Mormintele lui Seti I și Thutmose III din Valea Regilor sunt închise publicului de mai bine de un deceniu, iar pereții lor sunt acoperiți de texte stranii. Episodul al cincilea le citește ca pe un manual de orientare pentru o călătorie, nu ca pe o simplă ceremonie de înmormântare. Întrebarea lui este simplă: ce fel de tehnologie descriu, de fapt, aceste formule?
Textele funerare egiptene s-au scris timp de aproape două mii de ani. „Cartea Morților” este numele dat unei colecții de circa 200 de formule pe papirus, folosite de la începutul Regatului Nou, în jurul anului 1550 î.Hr., până în jurul anului 50 î.Hr. Numele egiptean era rw nw prt m hrw, tradus ca „Formule pentru ieșirea la lumină”, iar denumirea modernă vine de la egiptologul Karl Richard Lepsius, care a folosit-o în 1842. Cel mai bun exemplar păstrat, Papirusul lui Ani, datează din jurul anului 1250 î.Hr. și se află la British Museum.
Episodul intră în mormintele regale închise și urmărește cum formulele acoperă pereții în ordine. Apare scena cântăririi inimii, formula 125, atestată din vremea lui Hatshepsut și a lui Thutmose III, în jurul anului 1475 î.Hr. Rick Strassman, autorul cărții „DMT: The Spirit Molecule”, discută despre glanda pineală și despre biochimia stării de moarte, iar Lon Milo DuQuette vorbește despre visul lucid ca stare de conștiință apropiată de experiența morții.
Egiptologia academică citește aceste texte ca parte a unui sistem funerar real, dezvoltat din Textele Piramidelor și din Textele Sarcofagelor, menit să ajute defunctul să treacă prin Duat, lumea de dincolo, și să ajungă la viața de apoi. Seria propune în schimb o interpretare interioară: textele ar descrie o hartă a stărilor de conștiință, nu o geografie a lumii de dincolo. Este o teză argumentată de producție, respinsă de specialiștii în religie egipteană.
Episodul al cincilea din 2001 aduce în serie și numele de astăzi al domeniului, folosind material de arhivă din Valea Regilor; regia este semnată de Chance Gardner și John Anthony West, narator fiind Derek Partridge.
