Casa numerelor – De unde vine SIDA

Casa numerelor – De unde vine SIDA este un film documentar despre virusul HIV și maladia SIDA, regizat și produs de Brent Leung. Acesta intervievează o serie de oameni de știință care neagă ideea că virusul HIV ar sta la baza îmbolnăvirii de SIDA. Filmul pune în discuție efectele negative ale HIV și chiar și existența acestui virus.

Mai mult, unii cercetători susțin chiar că SIDA nu există ca boală distinctă. Documentarul a fost privit cu neîncredere de critici, aceștia catalogându-l mai degrabă drept o teorie a conspirației, și nicidecum o analiză obiectivă. De asemenea, câțiva cercetători care apar în film s-au plâns ulterior că au fost intervievați sub un motiv fals și că filmul lui Leung este o „pseudoștiință”.

În același timp, cotidianul Portland Oregonian l-a acuzat pe regizor că „nu a fost complet sincer” cu spectatorii și că și-a bazat documentarul pe editare selectivă, anomalii, concluzii nesusținute și suprimarea adevărurilor incomode.

Ca să activați subtitrarea, începeți redarea filmului, apoi dați click pe butonul Setări în fereastra video și selectați limba dorită sau traducere automată.
7.63

Nota: 7.63/10 din 32 voturi

Alte filme interesante

Starea de control

Starea de control ridică întrebări esențiale despre viitor și prețul pe care suntem dispuși să îl plătim pentru confortul tehnologic.

Ucraina în flăcări

Documentarul spune povestea protestelor sângeroase din 2014 din Ucraina și a crizei care a urmat, când Rusia a ocupa Crimeea.

ucraina in flacari

Martie negru: Târgu Mureș 1990

Documentarul analizează evenimentele violente din zilele de 19 și 20 martie 1990, de la Târgu Mureș, soldate cu morți și răniți.

martie negru targu mures 1990

Noua biologie – Unde se întâlnesc mintea și materia

În Noua biologie, Bruce Lipton explică mecanismele prin care conștiința acționează asupra mediului, interferează cu genetica și ne influențează evoluția.

  • Din Africa vine SIDA , de la negrii care aveau contacte sexuale foarte dese  cu maimutele antropoide ,lucru foarte obisnuit pe acolo, iar apoi femeile albe dornice ca-ntodeauna de experiente ‘exotice’ au preluat boala si au raspandit-o in toata lumea

  • Anghelnela7 spune:

    Catalin,eu cred ca SIDA a fost creata in laboratoare si apoi ”scapata”,pentu a mari cifrele de afaceri ale marilor companii farmaceutice! C
    red ca cei din Africa care au trait in comuniune cu natura ,nu au nici o vina!

    • Nu trebuie sa crezi e foarte sigur,imi aduc f.b.aminte cand in 83 am citit un articol scris de rusi,unde ii incrimina pe americani de experientele care sau facut pe detinuti,pt.modificarea asa zis a unor gene de unde a rezultat SIDA.la care americani a dat vina pe muste si maimute…hahaha

  • gica contra spune:

    literele sunt si totusi nu sunt ceea ce alegem ca sunt ,simbolurile sunt creatii,greu de spus al;e cui,in lumea virusurilor gasim simboluri,de ce sida a aparut in acest secol nu este intimplator,cine a trimiso e un mare secret,cine a creat lumea virusurilor,unde incepe si unde se termina o lume,etc,etc

  • >