Curgerea timpului – Dumnezeu, Einstein și fizica cuantică

Distribuie acest documentar

VN:F [1.9.22_1171]
Nota 8.1/10 (38 voturi)

Te-ar putea interesa

Descrierea filmului

Curgerea timpuluiCe este curgerea timpului? O simțim, ne simțim existând în timp sau odată cu el, dar fiind puși în situația de a spune ce este, constatăm că scapă definirii sau că nu poate fi definit decât cu aproximație. Putem vorbi de un timp fizic, de altul biologic și de un timp psiho-existențial.

De la un timp uniform, static și obiectiv, s-a ajuns, pe de-o parte, la timpul abstract, cantitativ și matematic, iar pe de alta, la o interiorizare a timpului, în urma careia i s-a retras acestuia orice realitate obiectivă. Masură a duratei celor existente, timpul, în concepția creștină, este o realitate creată de Dumnezeu în același timp cu restul creației.

A început să existe odată cu lumea creată, justificâdu-și realitatea în eternitatea lui Dumnezeu, de la care începe. Timpul este înțeles drept mișcarea de care se folosesc oamenii pentru a ajunge, prin acte de voință, de la simpla idee la faptul împlinit.

Mai multe documentare

Dacă Luna nu ar fi existat

Fără Lună, oamenii nu ar fi existat. Viața, dacă prin absurd ar fi fost posibilă, s-ar afla acum în primele etape de evoluție. Zilele ar dura patru ore, vântul ar...
VN:F [1.9.22_1171]
7.6

Pământul fără Lună

Cum ar arăta planeta Pământ noastră dacă Luna nu ar exista? Informaţiile despre Lună ne spun că aceasta a apărut în urmă cu miliarde de ani, după ce Pământul ar...
VN:F [1.9.22_1171]
7.6

Paradoxul lui Hawking

Stephen Hawking este, probabil, cel mai cunoscut om de știință de pe planetă. Cărțile sale de știință, Universul într-o coajă de nucă și O scurtă istorie a timpului, au făcut senzație încă...
VN:F [1.9.22_1171]
6.8

De la știință la Dumnezeu

Cu titlul original „From Science to God”, acest film documentar realizat de Peter Russell încearcă să răspundă la câteva din întrebările fundamentale ale omenirii: ce este conștiința? De ce avem...
VN:F [1.9.22_1171]
7.8

Fuziunea la rece: focul din apă

Ce s-a întâmplat cu afirmația că fuziunea la rece ar putea fi sursa perfectă de energie regenerabilă? Acest film documentar analizează minuțios controversa născută din descoperirea fuziunii la rece, un...
VN:F [1.9.22_1171]
7.5
  • bogdan

    Este un documentar obosult fascinant, care te face sa te gandesti mult mai mult la trecerea timpului , la constiinta , la Dumnezeu si la eternitate.

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: +2 (2 voturi)
  • Arpi Novak

    ooof nu este traducere 🙁

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • eduard

    f.f.f.f. interesant si educativ, te face sa uiti de mizeriile zilnice si sa ai o alta perspectiva.

                                 Eduard

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • Dan

    Totul face legatura la Dumnezeu??…….. Timpul este in miscare permanenta si merge doar inainte (se scurge), iar revenirea inapoi este o alegere din care dorim sa observam niste cauze sau greseli pe care le-am facut si traim cu credinta ca putem schimba ceva. Viitorul nu poate fi definit datorita instabilitatii prezentului si actiunilor pe care le vom face. Filmul asta imi da impresia ca incearca sa creeze sau sa nasca noi culturi dogmatice eludand cras realitatile matematice si fizice ale timpului in care traim. Mie mi se pare a fi o DOGMA……………

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
    • Andrei

      Intr-adevar. Dar daca ne gandim la impunerea acestui flux subiecti (care nu exista la nivel cuantic)… ne gandim.. de ce estista in mintea noastra? De ce trebuie sa il simtim intr-un fel sau altul? puteam sa ne nastem fara timp, ca asa e natura realitatii. Dar uite ca nu ne-am nascut asa.

      VA:F [1.9.22_1171]
       Aprecieri: 0 (0 voturi)
    • Stefan Dorin

      Timpul se scurge intr’o singura directie datorita faptului ca suntem limitati atat fizic cat si psihic .

      VA:F [1.9.22_1171]
       Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • Radu Lupu

    imi doresc mult sa vad acest documentar tradus

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • ElfulDePadure

    Relativ totul e posibil. Subiectiv nu. Tre’ sa mai aprofundam.

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)