Amazon – Râul Soarelui

Amazon – Râul Soarelui face parte dintr-o serie de filme documentare despre relieful extraordinar și viețuitoarele care se găsesc pe Pământ de-a lungul ecuatorului. Ecuatorul este nu numai linia ce împarte planeta în două, ci și o puternică forță a naturii, unde ritmul evoluției se accelerează.

Mărețul Amazon este artera vitală a junglei. Timp de jumătate de an, peștii prosperă în apele crescânde ce inundă pădurile. Apoi, când apele încep să se retragă, ființele subacvatice se confruntă cu seceta timp de șase luni. Amazonul este atât o capsulă a timpului pentru animale străvechi, cât și un creuzet din care evoluează mereu noi specii.

Ecuatorul acoperă aproximativ 5% din suprafața Pământului, dar găzduiește 50% din speciile de plante și animale. Ecuatorul este o fabrică de specii. Animalele ecuatoriale trăiesc permanent într-un mediu cald și umed. Viața e bună; se pot înmulți tot timpul anului. Dar există și un revers al medaliei. Toate viețuitoarele trebuie să lupte acerb pentru supraviețuire.

Soarele ecuatorial este cea mai puternică sursă de energie de pe Pământ – o forță ce se întinde mult dincolo de fâșia ecuatorială. Pe măsură ce învăluie oceanele, aerul umed se ridică în volume atât de mari, încât dă naștere unor vânturi și curenți oceanici care umplu de energie viața din cele mai îndepărtate colțuri ale planetei.

10.00

Nota: 10.00/10 din 3 voturi

Alte filme interesante

Ferma de vis

2018
9.25

Ferma de vis spune povestea inspirațională a unei ferme sustenabile, unde oamenii au învățat să trăiască în armonie cu natura.

Revolta balenelor ucigașe

2024
9.5

Balenele ucigașe nu mai ocolesc oamenii - încep să atace iahturi în mod repetat, iar motivele rămân neclare.

Migrația înaripatelor

2001
8.71

Filmat vreme de patru ani pe mai multe continente, documentarul prezintă migrația păsărilor prin imagini aeriene spectaculoase.

Marșul pinguinilor

2005
7.37

Realizat în Antarctica, acest documentar ilustrează lupta pentru supravieţuire a marilor pinguini imperiali de la Polul Sud.

>