Fuziunea la rece: focul din apă

Ce s-a întâmplat cu afirmația că fuziunea la rece ar putea fi sursa perfectă de energie regenerabilă? Acest film documentar analizează minuțios controversa născută din descoperirea fuziunii la rece, un proces prin care s-ar putea produce energie din abundență folosind materiale simple.

Fuziunea la rece, una dintre cele mai imporante descoperiri științifice din istorie, a intrat în vizorul opiniei publice în anul 1989. La 23 martie 1989, doi chimiști renumiți de la Universitatea din Utah, Martin Fleichmann și Stanley Pons, au făcut un anunț care a creat controverse în lumea academică. Aceștia susțineau că o celulă de sticlă plină cu apă grea, dotată cu un catod de paladiu, putea produce, la trecerea unui curent electric slab, extrem de multă energie calorică. Ei afirmau că reacția de bază trebuie să fie una de natură nucleară, similară celei ce are loc în stele.

Astfel, „focul din apă”, așa cum a fost denumit, nu putea proveni dintr-o reacție chimică obișnuită, în experiment nefiind implicați agenți chimici, în afara apei, considerată a fi inertă din acest punct de vedere. De asemenea, nivelurile energetice raportate le depășeau cu mult pe cele ale unor reacții clasice, chimiștii considerând că prin această descoperire au identificat o nouă sursă energetică a viitorului.

Documentarul Fuziunea la rece – Focul din apă pornește pe urmele unei aventuri științifice în încercarea de a înțelege fuziunea la rece, „alchimia modernă” care – pentru fizica zilelor noastre – încă nu poate fi explicată. În pofida „războiului” pornit de cercetători și mass-media, fuziunea la rece ar avea încă șanse să devină realitate.

În fața interviurilor cu oameni de știință implicați în desoperire suntem invitați să decidem noi înșine dacă fuziunea la rece va revoluționa sau nu energia secolului XXI. Fuziunea la rece – Focul din apă este prezentat de actorul James Doohan, din „Star Trek”, și Sir Arthur C. Clark, autorul cărții „Odiseea spațială 2001” și inventatorul satelitului de telecomunicații.