Istoria necunoscută a Egiptului – Tunelurile secrete de sub Platoul Gizeh

Titlu original: The Lost Caves of Giza

Sub piramidele din Egipt există o lume pierdută, un labirint de catacombe, camere misterioase și tuneluri săpate în piatră. De mii de ani au existat zvonuri despre grote și tuneluri aflate sub Platoul Gizeh. Texte antice arabe fac referire la acest labirint, dar până în zilele noastre nimeni nu l-a putut explora. Pe 3 martie 2008, o echipă de exploratori britanici a pătruns în acest sistem necunoscut de grote de sub Platoul Gizeh. O lună mai târziu, cercetătorii au explorat grotele de patru ori.

În septembrie 2009, dr. Zahi Hawass, la acea vreme șef al Departamentului de Antichități din guvernul egiptean, a dat o declarație seacă, în care anunța că nu există nici un complex de grote. În 2009, History Channel prezenta imagini în care Zahi Hawass explora sistemul de tuneluri descoperit de cercetătorii britanici, despre care Hawass afirmase anterior că nu există.  Zahi Hawass a numit-o „cea mai mare aventură avută la Gizeh”.

Ce ne poate spune această lume subterană despre marile piramide, relația lor cu stelele și originile mitologice ale civilizației egiptene? Aceasta este povestea uluitoare a tunelurilor secrete de sub Platoul Gizeh.

8.50

Nota: 8.50/10 din 12 voturi

Alte filme interesante

Profețiile Maya și cercurile din lanuri – O conexiune extraordinară

7.85

Profeţiile Maya și cercurile din lanuri arată că mesajele pe care le transmit creatorii cercurilor din lanuri poartă semnătura civilizației mayașe.

profetiile maya si cercurile din lanuri featured_compressed

Istoria ascunsă a rasei umane

Klaus Dona prezintă o serie de artefacte neobișnuite pe care le-a studiat în întreaga lume în legătură cu istoria ascunsă a rasei umane.

Dosarele extratereștrilor: Metalele OZN-urilor

2014
6.67

Dosarele extratereștrilor investighează documentele privind semnalările de OZN-uri și extratereștri, obținute prin Legea accesului la informații.

Extratereștri antici – Dincolo de carele zeilor

2009
10

Acesta este prima parte a serialului de mare succes Extratereștri antici, un episod ce explică originile ideii că am fost vizitați de ființe din spațiu.

>