Turcia, creuzetul culturilor

Regiunea întinsă situată între partea estică a Mării Mediterane şi leagănul civilizaţiei noastre – Mesopotamia sau Ţinutul celor Două Fluvii – are o istorie foarte zbuciumată. Această regiune, pe care în prezent o numim Turcia, situată în Orientul Mijlociu, a fost, vreme de mii de ani, zonă de tranzit pentru multe popoare şi triburi. Ca punte între două continente, Europa şi Asia, această regiune a fost leagănul mai multor popoare: hitiţi, licieni, greci, asirieni şi romani, apoi perşi, mongoli şi selgiucizi, toţi aceştia punându-şi amprenta asupra acestor meleaguri.

Pe marile rute de caravane şi drumuri comerciale care traversau Anatolia, de la Marea Mediterană şi până în India, au trecut numeroşi negustori, călători şi misionari. Felurile culturi şi religii au marcat ţara şi populaţia sa. Şi, bineînţeles, Turcia a fost, încă din cele mai vechi timpuri, scena confruntărilor dintre marile puteri ale acestei lumi. Turcia este, de altfel, una din ţările cu cel mai mare potenţial turistic, aici putând fi vizitate sute de obiective turistice. Staţiunile din Turicia atrag anual milioane de vizitatori. Acest film documentar este o incursiune în istoria de mii de ani a teritoriului pe care este situată în prezent Turcia, în creuzetul cultural care s-a format aici şi care dă Turciei o savoare aparte.

9.15

Nota: 9.15/10 din 13 voturi

Alte filme interesante

Cea mai periculoasă graniță a Europei

2025
9.5

Filmul explorează una dintre cele mai puțin înțelese și, totodată, cele mai letale frontiere ale lumii moderne.

Iran: Viața de zi cu zi în Republica Islamică

2009
8.79

Un documentar revelator despre Iran: oameni, tradiții, modernitate și povești care nu apar în știrile internaționale.

Pecetea discreţiei asumate: Serviciul de Informații Externe

2003
10

Filmul explorează istoria SIE, abordând și momente delicate, precum defectarea lui Pacepa sau acțiunile împotriva disidenților.

Hoții români din Marea Britanie

2024
9.88

Filmul urmărește o bandă de hoți români care au vizat metodic peste 50 de magazine, furând produse în valoare de 120.000 de lire sterline.

>