Sfinxul din Giza este cea mai veche sculptură monumentală cunoscută din Egipt, iar vârsta lui a ajuns subiectul unei dispute care durează de peste treizeci de ani. Episodul al doilea pune față în față cronologia dinastică oficială și o istorie mult mai veche, pe care cercetătorii alternativi o cred pierdută. Întrebarea nu este când au fost ridicate piramidele, ci ce a existat înaintea lor.
Regatul Vechi este datat între aproximativ 2700 și 2200 î.Hr. și cuprinde domniile lui Sneferu, Khufu, Khafre și Menkaure. Marea Piramidă, ridicată în jurul anului 2600 î.Hr., avea inițial 146,6 metri înălțime și o latură de circa 230 de metri la bază. Sfinxul este cioplit direct în calcarul de Mokattam al platoului și este atribuit de egiptologi lui Khafre, faraon al Dinastiei a IV-a.
Episodul se oprește asupra incintei Sfinxului, asupra eroziunii verticale de pe pereții ei și asupra unui al doilea monument: Osireionul de la Abydos, aflat în spatele templului lui Seti I. West susține că acesta era deja o ruină veche atunci când Seti I l-a îngropat sub construcția sa din secolul al XIII-lea î.Hr. Geograful Strabo îl descria în secolul I î.Hr. ca pe o clădire uriașă din piatră masivă, cu galerii boltite coborâte spre un izvor adânc.
Teza centrală a episodului este ipoteza eroziunii pluviale, formulată de West și susținută din 1991 de geologul Robert Schoch, care a datat Sfinxul mai întâi înainte de 5000 î.Hr., apoi în jurul anului 9700 î.Hr. Arheologii și egiptologii au respins-o: ansamblul incintei se potrivește cu planul complexului din Giza, iar datările prin luminiscență ale templelor Sfinxului și lui Khafre indică mijlocul mileniului al III-lea î.Hr.
Episodul al doilea a fost difuzat în 2001, în regia lui Chance Gardner și John Anthony West, și a rămas cel mai citat moment al seriei, fiindcă aici se naște întreaga dezbatere despre vârsta Sfinxului.
