Canalul Dunare-Marea Neagră, cea mai grandioasă construcție a poporului român, a fost realizat cu imese sacrificii umane și materiale, mai mult sau mai puțin justificate. Arhivele ne oferă mari surprize sub raportul opiniilor care s-au extins în spațiul public. În 1976, a fost adoptat în Comitetul Politic Executiv, iar apoi s-a transormat în lege, un program național de amenajare a bazinelor hidrografice din România.
Programul era făcut pe 30 de ani. Costurile erau evaluate la 1000 de miliarde lei. Construcția Canalului avea alocate 100 de miliarde. Cei mai mulți bani, 300 de miliarde, reveneau amenajării de lacuri pe râurile interioare. Lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră au început în 1948. Nimeni nu știa cui i-a trecut prin cap așa ceva.
S-a presupus că Iosif Stalin i-a cerut lui Gheorghe Gheorghiu-Dej să demareze lucrările pentru ca să aibă unde să îi ducă pe deținuții politic să muncească. Într-adevăr, la Canal au fost înființate 14 lagăre de muncă forțată, pentru experminarea deținuților politic. În 1952, numărul acesora depășea 20.000, adică 82% dintre lucrători. Peste 1000 dintre ei au murit de boli și epuizare.
