Mari savanți: Aristotel

Titlu original: Great Scientists: Aristotle

Încercați să vă imaginați lumea dinaintea științei. O lume în care orice fenomen – de la cutremure și erupții vulcanice, până la maree și deplasările astrelor – era gândit ca opera unor spirite invizibile, zei furioși, aflați într-o nesfârșită confruntare. Era o lume dincolo de limitele înțelegerii. Însă, în Grecia antică s-a produs o „scânteie” și totul s-a schimbat. Aristotel a fost primul om de știință în adevăratul sens al cuvântului. Ideile sale au avut rezonanță în următorii 2.000 de ani, iar unele dintre ele sunt încă valabile.

Până la el, nimeni nu a considerat că lumea trebuie studiată. Era o lume lipsită de biologie, de chimie sau de fizică. Aristotel a întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca metafizica, logica formală, retorica sau etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas neschimbată timp de mai mult de un mileniu în Europa.

Filmul documentar Mari savanți: Aristotel ne arată care a fost contribuția esențială a acestui gânditor la lumea științei, pe care a pus-o, practic, pe făgașul pe care se află astăzi. Acest episod face parte din Mari savanți, un serial prezentat interactiv și cu mult umor de Allan Chapman, istoric al științei și profesor la Universitatea Oxford.

Folosind un melanj de imagini de arhivă, animații computerizate și dramatizări comice, Chapman face rezumate ușor de urmărit ale ideilor și teoriilor complexe propuse de Aristotel, Galileo Galilei, Isaac Newton, Charles Darwin și Albert Einstein.

7.31

Nota: 7.31/10 din 42 voturi

Alte filme interesante

Nadia Comăneci

2006

Portretul Nadiei Comăneci, prima gimnastă cu nota 10 la Jocurile Olimpice, la Montreal 1976, de cinci ori medaliată cu aur olimpic.

Ion Antonescu

2006

Portretul mareșalului Ion Antonescu: ofițer de carieră, dictator al României între 1940 și 1944, responsabil pentru intrarea în război alături de Axa.

Richard Wurmbrand

2006

Portretul pastorului Richard Wurmbrand, care a supraviețuit 14 ani în închisorile comuniste și a fondat o organizație pentru creștinii persecutați.

Mihai Eminescu

2006

Portretul lui Mihai Eminescu, cea mai influentă personalitate din literatura română, autorul Luceafărului și al celor cinci Scrisori.

>