Realizatorii filmului Nu e nimeni acasă au petrecut câteva săptămâni alături de o familie care a ales să plece din România. O familie cu doi copii din așa-numita clasă de mijloc. În țară au fost angajați ca asistent de imagine într-o televiziune și ca operator de date pentru o mare companie de telecomunicații. Nu câștigau enorm, dar nici nu duceau lipsă de nimic. Oameni tineri, cu aspirații și cu putere de muncă. Oameni cu care, în mod normal, se clădește o țară.
Dana și Daniel Deoancă au ales să emigreze în Anglia. Însă ar fi putut să se numească oricum și să emigreze oriunde, pentru că povestea lor nu e un caz izolat, ci imaginea simbolică a unui fenomen: români care pleacă definitiv, printre munți de bagaje, din autogări și aeroporturi aglomerate, copleșiți de frustrări, dezamăgiri și nenumărate regrete.
Ai luat decizia să pleci, cu toată familia, și ești gata să mergi până la capăt. Aveai un job, dar ai demisionat. „Pentru că aici nu se mai poate”. Pentru că, da, faci parte din middle-class, dar chiar și așa, la final de lună, tragi linie și nu-ți ajung banii. Copiii învață bine, iau premii la școală, dar ai sentimentul că nu se va alege nimic de ei dacă rămân în țară. Ai încercat să faci și aici ceva doar că te-au strivit cu taxe sau șpăgi și s-a dus totul naibii.
