Blestemul lui Tutankhamon se concentrează asupra maladiilor și morților învăluite în mister ale unor personaje-cheie care au luat parte la una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din istorie. Prima moarte, singura care ar putea fi pusă în legătură directă cu descoperirea mormântului, a fost a Lordului Carnavon, sponsorul expediției. Acesta a murit la șase luni după descoperirea mumiei faraonului Tutankhamon.
Noțiunea de blestem al faraonilor – deci, inclusiv blestemul lui Tutankhamon – se referă la o vrajă magică, de dincolo de mormânt. Aceata ar fi îndreptată împotriva oricui deranjează mumiile vechilor egipteni, mai ales pe cele ale faraonilor.
Se spune că blestemul, care nu face distincție între hoți și arheologi, poate atrage ghinionul, boala sau chiar moartea. De la jumătatea secolului XX, mulți autori și o suită întreagă de filme documentare au încercat să aducă probe că blestemul lui Tutankhamon este real. Cele mai multe studii despre acest subiect susțin că blestemul are cauze explicabile științific, precum bacterii sau radiații.
Cu toate acestea, originile relativ moderne ale poveștilor egiptene despre blestemele faraonilor și dezvoltarea lor în special în culturile europene sugerează că aceste vrăji sunt mai degrabă un fenomen cultural, și nu unul exclusiv științific.
