În timpul și după Războiul Civil American, veteranii care își pierduseră mâinile pe front au început să fie cunoscuți drept „mâneci goale”. Era o metaforă pentru bărbații care plecaseră la luptă perfect sănătoși, dar care ajunseseră să trăiască un chin continuu.
Puține activități sunt la fel de înrădăcinate în viața de zi cu zi în cultura occidentală ca mâncatul cu furculița și cuțitul. Folosirea acestor ustensile implică, însă, două mâini și o serie de manevre destul de complicate.
Astfel, unul dintre cele mai necesare instrumente din dotarea unei persoane care a suferit o amputare la nivelul membrelor superioare este un tacâm conceput pentru o singură mână.
După ce amiralul britanic Horatio Nelson și-a pierdut un braț în luptă, în 1797, a folosit ustensile personalizate. Aceste unelte, cunoscute drept cuțite Nelson, constau într-o combinație de furculiță și cuțit montate pe un singur mâner, lama scurtă a cuțitului ținând loc de un al patrulea dinte al furculiței.
Cum instrumentele personalizate de acest fel nu erau la îndemâna celor mai mulți veterani din Războiul Civil American, un chirurg din New York, William Detmold, a conceput o ustensilă utilitară pentru confrații lui.
Detmold, un medic cu ceva avere și prestigiu, a dezvoltat o operație inovatoare prin care îndrepta picioarele diforme și a ajutat la organizarea Serviciului medical al armatei americane pentru Războiul Civil.
De asemenea, a fost profesor de chirurgie militară și igienă la o școală din New York. Detmold a scris și a ținut în mod regulat prelegeri despre rănile de război, în special cele provocate de arme de foc și gloanțe în diferite părți ale corpului. Nu în ultimul rând, s-a oferit el însuși voluntar ca doctor pe front.
După experiența sa pe câmpul de luptă, a devenit interesat de amputări și proteze, ceea ce l-a determinat să inventeze cuțitul Detmold, o ustensilă adaptabilă care să ajuta veteranii cu o singură mână să-și refacă abilitățile de care aveau nevoie pentru a mânca fără ajutor.
Cuțitul Detmold a fost fabricat în masă la New York, fiind furnizat de guvernul american veteranilor din Războiul Civil care își pierduseră un braț.
Cuțitul Detmold era din oțel, cu mâner din lemn și includea o husă moale pentru a fi transportat atunci când veteranul lua masa în altă parte. Designul lui Detmold diferă într-o oarecare măsură de cuțitul Nelson, prin faptul că porțiunea de furculiță este formată din dinți scurți creați chiar în lama cuțitului.
În timp, și în Anglia a fost dezvoltată o ustensilă de tip cuțit și furculiță care, deși se numea cuțit Nelson, semăna cu un cuțit Detmold. Ustensilele de acest tip se vând și astăzi în diverse anticariate din Anglia și Australia.