Ciorba de pește

Votat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști drept cea mai bună producție de televiziune din 2013, acesta este realmente un film documentar „de-ți lasă gura apă”. Filmul este un elogiu adus celui mai delicios simbol al Deltei Dunării: ciorba de pește, atracția culinară fără de care nicio excursie în țara pelicanilor nu poate fi considerată completă.

Protagoniștii – oameni simpli, copii, gospodine, pescari localnici – explică și, cel mai important, ne arată ce anume face ciorba de pește atât de specială. Savurați acest film documentar!

„Dacă ar fi să mă iau după ciorba aceasta extraordinară, atunci aș spune că, de fapt, lumea nu știe nimic despre România, dar că nici voi, românii, nu vă cunoașteți miracolele.” – Jacques Yves Cousteau

„Mai întâi, câteva sfaturi de deschidere: peștele de ciorbă trebuie să fie cât mai proaspăt. Viu, ce mai… Apoi, nu-l spălați prea energic. Curățați-i solzii, tăiați-l pe burtă. Scoateți-i mațele și alte măruntaie, fierea, mai ales. Clătiți-l o dată cu apă curată și gata! Deci, ce pești se pun la ciorbă? Știuca… cu miros de iarbă de mare și cu gust de migdală. Somnul… cu iz, dar mai ales cu gust de castane prăjite. Văduvița galbenă… cu parfum afrodisiac. Sunt unice, opere dumnezeiești. Totul se combină în ciorba de pește ca într-o simfonie.” (extras din „Ciorba de pește”)

9.69

Nota: 9.69/10 din 13 voturi

Alte filme interesante

Lumile înghețate

2019

Filmările arată cum se schimbă viața la capetele planetei și ce se întâmplă cu animalele care depind de gheață. La capătul sudic, miliarde de krill antartic se hrănesc.

O planetă

2019

David Attenborough o pune încă din primele minute, iar episodul de deschidere răspunde cu imagini care nu fuseseră filmate niciodată la această scară.

Apa ca un bivol negru

1970
10

Apa ca un bivol negru surprinde drama inundațiilor din România prin imagini impresionante și o perspectivă care a deranjat cenzura comunistă.

Dunărea, fluviul regină

2018
10

Descoperă călătoria spectaculoasă a Dunării, de la izvoarele din Pădurea Neagră până la Deltă și vărsarea în Marea Neagră.

>