Mari români – Constantin Brâncuși

De la vatra satului din Hobiţa Peştişanilor, unde avea să se nască în 1876, şi până la moartea sa, în 1957, Constantin Brâncuși a parcurs drumul de la tinda casei de ţăran, la aula Academiei Române. Cine şi-ar fi închipuit atunci că, dintr-un sat anonim, dintr-o Românie idilică şi necunoscută, avea să se ridice un om şi un artist care „a rotit pentru totdeauna destinul sculpturii moderne”?

„Mari români” este titlul unei emisiuni produse în anul 2006 de Televiziunea Română sub forma unei campanii publice de identificare a celor mai mari români din toate timpurile. Inspirându-se din versiunea britanică a emisiunii „100 Greatest Britons”, TVR a întocmit topul 100 al celor mai mari români, pe baza votului exprimat de telespectatorii români care au dorit să-și exprime preferințele prin internet, sms sau telefon. În acest Top 100 au fost cuprinse atât persoane reale, cât și personaje imaginare (Bulă), care reflectă modul în care publicul a perceput acest sondaj.

În data de 21 octombrie 2006, TVR a anunțat numele celui mai mare român ales de cei care au votat, și anume Ștefan cel Mare. Constantin Brâncuși „a câștigat” locul nouă în clasamentul marilor români.

5.50

Nota: 5.50/10 din 2 voturi

Alte filme interesante

Nasty: Ilie Năstase, între spectacol și scandal în tenis

2024
9.33

Documentarul Nasty (2024) dezvăluie parcursul lui Ilie Năstase, de la debut la statutul de legendă a tenisului mondial.

Omul Grizzly

2005
9.75

Filmul spune povestea tragică a activiștilor Timothy Treadwell și Amie Huguenard, uciși de urșii grizzly printre care trăiau în Alaska.

Ayrton Senna: Povestea unui mare campion

2010
8.6

Un documentar despre Ayrton Senna, de la debutul în Formula 1 la moartea tragică și transformarea într-o legendă venerată în întreaga lume.

„Domnul cu papion” – Povestea lui Ion Rațiu

2008
8.43

Filmul prezintă destinul extraordinar al lui Ion Rațiu: luptătorul neobosit din exil ce a sfidat regimul comunist timp de aproape 50 de ani.

>