Cine se teme de Machiavelli?

Titlu original: Who's Afraid of Machiavelli?

S-ar putea scrie o piesă de teatru excelentă despre luna anului 1502 în care Cesare Borgia a stat într-un castel din nordul Italiei împreună cu Leonardo da Vinci și Niccolo Machiavelli. Care dintre aceștia din urmă a lucrat pentru temutul Borgia? Să fi fost Niccolo Machiavelli? Greșit! A fost creatorul tabloului Mona Lisa, nu autorul Principelui.

Nicolo Machiavelli a fost un tânăr diplomat al noii republici Florentine, iar la vremea respectivă niciun gând despre realpolitik nu îi tulbura mintea idealistă. Însă, zece ani mai târziu, după ce a preluat puterea în Florența, familia de Medici l-a arestat și torturat pe Machiavelli.

Trauma prin care a trecut Machiavelli avea să dea naștere Principelui, o carte care sfătuia că e mai bine să fii temut decât iubit, că e întotdeauna înțelept să îți zdrobești dușmanii și că, dacă servește scopului suprem, nu e nevoie să îți respecți cuvântul dat.

O jumătate de mileniu mai târziu, cel mai cinic manual de politică din istorie, Principele, de Niccolo Machiavelli, este o lucrare de căpătâi pentru politicieni, corporații, soldați, chiar și rapperi.

Ca să activați subtitrarea, începeți redarea filmului, apoi dați click pe butonul Setări în fereastra video și selectați limba dorită sau traducere automată.
9.50

Nota: 9.50/10 din 8 voturi

Alte filme interesante

Oameni care au fost… Mareșal Alexandru Averescu

2001
9.67

Documentarul explorează viața și cariera excepțională a lui Alexandru Averescu, un om cu un impact semnificativ asupra istoriei României.

Maresalul Alexandru Averescu

Inima nomadă a Marii Uniri

2019
8.91

Filmul este dedicat reginei Maria, unul dintre cei mai iubiți monarhi, care a avut o contribuție decisivă la recunoașterea României reîntregite.

inima nomada a marii uniri

Eu, Eminescu

2021
9.28

Documentarul Eu, Eminescu pune în valoare arhiva perioadei istorice în care a trăit poetul, „traducând“ istoria într-un limbaj accesibil.

Mari clasici: Liviu Rebreanu

2020
9.17

Realizat la 100 de ani de la apariția romanului „Ion”, filmul spune povestea vieții lui Liviu Rebreanu și a monumentalei sale opere.

mari clasici liviu rebreanu featured_compressed
>