Descrierea filmului
Realizat de France 3, filmul documentar Umbra îndoielii – Cine a fost Isus? încearcă un răspuns provocator la o întrebare la fel de veche precum creștinismul. Isus este, probabil, cel mai influent personaj din istorie. Viața sa a fost, în mare parte, rescrisă a posteriori de Biserică. Creștinismul îl prezintă ca mesager al lui Dumnezeu, născut în mod miraculos într-un grajd din Betleem, „Mesia” care a făcut minuni și a murit pe cruce pentru a salva omenirea.
Cu toate acestea, niciuna dintre aceste afirmații nu este dovedită din punct de vedere istoric. Numai mărturiile rare ale timpului său îl evocă pe Isus. Și atunci, cine a fost Isus cu adevărat? Datorită lucrărilor istoricilor, acum este posibil să reconstituim o parte din viața lui Isus, în lumina marilor evenimente ale timpului său. Cercetările și descoperirile recente, dar și Evangheliile, au ajutat la reconstituirea unei părți din viața lui Isus.
Chiar și misterul zilei nașterii sale ar putea fi dezlegat: într-adevăr, totul pare să indice că Isus nu s-a născut la 25 decembrie, în anul zero, ci mai degrabă în anul 7 î.e.n. Ca adult, Isus a vindecat oameni, iar intervențiile sale au fost interpretate ca minuni. Circumstanțele arestării lui Isus, ca urmare a trădării lui Iuda, sunt puse, de asemenea, sub semnul întrebării. Într-adevăr, o evanghelie recent descoperită, Evanghelia după Iuda, pune într-o altă perspectivă cursul desfășurării acestor evenimente.
Cine vrea sa afle cu adevarat cine a fost Iisus trebuie sa citeasca scrierile lui Jakob Lorber, in special “Copilaria lui Iisus” si “Marea Evanghelie a lui Ioan”, dar si celelalte scrieri. Ceea ce vedeti aici e mai mult manipulare pentru prosti.
Si de ce am lua-o noi ca purul adevar, ceia ce spui tu ??
Tind sa cred ca esti mai repede o fanatica religioasa .
Crestinismul a fost impus prin forta nu prin libera gandire.
Asa ca mai lasa-ne in pace cu adevarul tau.
Nu aveti decat sa traiti in continuare ca niste dobitoace in minciuna si manipulare. Eu am dat o informatie doar pentru cei care nu sunt dobitoace.
Adepții oricărei religii sunt oameni lipsiți de inteligență, inculți, adesea bolnavi psihic. Religia este o veche metodă de a domina prostimea și a apărut odată cu primul trib de oameni. Iar bibliile nu sunt decît povești pentru copii retardați; măcar religiile indiene sunt ceva mai evoluate intelectual deși mai vechi decît creștinismul. Religiile nu au adus decît supunere față de autorități, escrocheria leaderilor religioși, ură, crime, distrugeri, războaie.
Adeptii oricarei religii, chiar cei mai habotnici si mai indobitociti, sunt superiori si mai aproape de adevar decat ateii.