Marea liberă este imensă și, pentru cea mai mare parte, goală la suprafață. Sub ea se întinde însă unul dintre cele mai puțin cunoscute ecosisteme ale planetei, iar episodul al șaselea al seriei coboară în acest peisaj fără repere, unde hrana și lumina sunt resurse rare.
Pe suprafață, filmările prind o fugă în care un grup mare de delfini scapă de o haită de pseudoorci doar pentru că înoată mai repede. În Golful California, balenele albastre femele își cresc puii într-un loc ferit de prădători. În largul coastei Costa Ricăi, tonul cu înotătoare galbene urmărește pălcurile de delfini care vânează pește-lanternă – o colaborare indirectă între prădători care nu se atacă între ei.
Fitoplanctonul, deși invizibil cu ochiul liber, este motorul întregii rețele alimentare oceanice și intervine și în formarea norilor. Fără el, nu există nici balene, nici ton. Episodul explică acest mecanism cu imagini de satelit care arată înfloririle de plancton ca niște pete turcoaz pe suprafața oceanului.
Partea cea mai neobișnuită este coborârea în zona crepusculară, între două sute și o mie de metri adâncime. Aici trăiesc pești cu forme care par inventate – așa-zisul pește-cârmaci gigant, care poate ajunge la opt metri, și peștele-pescariu de adânc, cu o lumină proprie în dreptul ochilor. Filmările au fost făcute cu vehicule subacvatice speciale, capabile să reziste la presiunea de la aceste adâncimi.
Zona crepusculară rămâne cea mai puțin explorată parte a oceanului, pentru că presiunea și întunericul fac filmarea extrem de dificilă; o mare parte din speciile care apar aici au fost descrise științific abia în ultimele decenii.Finalul se întoarce la ce se pierde. Recifele de corali de adâncime, construite de colonii de Lophelia, sunt distruse de plasele de pescuit trase pe fundul mării – un ecosistem care se reface în secole, nu în ani. Episodul a fost produs de Hugh Pearson și difuzat pe 5 aprilie 2019.
