Semion Mihailovici Budionnîi s-a născut pe 25 aprilie 1883, într-o familie de țărani săraci din regiunea cazacilor de pe Don, în sudul Rusiei. A fost înrolat în Armata Imperială Rusă în 1903 și a luptat cu distincție într-un regiment de dragoni în Primul Război Mondial, unde a primit toate cele patru clase ale Crucii Sfântului Gheorghe - o raritate pentru un soldat de rând.
Când a izbucnit Războiul Civil, Budionnîi a fondat Cavaleria Roșie, care a jucat un rol important în victoria bolșevicilor. A devenit cunoscut pentru curajul său, iar în epocă a fost subiectul mai multor cântece patriotice populare. Cariera i-a continuat ca inspector al cavaleriei Armatei Roșii între 1924 și 1937, apoi ca comandant al districtului militar al Moscovei între 1937 și 1940.
Ca aliat politic al lui Stalin, a devenit unul dintre primii cinci mareșali ai Uniunii Sovietice, în 1935. Dintre cei cinci, trei au fost executați în marile epurări de la sfârșitul anilor 1930: Mihail Tuhacevski, Vasili Blücher și Aleksandr Egorov. Au rămas în viață doar Budionnîi și Kliment Voroșilov, ambii apropiați ai dictatorului.
Budionnîi nu a fost sancționat nici când s-a dovedit că susținuse poziția greșită în dezbaterile despre organizarea armatei: în ciuda arestării lui Tuhacevski, Armata Roșie a continuat să dezvolte corpuri mecanizate de mari dimensiuni, iar până în 1940-1941 fiecare front avea astfel de unități în al doilea eșalon. El rămăsese adeptul cavaleriei. Nu a plătit pentru asta.
A murit pe 26 octombrie 1973, la 90 de ani, în urma unei hemoragii cerebrale. A trăit mai mult decât Stalin, decât sistemul pe care îl slujise în forma lui clasică și decât aproape toți camarazii lui din Războiul Civil. Episodul urmărește cariera unui om fără studii, fără origine nobilă și fără prea multă pregătire militară teoretică, care a ajuns mareșal și a murit în pat, la o vârstă pe care aproape niciun mareșal sovietic nu a atins-o.
