Maradona

Realizat de Emir Kusturica, acesta este un film documentar despre viața agitată și controversată a vedetei argentiniene de fotbal Diego Armando Maradona, considerat de către multe persoane drept cel mai înzestrat jucător modern. Tratat în țara natală asemenea unui zeu, fanii inrăiți au înființat un fel de biserică maradoniană, în care rugăciunea “Tatăl nostru” a fost înlocuită cu rugăciunea “Diego al nostru”, obiectul sacru este o minge, iar ritualul de botez constă într-un gol perfect înscris cu mâna.

Documentarul este structurat în șapte părți diferite, ce corespund celor șapte păcate capitale, evidențiază drumul parcurs de Maradona de la glorie la decăderea generată de consumul de droguri și îl prezintă pe sportiv într-o lumina reală, neromațată, insistând însă pe cele trei laturi ale sale: antrenorul de fotbal, capul de familie și cetățeanul preocupat de politică, cel care îi discreditează pe George Bush și prințul Charles, dar îi aclamă pe Fidel Castro și Che Guevara.

Fotbalistul vorbește deschis despre modul în care a ratat copilăria fiicelor sale și despre dependența lui de stupefiante, mărturisind că a început sa le consume pe când activa la FC Barcelona, dar i-au devenit indispensabile atunci când a jucat în Italia, laitmotivul filmului fiind însă golul marcat de acesta în anul 1986, în partida cu Anglia.

5.89

Nota: 5.89/10 din 19 voturi

Alte filme interesante

Magul Culianu

2026
10

Pășim în universul periculos al lui Ioan Petru Culianu. Un documentar despre misticism, o minte sclipitoare și un asasinat nerezolvat.

Nasty: Ilie Năstase, între spectacol și scandal în tenis

2024
9.33

Documentarul Nasty (2024) dezvăluie parcursul lui Ilie Năstase, de la debut la statutul de legendă a tenisului mondial.

Omul Grizzly

2005
9.75

Filmul spune povestea tragică a activiștilor Timothy Treadwell și Amie Huguenard, uciși de urșii grizzly printre care trăiau în Alaska.

Ayrton Senna: Povestea unui mare campion

2010
8.6

Un documentar despre Ayrton Senna, de la debutul în Formula 1 la moartea tragică și transformarea într-o legendă venerată în întreaga lume.

>