Călătoria supremă – Limita universului

Distribuie acest documentar

VN:F [1.9.22_1171]
Nota 8.6/10 (48 voturi)

Te-ar putea interesa

Descrierea filmului

De-a lungul istoriei, am știut că în Univers există un singur Pământ. În curând, s-ar putea să mai existe unul. Și încă unul. Și încă unul. Oamenii au avut nevoie de mii de ani ca să-și exploreze propria planetă și de alte sute ca să înțeleagă planetele vecine, dar acum sunt descoperite lumi noi în fiecare săptămână. Până în prezent, astronomii au identificat peste 400 de „exoplanete“, lumi care se rotesc pe orbită în jurul altor sori.

Multe sunt atât de stranii, încât confirmă celebra remarcă a biologului J. B. S. Haldane: „Universul nu e doar mai bizar decât presupunem noi, ci mai bizar decât am putea noi să presupunem.“ Printre aceste destinații exotice, cercetătorii încearcă să găsească ceva familiar: planete care să semene cu Pământul, orbitând în jurul stelelor lor exact la distanța potrivită – nici prea calde, nici prea reci – ca să poată susține viața așa cum o cunoaștem noi. Încă nu a fost găsită nicio planetă ca a noastră, probabil fiindcă sunt foarte discrete. (Sursa)

Vezi și:

  • Prin univers cu Stephen Hawking, un film documentar fascinant despre infinitatea spațiului, ce descătușează cea mai faimoasă minte a științei, cu ajutorul posibilităților fără limite ale animațiile pe calculator.

Mai multe documentare

În umbra Lunii – Misiunile Apollo

Cu titlul original “In the Shadow of the Moon”, acest film documentar britanic a fost lansat în 2007 la Festivalul de Film Sundance, unde a câștigat Premiul World Cinema Audience....
VN:F [1.9.22_1171]
6.7

Universul lui Hawking – The Big Bang

De mii de ani, oamenii și-au pus întrebări despre univers. Se întindea el la nesfârșit sau existau niște limite? Și de unde a luat naștere? Are Universul un moment al...
VN:F [1.9.22_1171]
7.5

A doua venire a științei

Brian O'Leary este astrofizician și a fost primul astronaut ales în 1967 să zboare spre Marte, înainte ca misiunea cu echipaj uman să fie anulată de NASA. Are un doctorat...
VN:F [1.9.22_1171]
7.1

Universul elegant

Una dintre cele mai ambițioase și incitante teorii propuse vreodată - care ar putea fi mult căutata „teorie despre tot”, ce i-a scăpat până și lui Einstein - este explicată...
VN:F [1.9.22_1171]
8.4

Misterele planetei Marte

Acest film documentar se concentrează pe vecinul ceresc al Pământului, cea mai asemănătoare planetă cu a noastră din întreg sistemul solar. Este o explorare ştiinţifică a trecutului planetei Marte, prezentă...
VN:F [1.9.22_1171]
6.7
  • Filme Noi

    Oamenii chiar spun niste chestii foarte logice …

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • Dan

    Numai povesti pentru copii. Nu santem singuri in Univers …………….nu se poate vorbi de o limita a Universului atat timp cat nu sa putut dovedi.

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)
  • vio

    cum s-a fim singuri in Univers ? dar dovezile de pe planeta noastra a altei civilizatii de ce sunt ignorate? Si credeti ca ei au disparut definitiv , v-a inselati amarnic , crocodilii ne conduc dupa regulile lor noi doar ne facem posete din pieile de la fratii lor ramasi in apa cei care au trecut pe uscat sau care au venit din spatiu ne conduc spre Marea Harababura Mondiala

    VA:F [1.9.22_1171]
     Aprecieri: 0 (0 voturi)