Cele mai comentate - 117
De la avion la chitara electrică sau amprenta ADN, secolul XX a fost epoca celor mai spectaculoase invenții din istoria omenirii. Invenții care au schimbat lumea este un serial cu 10 episoade care vă vor purta prin tot atâtea decenii de descoperiri fascinante. A fost un secol al inovațiilor care au transformat absolut totul în lumea în care trăim. Au revoluționat modul în care...
1,872
Realizat de regizorul moldovean Eugen Damaschin, filmul documentar Moldova 89-91 prezintă firul evenimentelor prin care statul vecin și-a câștigat independența odată cu prăbușirea URSS. Astfel, în film apar politicieni precum foștii președinți Mircea Snegur și Vladimir Voronin și fostul vicepremier Iurie Roșca, alături de mulți alți martori și participanți la evenimentele de formare a Republicii Moldova ca stat independent. Și, bineînțeles, fiecare dintre ei...
1,771
Ionaș visează că plouă spune povestea unui bătrân dintr-un sat izolat din Maramureș care își petrece nopțile păzindu-și de unul singur lanul de porumb de mistreții care amenință să-i mănânce agoniseala. Pericolul cel mare este somnul. Ionaș știe că, atunci când doarme, nu este conștient de ce se întâmplă în jur, decât dacă visează. El crede că, atunci când visează oameni care au murit,...
6,927
Masivul Ciucaș este cu siguranță cel mai frumos munte din Carpații de Curbură și impresionează în special prin stâncile spectaculoase și peisajele alpine inedite. Iarna este capricioasă în această zonă, iar în acest episod o să puteți vedea ce înseamnă un viscol serios pe crestele montane. Ciucașul mai impresionează și prin zonele de la bază pline de flori de primăvară. Ideea acestui serial documentar a plecat de...
10,786
Există unele povești care, deși foarte vechi, își află abia astăzi deznodământul. În urma cu peste 60 de ani, un bărbat oarecare pleca de acasă pentru a lupta din munți împotriva străinilor care pofteau la averea lui muncită. Bărbatul nu știa atunci că, peste multe decenii, în jurul mormântului său se vor aduna camaradul de arme, nepoata, un torționar și câțiva arheologi și istorici....
8,124
Viața în Pantanal – cea mai întinsă zonă mlăștinoasă din lume – este guvernată de ciclul inundațiilor și secetei, care forțează animalele să se adapteze la schimbările constante ale habitatului lor. Acest film documentar explorează inima ținutului Pantanal. Pentru a cunoaște frumusețile extraordinare de aici, realizatorii au petrecut un an alături de jabiru, jaguari și caimani. Brazilia secretă - Viața în Pantanal este o...
2,335
Animalele sălbatice ale Marii Britanii pot fi secretoase, așa că de multe ori trec neobservate. De-a lungul celor trei părți, serialul documentar Marea Britanie sălbatică dezvăluie viețile ascunse atât ale animalelor familiare, cât și ale celor mai neobișnuite. Episodul de față, intitulat La oraș și la țară, intră în intimitatea sălbăticiunilor din orașele și satele britanice. Unele animale, cum ar fi vulpile, au găsit...
6,045
După secole de izolare, oamenii din tribul Kogi, descendenți ai civilizațiilor precolumbiene, l-au invitat pe cineastul BBC Alan Ereira să-i viziteze pe tărâmurile natale din Munții Sierra Nevada, din nordul Columbiei. Lumina de la capătul lumii – Muntele magic al Columbiei are ca subiect avertismentul lansat de tribul Kogi de a renunța la practica de a ne război cu Pământul, înainte de a fi...
3,153
Să pășim pe gheața arctică alături de cel mai înverșunat prădător, ursul polar, pe măsură ce rătăcește printr-unul dintre cele mai dure locuri de pe planetă: un regat mistic al creaturilor magnifice. Înarmat cu un simț al mirosului extraordinar și susținut de 700 de kilograme, blană și colți, ursul polar domnește singur în vârful lanțului trofic. Cu toate acestea, mulți alți vânători reușesc să...
Regizorul Copel Moscu revine în atenția publicului cu documentarul Comoara naivă, o călătorie fascinantă în universul pictorului Ioan Măric. Originar din Bacău, acesta este un personaj de prim rang în rândurile artiștilor naivi din România. Timp de câteva decenii, personalitatea sa artistică pregnantă a fost recunoscută de critica de specialitate din țară și străinătate. Comoara naivă spune povestea lui Măric, care decide să se...

Te-ar putea interesa