Considerat a fi cea mai scumpă peliculă din epoca filmului mut suedez și catalogat „o istorie perversă a vrăjitoriei și magiei”, Häxan a fost interzis în Statele Unite și puternic cenzurat în alte țări. În 1968, a fost lansată o versiune prescurtată a filmului. Aceasta conține o coloană sonoră eclectică de jazz semnată de Daniel Humair și o narațiune dramatică realizată de William S. Burroughs, cu o voce inconfundabilă.
