Adevărata Cleopatra

Titlu original: Ancient Egyptians: The Real Cleopatra

Numele ei a fost sinonim cu frumusețea, puterea, intriga și, în cele din urmă, cu tragedia. În anul 69 î.e.n., Cleopatra se năștea în Dinastia Ptolemeică a Egiptului, o stirpe în declin, aflată sub protecția Romei. La vârsta de 18 ani, a preluat tronul împreună cu fratele mai mic, Ptolemeu al XIII-lea, soțul său, potrivit obiceiului regal egiptean.

Dar acești frați regali își erau ostili unul celuilalt și Cleopatra a fost în curând îndepărtată de la putere. Lovită, dar nu și învinsă, Cleopatra a așteptat oportunitatea potrivită pentru a-și dovedi viclenia politică. Ocazia a venit atunci când Iulius Cezar, învingător în războiul civil din Roma, a sosit în Alexandria în urmărirea unui general roman renegat.

După cum spune legenda, Cleopatra s-a strecurat în sanctuarul lui Cezar înfășurată într-un covor. Cezar a fost captivat de egipteancă și cei doi s-au îndrăgostit în scurt timp. El a ridicat armele împotriva rivalilor Cleopatrei, reușind să-i redea tronul. La scurt timp după aceea, Cleopatra a dat naștere unui băiat, Cezarion, care ulterior a pretins public ca era fiul lui Cezar. Chiar dacă ambițiile ei nu s-au realizat în totalitate, Cleopatra a dobândit nemurirea prin extraordinara sa poveste personală.

7.92

Nota: 7.92/10 din 13 voturi

Alte filme interesante

Pădurea de molizi

2025
9.4

Pădurea de molizi readuce la viață masacrul de la Fântâna Albă și tragedia miilor de românii împușcați de armata sovietică.

Ei nu vor îmbătrâni

2018
10

Ei nu vor îmbătrâni este un documentar impresionant despre viața soldaților pe Frontul de Vest, restaurat cu grijă și acuratețe.

Creatorul bombei atomice: Oppenheimer după Trinity

2024
9

Oppenheimer după Trinity dezvăluie povestea omului din spatele bombei atomice și dilemele morale ce au schimbat cursul istoriei.

Un mister de 5.000 de ani: Ötzi, Omul Ghețurilor

2016
9

Ötzi, Omul Ghețurilor este un documentar despre una dintre cele mai fascinante mumii din lume și primul caz de crimă din preistorie.

>