Antonescu și România între ’40 și ’44

În septembrie  1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal de Carol al II-lea prim-ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de uniune naţională. Generalul Antonescu le-a propus ţărăniştilor şi liberalilor să colaboreze la guvernare însă aceştia au refuzat. După abdicarea lui Carol al II-lea, la cererea lui Antonescu, cele două partide au refuzat în continuare să se implice în mod direct prin liderii lor
, desemnând doar nişte „specialişti” din rândurile propriilor membri, pentru a „sfătui” guvernul format de Antonescu.

În urma refuzului celor două partide istorice de a intra la guvernare, Ion Antonescu a format guvernul din apropiaţi ai săi, militari şi civili, şi din legionari conduşi în acel moment de Horia Sima, la care s-au adăugat şi consilierii desemnaţi de celelalte partide politice. Prin decretul semnat de către regele Mihai I, România a fost declarată „Stat Naţional Legionar”.

Coabitarea Gărzii cu Ion Antonescu a fost conflictuală. Socotind legionarii fanatici, mult prea violenţi fără discriminare şi incontrolabili, Ion Antonescu a încercat îndepărtarea Gărzii de Fier de la guvernare ceea ce a produs Rebeliunea legionară, prin care Mişcarea legionară a încedrcat să-l înlăture pe Antonescu de la putere, câştigând simpatiile ofiţerilor armatei, studenţimei şi muncitorimii.

Dar în mare majoritate aceştia au luat partea mareşalului, astfel că în patru zile, Antonescu a înăbuşit revolta legionară şi a exclus Garda de Fier din guvern. Horia Sima şi aproximativ 700 de demnitari legionari s-au refugiat în Germania, alţii circa 8000 fiind internaţi în lagăre. (Sursa: Wikipedia)

6.81

6.81/10 din 37 voturi

Filme similare

13 comentarii la „Antonescu și România între ’40 și ’44”

  1. Este pacat ca suntem pusi in situatia sa ascultam comentariul unui turnator la securitate pe nume C.Balaceanu Stolnici-vorbind despre un om integru cum a fost generalul Antonescu.

    Răspunde
  2. Daca regele nu_l trada sa_l dea in primire comunistilor ca sa_l execute, acest erou al neamului romanesc, ne scapa tarade ciuma rosie comunista, iar ecreii sa sa duca in tara lor si sa faca acolo ordine.

    Răspunde
    • A fost decizia lui Antonescu să facă alianţa cu Axa naziştilor şi să declare război contra aliaţilor, cauzănd moartea la sute de mi de soldaţi români pe front şi bombardamente zilnice în România de către avioanele Angliei şi America. Când Aliaţi au trecut graniţa Româna şi Antonescu a refuzat să semneze armistiţiul, Regele Mihai
      a semnat după ce la arestat pe Antonescu. Dacă ai fost membru Legionar s-au eşti descendent, atunci şti că după lege ai fost şi eşti responsabil pentru crimele contra evreilor în timpul războiului . Oare
      acesta este motivul pentru care doreşti ca Evrei să plece în ţara lor?
      Ţara lor este ţara unde s-au născut. Nu-ţi place religia lor care e garantată în Constituţie, înseamnă că eşti racist.

      Răspunde
  3. ASASINAREA MARESALULUI

    ION ANTONESCU

    Procesului” Antonescu, din 6-17 mai 1946

    Dupa
    vointa falsului „Tribunal al Poporului” din Bucuresti – asemenea
    celui al sotilor Nicolae si Elena Ceausescu, în conformitate cu litera si
    spiritul sentintei dictate la finele „Procesului” Antonescu, din 6-17
    mai 1946.

    Revenim, asadar, în urma cu 67 de ani, la
    închisoarea Jilava, unde si-au ispasit pedeapsa pe nedrept si alti contemporani
    de-ai nostrii.

    Asa dar, ne intoarcem in urma
    cu 67 de ani si constatam fapte reprobabile
    in carmuirea tarii din acea perioada, astfel ca, la data de sîmbata 1 iunie
    1946, putin dupa ora 18,00: sub gloantele unui pluton de executie, format
    exclusiv din gardieni, suprema ofensa adusa Armatei tarii, al carei ultim
    Maresal se afla el însusi în bataia pistolarilor nenorociti selectionati pe
    baza de „voluntariat”, cadeau secerati, în Valea Piersicilor, Ion
    Antonescu, Conducatorul Statului Român si premierul perioadei 1940-1944, si
    cîtiva dintre cei mai apropiati colaboratori de-ai sai – Mihai Antonescu, Gh.
    Alexianu si C. Piky Vasiliu.

    Executia, în fapt MACELUL, trebuia sa
    atraga intentia organizatorilor politicieni si comunisti ,,complotisti, români
    si indivizi de aiurea,, ,propovaduitori ai doctrinei internationalismului
    proletar, cu totii aflati în solda Kremlinului ori în serviciul comandat al
    Marilor Puteri învingatoare în razboiul mondial din 1939-1945, sa ramîna pentru
    cît mai mult timp posibil învaluita în mister. Nu avea sa fie asa! Nu a fost
    posibil sa fie astfel! Martorii asasinatului de la 1 iunie 1946 au fost cei
    dintîi care au rupt valul tacerii. Operatorul Ovidiu Gologan, pe lînga faptul
    ca – alaturi, dar separat de „omologul” sau desemnat de puterea
    ocupanta, URSS – ne-a lasat pelicula nemuritoare surprinzînd principalele
    momente ale crimei, s-a aflat între cei care au relatat în detaliu
    faptele. Pe de alta parte, persoane anume desemnate au consemnat, în sinteze si
    procese-verbale, cele petrecute. Documentele respective, pastrate zeci de ani
    sub sapte lacate, au ajuns, dupa deschiderea arhivelor, începînd cu 1989 si în
    anii ce au urmat, la dispozitia istoricilor si, în consecinta, la cunostinta
    cititorilor. Tot asa cum se afla la dispozitia istoricilor si aceasta
    corespondenta transmisa, în seara MACELULUI, din Bucuresti – via Londra –
    pentru celebrul cotidian „The New York Times” de catre corespondentul
    local (L. P. Nasta): „Executia lui Antonescu. La executie au participat 2
    procurori generali, Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne,
    avocatii arestatilor, un fotograf si un operator cinematografic. Corespondentii
    nu au fost admisi sa participe. Arestatii erau calmi. Ei au refuzat sa fie
    legati la stîlpi si la ochi, cu exceptia lui Piky Vasiliu. La ora 18 si 2
    minute, plutonul de executie a tras prima salva cu arme automate. Ei n-au murit
    imediat, în afara de Mihai Antonescu. Ceilalti 3 au fost omorîti dupa 3 minute
    prin focuri de pistol. Cu toate astea, Piky Vasiliu n-a murit si a spus:
    <>. Cadavrele au fost duse la crematoriu”
    (Arhiva SRI, Bucuresti, dosar 8213, vol. 2). Este inutil sa subliniem ca,
    exceptie facînd presa de inspiratie moscovita si internationalista, unele
    grupuri interne si o banda de scelerati, care se „remarcasera”
    organizînd penibilul „Proces al marii tradari nationale”, Poporul
    Român, cercurile democratice, fortele armatei nationale, prestigioase
    personalitati, române si straine, au blamat MACELUL, cel dintîi, în ordinea
    strict cronologica, în cortegiul crimelor Holocaustului Rosu, respingînd din
    prima clipa fapta abominabila a nevolnicilor „învingatori” de moment.
    În fond, din rîndurile nemultumitilor si protestatarilor s-au impus cei dintîi
    partizni ai posteritatii Maresalului Antonescu (vezi, în acest sens,
    contributiile si grupajele de documente gazduite în revistele „Dosarele
    istoriei”, „Europa XXI”, „Magazin istoric”,
    „Document” si, îndeosebi, „Revista de istorie militara” –
    numerele 1-2/1994, 5/1994, 1/1995). Aflat departe de tara, în Elvetia, celebrul
    diplomat care a fost Grigore Gafencu a consemnat imediat, deci chiar în seara
    de 1 iunie 1946, în amplul sau Jurnal: Radio Bucuresti anunta ca azi, la orele
    sase seara, Maresalul Antonescu, Ica Antonescu si alti patru demnitari, în fapt
    doi, au fost „executati”. Gratia regala nu a putut, deci, interveni.
    Rusii au cerut moartea lor. Sa nu fie cumva semnalul unei cumplite dezlantuiri
    de patimi sîngeroase. Pacatele Maresalului au fost oarecum spalate prin
    abuzurile regimului de azi si prin primejdia de moarte pe care sovieticii o tin
    întinsa asupra tarii. Întîmplarile care au urmat prabusirii sale au asternut
    uitarea peste campania nenorocita pe care el a purtat-o în Rusia, ca si peste
    oarba înversunare cu care s-a aruncat în bratele lui Hitler. Ieri, înca
    vinovat, maresalul cade ca un martir al cauzei românesti; pentru ca România nu
    mai cunoaste decît o singura amenintare – Rusia, în jurul lui se va naste o
    legenda care va îndulci judecata istoriei. Moartea ce i se trage din mînia
    imperiului vecin îl apropie de sufletul unui popor care se simte, în întregime,
    amenintat de aceasta împaratie (n.p..). La numai trei ani dupa MACELUL din
    Valea Piersicilor, ziaristul american Reuben H. Markham retinea, la rîndu-i, în
    amintirile sale, aparute în original în SUA, faptul ca, în cursul
    „procesului”, „Antonescu a avut o conduita plina de calm si
    demnitate. El a înfruntat Rusia si de aceasta data, refuzînd sa-si ceara scuze
    pentru faptul de a o fi atacat. A repetat chiar ca a luptat pentru a învinge.
    Multi români au vazut în atitudinea sa un simbol al respectului de sine ca
    natiune si i-au fost recunoscatori pentru ca le-a oferit acest simbol. Nu l-au
    putut ajuta cu nimic, dar au jubilat vazînd ca un român, desi cu funia ruseasca
    deasupra capului, statea demn si îi înfrunta cu calm pe bolsevici. O tacere
    grea s-a lasat peste inimile românilor, cînd acesta a fost condus în celula
    condamnatilor la moarte, si ea s-a transformat în consternare cînd s-au
    raspîndit, peste tot în tara, vesti despre felul în care a fost executat. El a
    dorit, fireste, sa fie executat nu prin spînzuratoare, ci prin împuscare, asa
    cum e practica în cazul ofiterilor, pretutindeni si dintotdeauna. Si a murit
    dupa cum i-a fost dorinta, cu fata la plutonul de executie, refuzînd sa fie
    legat la ochi. Maresalul însusi a dat plutonului de executie comanda <>,
    dovedindu-se mai stapîn pe sine decît ei. Ani de zile, Antonescu fusese
    apreciat drept cel mai remarcabil militar al tarii. Avea o expresie severa, o
    privire scrutatoare si reputatia de a fi plin de vointa, dur, aspru. Cînd
    tinerii soldati gardieni, care se aflau la mica distanta în fata sa, cu
    degetul pe tragaciul armei, i-au întîlnit privirea vie, au tremurat o clipa.
    Cînd au tras, Maresalul a cazut, dar nu era mort si nici macar nu-si pierduse
    cunostinta. Ridicîndu-se putin, a întins mîna dreapta spre soldatii din pluton,
    strigîndu-le: „Trageti înca o data, baieti, trageti!” Ei au început
    sa traga salva dupa salva, iar un ofiter a folosit pistolul. Cînd aceasta
    relatare, mereu înfrumusetata, a început sa circule, din gura în gura, crimele
    lui Antonescu au fost acoperite de compasiunea poporului pentru dînsul, iar în
    mintea oamenilor el a început sa dobîndeasca statura unei victime. Ultima
    varianta a acestei relatari ce capatase dimensiuni de legenda îi descria
    pe cei care l-au împuscat pe Maresal ca nefiind români. Nici un român nu fusese
    gasit, se zicea, pentru a-l ucide pe Conducator. Cazut în genunchi, cu sîngele
    siroind, cu ochii larg deschisi, Antonescu se înfatisa ca salvatorul onoarei
    românesti” (Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic, Bucuresti,
    1996). Este semnificativ ca, înainte de MACEL, Maresalul Antonescu si-a
    reafirmat credinta, justetea actiunii sale împotriva comunismului, pentru
    libertatea provinciilor românesti: „Daca mor, este pentru Bucovina si
    Basarabia. De ar fi sa reîncep, as face la fel”. Totodata, Antonescu nu a
    socotit necesar sa-l „ierte” în vreun fel pe Suveran; dimpotriva,
    prezicîndu-i si un final de domnie apropiat si obligatoriu sub comunisti, el a declarat: „Regele este un
    monstru moral, într-o luna îsi va pierde tronul”. Nici nu se putea
    altfel, de vreme ce acest parvenit acum in Romania si reimproprietarit de
    gunernantii nostrii, este cel ce la 1
    iunie 1946, contrasemnase decretul întocmit de Lucretiu Patrascanu privind
    executia, exact cu doi ani mai devreme, mai precis la 2 iunie 1944 (?!),
    expediase din Sinaia pe adresa Conducatorului Statului în exercitiu acest mesaj
    cu adevarat… regal prin triserie: „domnului maresal Ion Antonescu – cu
    ocazia zilei de nastere, scumpa mea mama si cu mine va exprimam urarile noastre
    de multa sanatate si viata îndelungata – Mihai rege” (Arhivele Nationale
    ale României, Bucuresti, fond PCM, dosar 258/1944.). La scurt timp dupa MACEL,
    la 9 iunie 1946, un nume de prima marime a literaturii românilor din toate
    timpurile, Tudor Arghezi, se adauga acelora care, în ciuda cenzurii, reusise sa
    publice o remarcabila tableta alegorica – Moarte, din care retinem: „Am de
    cîteva zile, de la 1 iunie 1946, în gradina, un mormînt. N-am avut înca un
    mormînt atît de mare în gradina. Aveam numai morminte mici, pui, mîte si catei,
    care au murit blajin pe lînga noi… Moartea e si ea îndoita, într-adevar:
    moartea în lupta si moartea fara atac… Razboiul nu l-a ucis, ci pacea. Poate
    ca otrava unui scelerat al drepturilor omului, cu cartela. Mormîntul din
    gradina ma obsedeaza. Nu ma pot învata cu acest mormînt si cu aceasta moarte.
    Ea întrece trista mea filosofie. Nu ne mai place nimic. Ne gîndim la mormînt.
    Ni se pare ca acest mormînt nu va fi uitat niciodata!” (vezi Barbu B.
    Berceanu, Arghezi de la „Baroane” la o alegorie antonesciana, în
    „Revista de istorie militara”, nr. 57/1990, pag. 17; Gh. Buzatu,
    Maresalul Antonescu la judecata istoriei, Bucuresti, 2002, pag. 353).

    Este trist cum romanii, la ordinul marilor puteri
    interesate-si omoara conducatorii, asasinandu-i.

    O zi bună.

    Răspunde
    • Nu a fost Rusia care a declarat război României ! Nu a fost Rusia care a dat ordinul : Români treceţi Prutul !
      Ion Antonescu cu guvernul s-ău Fascist, a lăsat o pată roşie în
      istoria Română.
      A fost decizia lui Antonescu să facă alianţa cu Axa naziştilor şi să declare război contra aliaţilor, cauzănd moartea la sute de mi de soldaţi români pe front şi bombardamente zilnice în România de către avioanele Angliei şi Americei. Când Aliaţi au trecut graniţa Română şi Antonescu a refuzat să semneze armistiţiul, Regele Mihai
      a semnat după ce la arestat pe Antonescu. Dacă ai fost membru Legionar s-au eşti descendent, atunci şti că după lege ai fost şi eşti responsabil pentru crimele contra evreilor în timpul războiului .

      Antonescu acuma este în iad. Vrei adresa?

      Răspunde
      • Rușii ne-au dat ultimatum în 1940 și spui că nu ei au invadat România? Îți recomand cu tărie două obiecte de studiu: istoria și gramatica limbii române, te exprimi groaznic!

        Răspunde
      • Care aliaţi? Noi am fost tâtâţi în război şi subjugaţi de toate forţele cărăra le spui aliaţi. Antonescu n-a vrut să pună la saramură pielea românilor şi, planul de a reântregi România Mare îi reuşea dacă nu trăda Ex. Regele Mihai care nu vroia să se pună rău nici cu nemţii şi nici cu ruşii. Singura sa preocupare fiind aceea de a-şi apăra propriile interese, gata ori când să se retragă cu familia şi toate neamurile în ţara sa de baştină, ceea ce a şi făcut, romănii tradători facilitându-i acest lucru, plecând cu o garnitură de tren plină de bogăţii din munca şi sudoarea românilor.
        Execuţia lui Antonescu sa făcut sub oblăbăduirea regelui în cârdăşie cu ruşii şi executanţi plini de zel din Garda Regelui precum Vişinescu, rămânând printre noi şi pozând în bătrânei cum se cade fără a fi traşi la răspundere şi pedepsiţi pentru faptele lor oribile.
        O zi bună

        Răspunde
  4. Bine spus, asasinarea mareluio om al romanilor maresalul Ion Antonescu, cine il consider ltfel nu a citit istorie, are cunostiinte ambigue, , recomand lui Dan sa citeasca Delirul de Marin Preda, apoi cele doua volume Antonescu- Hitler ( corespondenta si intalniri inedite 1940 – 1944 ), aparute in anul 1991 ,coordonator stiintific Dr. Florin Constantiniu stop Referitor la evrei, nu am nimic cu acest neam, dar numai de ei se spune ca au fost asasinati, intreb pe acest Dan, romanii careau ffost asasinati in inchisorile comuniste ,cum este cu eistop Stiai Dane ca Lenin a fost evreu. Asta e citeste si vei stii adevarurile istorice. Cu bine si sanatate,iar bunul Dumnezeu sa_l odihneasca in pace pe Maresalul Ion Antonescu, daca ai posibilitatea Dane vezi executia acestui mare om , si ce a spus inainte de a fi impuscat ca un caine la marginea unei liziere de padure. Fie_i tarana usoara acolo unde lo_r fi ingropat calaii rosii.

    Răspunde
    • As adauga la lista lecturilor de mai sus si lucrarea „Preliminarii politico diplomatice la insurectia armata de la 23 august” de A. Simion.

      Răspunde

Lasă un comentariu