Controlul total prin cipurile electronice

Ne punem aștepta ca în viitor să ajungem să fim la fel de controlați ca în filmul Matrix? În aprilie 2007, un comunicat de presă al organizaţiei CASPIAN (consumatorii împotriva invadării intimităţii de către supermarketuri) avertiza opinia publică despre apariţia unei metode perverse de supraveghere a populaţiei. De data aceasta, nu era vorba de camerele de supraveghere sau de telefoanele mobile, ci de plasarea unor sisteme de urmărire în haine şi încălţăminte, fără ştiinţa celor care cumpără şi apoi poartă produsele în cauză. Presa corporatistă a ignorat cu desăvârşire aceste informaţii.

Katherine Albrecht, fondatoarea şi preşedinta CASPIAN, anticipase acest moment încă din 2005, când publicase, în colaborare cu Liz McInty, lucrarea Cipurile-spion: Cum plănuiesc mega-corporaţiile şi guvernul să vă urmărească orice mişcare cu RFID (Spychips: How major corporations and government plan to track your every move with RFID).

În capitolul patru al acestei cărţi, intitulat în mod sugestiv Spionul din pantof autoarele scriau: „cel mai cumplit coşmar al oamenilor, în calitate de consumatori, va fi reprezentat în curând de combinarea sistemelor antifurt de pe produse (cunoscute sub numele de EAS) cu dispozitivele pentru identificare cu ajutorul frecvenţelor radio (radio frequency identification device – RFID).”

Nu au trecut nici doi ani şi acest gen de etichete-spion a fost lansat pe piaţă de firma Checkpoint Systems, sub numele de Evolve. Pentru a convinge supermarketurile să cumpere şi să utilizez astfel de etichete, Checkpoint Systmes le prezintă drept o modalitate mult mai eficientă de a descuraja tentativele de furt şi totodată de a realiza o inventariere mai rapidă a produselor din magazin. (Sursa)

8.51

8.51/10 din 37 voturi

Filme similare

7 comentarii la „Controlul total prin cipurile electronice”

  1. multe din documentare exagereaza si probabil mute din ele sunt facute chiar de masoni ca sa fgac teoriile conspiratiei sa para niste aberatii in timp ce sunt niste realitati concrete…poftiti acilea o ordine in care sa vauitati si la ce:D

    https://www.filmedocumentare.com/secretul-de-dincolo-de-materie/

    https://www.filmedocumentare.com/razboiul-parapsihologic/

    https://www.filmedocumentare.com/societatile-secrete-si-religia/

    https://www.filmedocumentare.com/cine-ne-controleaza-interviu-aaron-russo-alex-jones/

    si bonus pentru cine se crede patriot: http://adevaruldespredaci.ro/

    si nu numai patriot,ci si pasionat de istorie si de originile sale:D

    Răspunde
  2. Ceea ce se spune in documentar e adevarat.Exista nu numai moduri clasice de a controla mintea, dar exsita de asemenea niste metode oculte care folosesc niste puteri de neinteles pt a timite programe oamenilor la distanta. Aceste programe itit „paralizeaza”mintea, constiinta, iti dubleaza personalitatea, itti spala creierul si iti afectewaaza chiar si strucutura biologica a ta, e o subjugare mentala, spirituala care se face anume pentru a u-ti permite sa vezi lucrurile asa cum sunt ele , ci pt a le vedea intoarse, total intoarse si a nu putea reactiona, a fi intr-o pozitie pasiva, ( in necunostinta de cauza) . Exista consecinte mentale, exista consecinte psihice si exista si puternice consecinte spirituale. Tehnologia e buna, dar noi ne imaginam doar ca stim cum sa o folosm, dar din pacate a a ajuns ea sa ne foloseasca pe noi. Exista un decalaj intre dezvoltarea tehnologiei si discernamantul oamenilor. Asta e puctul dureros pe care apasa cei care conduc lumea faptul ca omoara discernamantul, omoara constiinta, omoara realitatea si in schimbul realitatii „ne servesc” cu o serie de ideologii, prejudecati, sisteme sociale creeand ei singur o realitate pe care noi nu numai sa o credem, dar sa o si veneram, sa avem incredere maxima in ea asa incat daca vreodata o sa vina un om sa-ti spuna ca „a innebnit lumea” ,tocmai aceste afirmatii realiste sa-ti starneasca rasul si acesti oameni sunt anti-sociali si ei ‘conspira”impotriva societatii prin faptul ca spun lcururile asa cum sunt.

    Răspunde

Lasă un comentariu