În seara zilei de 11 septembrie 2001, agenţii FBI au fost chemaţi pe Aeroportul Logan din Boston pentru a verifica două bagaje, care nu fuseseră încărcate în zborul American Airlines Boeing 767 spre Los Angeles. Proprietarul bagajelor era Mohammed Atta, unul dintre capii atentatelor de la World Trade Center. Într-una dintre genţi, agenţii FBI au făcut o descoperire uluitoare: Pe lângă cursuri de pilotaj şi un exemplar din Coran, au găsit un document de cinci pagini scris de mână în limba arabă.
Era un fel de manual al teroristului şi conţinea justificarea atentatelor scrisă chiar de cei care le-au orchestrat. „Purifică-ţi sufletul de toate lucrurile necurate, uită total de această lume şi vei descoperi viaţa fericită”. Printre victimele atentatelor din acea dimineaţă s-au numărat şi pasagerii şi echipajul Zborului 11 al companiei American Airlines, primul din cele patru avioane care s-au prăpbuşit în acea zi.
Acest film documentar realizează cea mai detaliată reconstrucţie a ultimei ore a Zborului 11, de la 7:46, când Atta s-a îmbarcat în avion, până la 8:46, când avionul Boeing 767 a lovit turnul de Nord al World Trade Center din New York. Informaţiile transmise de către echipaj despre atacatori i-ai ajutat pe realizatorii documentarului să realizeze o imagine nouă şi surprinzătoare a celor petrecute în acea zi fatidică.
ORICE PROVERBE CARE NU ARE LEGATURA CU TRADITIA ROMANIEI-TREBUIE PRIVITE SI CATALOGATE CA „IDEI PARANOICE”DISTRUGATOARE DE EDUCATIE ORTODOXA.
SFAT: NU VA CONTAMINATI CU GANDIREA DUSMANILOR ROMANIEI.
ORICUM…MAI DUREAZA PANA AJUNGE POPORUL ROMAN-LA UN ASTFEL DE -NIVEL DE CONSTIENTIZARE-
DE ASTA ROMANIA ESTE CUMPARATA DE STRAINI.
VAI SI AMAR DE NOI!!!!!!
Cum naiba puteti mai sa puneti asemenea cacealma de „documentar” pe site-ul vostru? Panarama asta e manipulare curata! Tampit sa fii sa mai crezi astazi in bazaconiile astea cu avioane de pasageri deturnate de arabi si bagate in cladirile alea!