Gladiatorii

Distribuie acest documentar

VN:F [1.9.22_1171]
Nota 7.0/10 (44 voturi)

Te-ar putea interesa

Descrierea filmului

Figuri legendare ale Romei antice, asemenea eroilor din filme, gladiatorii erau combatanţi înarmaţi folosiţi pentru a-i distra pe cei care participau la spectacole în republica romană şi în Imperiul Roman. Aceştia participau la confruntări violente cu alţi gladiatori, animale sălbatice sau criminali condamnaţi.

Unii gladiatori erau voluntari care-şi riscau statutul legal şi social, dar şi viaţa luptând în arenă. Majoritatea dintre ei erau, însă, sclavi, marginalizaţi de societate, iar luptele dintre gladiatori erau adesea extrem de sângeroase. Indiferent de originea lor, soarta gladiatorilor era hotărâtă de public, cei din audienţă exprimându-şi printr-un gest cu  degetul mare dorinţa ca aceştia să trăiască sau să moară.

Gladiatorii aparţineau unei şcoli unde învăţau arta luptei. Cel mai mare gladiator al tuturor timpurilor este considerat Spartacus. Acest film documentar ne arată viaţa şi destinul tuturor celor care luptau şi de multe ori mureau pentru a-i distra pe mai-marii Romei.

Mai multe documentare

Apocalipsa după Stalin

Filmul Apocalipsa după Stalin a fost realizat pe baza unei colecții uimitoare de imagini de arhivă cu Leon Troțki, Vladimir Lenin, Iosif Stalin și cu aproape fiecare personaj important din...
VN:F [1.9.22_1171]
8.9

Astrospionii

Milioane de oameni își amintesc încă numărătorile inverse, lansările și paradele din anii '60, când SUA se întreceau cu URSS în cursa trimiterii primilor oameni pe Lună. Dar puțini știu...
VN:F [1.9.22_1171]
4.8

Cota 789 – Ultima redută din România

Acest film documentar subtitrat, primul dintr-un serial despre România în Primul Război Mondial, a fost realizat după memoriile unui american de origine română, Dimitrie Dimăncescu. Acesta a crescut într-un sat...
VN:F [1.9.22_1171]
7.2

Marele jaf comunist

August 1959, București. Șase foști membri ai nomenclaturii comuniste și colaboratori ai Securității fură o mașină a Băncii Naționale în care se află 1,6 milioane de lei. Dupa arestarea lor,...
VN:F [1.9.22_1171]
6.8

Frumuseţea în antichitate – Roma

Dintotdeauna omenirea a căutat armonia cu forţele naturii, viaţa îndelungată, frumuseţea şi pacea interioară. Romanii din antichitate aveau o preocupare şi o grijă deosebită pentru frumuseţe, folosind metode sănătoase de...
VN:F [1.9.22_1171]
7.3