Castelul Iulia Hasdeu este o clădire stranie, ridicată de cărturarul Bogdan Petriceicu Hasdeu în memoria fiicei sale. A fost denumit Castelul Magului sau Templul Spiritist de la poalele Carpaților. Circumstanțele construirii acestui edificiu nu sunt clare nici astăzi în totalitate.
Elaborarea planurilor castelului a fost realizată după „dicteu spiritist”. Iulia i-ar fi transmis tatălui ei, de dincolo de moarte, indicaţii privitoare la realizarea construcției (deși nu avusese în timpul vieții cunoștințe în domeniu).
Monumentul are un aspect ce utilizează elemente arhitectonice cu trimiteri directe către epocile Evului Mediu. Predomină înfăţişarea de fortăreaţă, de spaţiu închis, esoteric. Intrarea principală este străjuită de două tronuri, mari jilţuri din piatră, aşezate fiecare pe câte șapte lespezi ce simbolizează trecerea sufletului omenesc prin cele șapte etape cunoscute în credința populară sub denumirea de „vămile văzduhului”.
Lângă cele două jilţuri de la intrare sunt sculptate săgeţile care indică procesul reversibil al reîncarnării. (sursa)
Foarte interesant,lucruri ce nu le stiam.
Multumesc foarte mult!
ACEASTA STARE DE ***SPIRITISM*** se intimpla tuturor celor care sunt ADEVARATI… ****puternic adevarati**** si mai ales in iubirea lor… oamenii se joaca si glumesc, au idei si inventeaza tot felul de jocuri, doar ca lucrurile nu sunt de gluma… secretul este ***SUFLETUL*** … !!!
dragii mei, BOGDAN PETRICEICU HASDEU nu a primit speranta din spiritismul, din metoda ce practica ca si contact cu fiica sa…
ci altceva… si anume ****i-a dat RASPUNSUL**** … Hasdeu a inteles… a pipait situatia energetica a vietii si metamorfoza prin care poate trece cu ajutorul darurilor de la Dumnezeu, din care MINTEA-SFINTUL DUH… SUFLETUL-IUBIREA … INIMA-DRUMUL prin care circula, se misca si pleaca si ajunge energia iubirii intre cele doua stari de constiinta: prima, cea materializata si a doua, cea nevazuta, cea invizibila, cea subtila si ne pipaibila de toata lumea… iar calea, CALEA ESTE NUMAI PRIN CREDINTA…
tot ce este cu generozitate lasat noua mostenire ca mecanica a sufletului si a mintii, prin Biblie si prin textele sacre, sunt REALIZABILE…. doar trebuie cautat si RASPUNSURILE NE STAU LA DISPOZITIE SI SUNT GASIBILE DACA PLONJAM IN SPATIUL SI TIMPUL IDEII CE NE CHEAMA…
si avem si toate caile si toate mecanismele precizate de a gasi ceea ce cautam: OMNI-PREZENTA OMNI-con-STIINTA SI OMNI-POTENTA… noi cu simturile noastre: VEDEM INTELEGEM SI PUTEM… DUMNEZEU SA NE VADA SI EL LA RINDUL SAU… dar de asta nu ma indoiesc nici o clipa… suntem nu numai vazuti si aprobati sau nu, dar suntem GHIDATI SI INDRUMATI SUNTEM DUSI SI ADUSI PESTE TOT SI DE PESTE TOT… !!! LEGILE OAMENILOR VIN DE LA DRUMURILE PE CARE DUMNEZEU NE INDRUMA SA LE LUAM SI SA LE STRABATEM…
eu nu spun nimanui ca TREBUIE SA CREADA IN DUMNEZEU… dar nimeni nu s ar mai indoii daca ar sta si ar analiza un pic propria viata si ar intelege prin el insusi ca DUMNEZEU ESTE PREZENT SI ACTIONEAZA VORBESTE SI GINDESTE IN NOI SI PRIN NOI SI PENTRU NOI… SI ASA ESTE !
si toata lumea ar intelege din actiunile pe care le are in viata, ca BINELE si RAUL sunt STARI EXISTENTIALE SI DIN CARE DACA CONSTIINTA ESTE PREZENTA IN NOI LE INTELEGEM SI LA RINDUL NOSTRU DEVENIM INTELEPTI SI ADUCEM HRANA DE BINE IN MINTILE SUFLETELE SI INIMILE OAMENILOR… ! si asta ne trebuie… ca avem sau nu sateliti si rachete de evadat de pe planeta noastra, asta ar veni si mai usor daca am fi intelepti si in plina constiinta… si poate DUMNEZEU s ar indruma cu noi si ne ar scoate in cale si atit de mult doritii extraterestrii, dar nu GENOMUL ESUAT AL OMULUI CI CU ADEVARAT OAMENI DIN COSMOSUL INIFINIT… !!!!
pardon am facut mai multe greseli, ce sper sa nu fie foarte grave pentru nimeni, deci
ERATA:
la al 2lea comentariu,
al 3lea rind de la urma nu am vrut sa folosesc cuvintul ***indruma*** ci ***indura***…
iar in al 2lea rind de la urma am vrut sa vorbesc despre *** GENOMUL MODIFICAT AL FIINTEI UMANE*** care sigur a dat o deviere a aspectului, a formei umane si vor sa ne arate astazi un OM COSMIC VENIT DE DEPARTE DIN UNIVERS…
este pacat sa alimentam inca si inca prin informatii false si mincinoase, mintea omului, sa ii ascundem adevaruri care ne vor vatama toata viata a tuturor oamenilor a UMANITATII INTREGI…