Prietenii lui Constantin Noica – Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade – vor îmbrăţişa, mai devreme sau mai tîrziu, cauza mişcării legionare. Fidel ideii că lupta culturală şi nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, Noica a refuzat să intre în mişcarea legionară. În mai 1940 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în filosofie, cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou.
În luna august a aceluiaşi an, Constantin Noica face primul gest gazetăresc de rezonanţă legionară. Scoate într-un singur număr revista „Adsum”, pe care o scrie toată singur şi o publică din bani proprii, o revistă al cărei titlu este cît se poate de sugestiv: Adsum; cu alte cuvinte „Sunt aici, sunt de faţă”.
În octombrie 1940, Constantin Noica pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger. La acesta a mai participat şi un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru şi Mircea Vulcănescu, editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de Filosofie.
În perioada 1949 – 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica şi-a căpătat ideea filosofică şi totodată şi-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestaţi toţi participanţii la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. (Sursa)
