Descrierea filmului
„Ceea ce nu știm” întrece „ceea ce știm”. Aceasta este natura universului, iar NASA are misiunea să exploreze marele necunoscut. Savanții se avântă în cosmos în căutarea răspunsurilor. Navele spațiale părăsesc Sistemul Solar, dar explorarea universului seamănă cu aprinderea unui chibrit: nu știm ce se ascunde în întuneric, ar putea fi orice acolo.
Farfurii zburătoare enigmatice din proiecte guvernamentale secrete, hexagoane uriașe pe Saturn, „calmari spațiali” lângă Lună… Misiunile NASA au descoperit dovezi tulburătoare. Ele continuă să îi uimească și pe cei mai străluciți cercetători. Cazuri neelucidate ale NASA este un serial despre obiecte și fenomene care ne depășesc puterea de înțelegere. Acestea sunt cele mai bizare evenimente cu care s-a confruntat agenția spațială americană încă de la înființate.
Episodul OZN-ul din SUA și hexagonul de pe Saturn analizează mai multe înregistrări video originale ale NASA și prezintă mărturii la prima mână ale unor oameni care au văzut lucruri ciudate, care nu există în mod oficial.