Cele șapte minuni ale Egiptului Antic ne invită să descoperim secretele faraonilor, inginerilor și arhitecților din Egiptul Antic și să urmărim modele computerizate de ultimă oră, care recreează monumentele impresionante ridicate de acești vizionari ai Antichității.
Filmul ne oferă o vedere de ansamblu fără precedent asupra celei mai mărețe arhitecturi create de ce mai avansată civilizație din istoria Africii și, probabil, a lumii. La începuturile istoriei, egiptenii antici au fost primii care au arătat lumii cum să construiești imposibilul.
Într-o epocă fără mașini, când cuprul încă era cel mai puternic metal descoperit, marii faraoni precum Kheops sau Ramses al II-lea demonstrau cum ambiția fără margini și munca brută puteau transforma calcarul și granitul în cele mai ieșite din comun monumente create vreodată: mormintele spectaculoase din Valea Regilor, misteriosul Sfinx din Gizeh, emblematica piramidă a lui Kheops și multe altele.
7. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic – Valea Regilor
Regii din Egiptul Antic nu erau simpli muritori, ci erau zei încarnați, iar egiptenii din vechime aveau mai multă grijă la îmormântarea regilor decât orice altă nație. În urmă cu 3.500 de ani au început să construiască cel mai venerat cimitir de pe pământ. Valea Regilor este cel mai spectaculos loc de îngropăciune din lume.
6. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic – Templul Reginei Hatshepsut
Construit pe dealurile din împrejurimile Văii Regilor, Templul Reginei Hatshepsut este cel mai impresionant monument din vestul Tebei. Templul futurist al lui Hatshepsut este ticsit cu trăsături revoluționare, o amintire potrivită a unuia dintre cei mai inovatori faraoni ai Egiptului.
Fiind cea mai mare fiică a lui Tutmes I, nepotul vitreg al lui Hatshepsut a devenit faraonul Tutmes al III-lea. Îngrijorată că băiatul ar putea pierde controlul puterii, aceasta s-a autointitulat consoarta regelui și, ulterior, rege.
5. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic – Complexul de temple de la Karnak
Când Teba a devenit centrul religios al Egiptului, templul de la Karnak a devenit scaunul lui Amon, zeul statului egiptean. Karnak a ajuns curând să găzduiască peste 600 de preoți. Clădirile complexului sau răspândit rapid la sud și vest de Nil. În centru se află o sală impresionantă străjuită de o pădure de coloane, dintre care unele au înălțimi de peste 20 de metri.
Tot aici se află și obeliscul lui Hatshepsut care, cu impunătoarea înălțime de 30 de metri, este cel mai înalt mare care a supraviețuit din Egiptul Antic. Cântărind 323 de tone, acesta a fost sculptat dintr-o singură bucată de granit, adusă de la peste 600 de kilometri depărtare, din Aswan.
4. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic – Templul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel
Construit pentru a face cunoscută puterea supremă a lui Ramses al II-lea, Templul de la Abu Simbel era cel mai impunător templu din piatră din lume. Armate de pietrari au lucrat la transformarea fațadei din stâncă în două statui enorme ale faraonului.
Sculptate într-un perete de piatră, aveau înălțimea de aproape 20 de metri. Se crede că locul a fost ales atât pentru maleabilitatea pietrei, cât și datorită apropierii de Nil și pentru a fi văzute de la kilometri depărtare, de către oricine intra în Egipt prin sud.
3. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic – Muntele Sinai
Unele minuni nu sunt făcute de mâna omului, ci sunt altare naturale și hotare ale spiritualității. La peste 2.100 de metri înălțime, Muntele Sinai, sau Gebel Moosa, este cel mai înalt munte din sudul Sinaiului și unul dintre cele mai spirituale locuri de pe pământ.
Potrivit relatărilor biblice, Moise a primit aici cele zece porunci de la Dumnezeu, scrise pe două table de piatră. Pentru a marca locul unde Moise a primit poruncile, a fost construită o mănăstire greacă, 1.500 de ani mai târziu, ce poartă hramul Sfintei Ecaterina.
2. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic – Sfinxul
Este cea mai mare sculptură în piatră din lume. Este un mister, întrucât nimeni nu știe cu siguranță ce anume reprezintă sau cine l-a făcut. Jumătate om, jumătate animal, Sfinxul a fost considerat multă vreme drept cea mai ciudată figură de pe planetă. Lung de 60 de metri și înalt de 20, Sfinxul străjuiește platoul Gizeh, alături de două dintre cele mai mari piramide din Egipt.
Timp de sute de ani, Sfinxul a fost privit ca fiind cheia vieții. Faraonii s-au prosternat la picioarele sale, iar cuceritorii au îngenuncheat în fața lui. Chiar dacă a fost supus unui lung șir de teste, Sfinxul rămâne și în zi de azi o enigmă.
1. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic – Marea Piramidă de la Gizeh
Estea cea mai veche minune din lume și stă în picioare de cel puțin 4.500 de ani. Este cel mai mare mormânt construit vreodată și este încă cea mai mare construcție de piatră. A fost construită pentru faraonul Kheops în anul 2.650 î.e.n. și de atunci încoace această clădire a fost un simbol al arhitecturii monidale.
Kheops și-a pus în minte să creeze o piramidă perfectă. La bază, este aliniată cu polii magnetici ai pământului. Este construită din 2.300.000 de blocuri de piatră, dintre care unele cântăresc cinci tone.