Un singur detaliu incomod poate schimba felul în care privim întreaga istorie a Egiptului antic, iar seria „Egiptul magic” începe exact de la această întrebare. Egiptul nu ar fi, în viziunea lui John Anthony West, o civilizație care s-a dezvoltat treptat, ci una care a moștenit o știință deja formată de la un înaintaș pierdut. Cele opt episoade din 2001 urmăresc această teză prin temple, texte funerare și geometrie sacră, iar primul dintre ele stabilește miza pentru tot restul seriei.
Punctul de plecare este un om care nu vine din egiptologie: West, autor american de science-fiction cu o mențiune la premiile Hugo în 1962, a publicat în 1979 „Serpent in the Sky”, unde relua ideile lui Schwaller de Lubicz. În 1990 a mers la Giza cu geologul Robert Schoch. Episodul îl aduce în prim-plan pe matematicianul Michael S. Schneider, care explică geometria organică și seria Fibonacci, iar West arată cum aceeași serie apare în etapele de construcție ale templului de la Karnak.
Camera filmează în templele egiptene și urmărește proporțiile care se repetă de la o sală la alta. Sala hipostilă de la Karnak, cu cele 134 de coloane ale sale, dintre care 12 au peste 20 de metri înălțime, devine studiul de caz principal. West susține că aceste raporturi nu sunt ornament, ci urmele unei gândiri matematice conștiente, transmise mai departe ca un limbaj.
Egiptologia de formație academică respinge însă concluzia. West este descris ca egiptolog amator, iar criticul Peter Green scria în 1979, în New York Review of Books, despre idei „sălbatic de speculative” și despre absența dovezilor științifice. Construcția mare a complexului de la Karnak este datată în Regatul Mijlociu și în Regatul Nou, iar citirile geometrice propuse de serie rămân o interpretare contestată, nu un fapt stabilit.
Seria a fost regizată de Chance Gardner împreună cu John Anthony West și lansată în 2001, cu Derek Partridge ca narator. A rămas punctul de referință al așa-numitei egiptologii alternative, iar West a susținut-o până la moartea sa, în februarie 2018.
