Carol I și Elisabeta – Primii regi ai României

Distribuie acest documentar

VN:F [1.9.22_1171]
Nota 8.5/10 (6 voturi)

Descrierea filmului

Documentarul Carol I și Elisabeta – Primii regi ai României prezintă istoria cuplului care a deschis epoca regalității și a modernizării țării noastre. Carol I a fost primul rege al românilor și a avut cea mai lungă domnie din istoria României. Carol I domnit 48 de ani, dar puțină lume știe că acesta a pătruns în țara noastră fiind deghizat şi cu paşaport fals. Sub Carol I, România a devenit independentă și și-a crescut teritoriul, cu Dobrogea şi Cadrilaterul. Regele Carol I a fost o personalitate rece şi calculată. Istoricii epocii l-au descris ca fiind „un militar riguros”.

După ce România a obținut victoria în Războiul de Independenţă, Carol a devenit rege al țării. Coroana de oţel pe care a purtat-o la ceremonia de încoronare a fost făcută dintr-o bucată de tun tucesc, ce fuese capturat la Griviţa în 1877.

Principesa Elisabeta de Wied s-a măritat cu Carol de Hohenzollern în 1869 și a devenit prima regină a țării noastre. Tânăra avea 26 de ani la data cununiei cu Carol şi nu se putea spune despre ea că era o frumusețe. Aparent, cultura sa bogată și aerul intelectual au impus o oarecare distanță pretendenților. Acesta a fost motivul pentru care a ajuns să se mărite abia la 26 de ani, o vârstă înaintată pentru standardele vremii.

Trecuse deja un an de la căsătorie când, în septembrie 1870, regina Elisabeta născut o fată, Maria. Iată că primii regi ai României aveau o urmașă. Numai că, la vârsta de patru ani, copila s-a îmbolnăvit de scarlatină și a murit. Acest eveniment a devenit tragedia vieții reginei. În total, regina Elisabeta a pierdut 18 sarcini, potrivit însemnărilor pe care le-a lăsat în jurnalul său intim.

 

Mai multe documentare interesante

Istoria Rusiei – Sankt Petersburg

Istoria orașului Sankt Petersburg începe acum mai bine de 300 de ani. Pe nou cuceritul teritoriu de la Marea Baltică, țarul Petru cel Mare își propune să ridice un nou...
VN:F [1.9.22_1171]
10.0

Istoria Rusiei – Moscova

În timp ce peisajele urbane din Sankt Petersburg rămân, în mare parte, neschimbate, Moscova se reinventează în permanență. Acest episod începe cu momentul invaziei orașului de către trupele lui Napoleon,...
VN:F [1.9.22_1171]
8.3

Pompei – Ultima zi

Pompei - Ultima zi este un film documentar despre erupția vulcanului Vezuviu, care a avut loc pe 24 august 79 e.n. Erupția vulcanică a acoperit orașele romane Pompei și Herculaneum...
VN:F [1.9.22_1171]
8.5

Verii regali în război – O casă divizată

La izbucnirea Primului Război Mondial, trei verișori domneau peste cele mai mari puteri ale Europei. Aceștia erau țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei și...
VN:F [1.9.22_1171]
9.2

Regii războinici ai Siberiei

În estul Siberiei, arheologii descoperă o cetate subterană, perfect conservată pe terenul înghețat. Arhivele din Moscova dezvăluie că un grup etnic de nomazi, Samoyezii, considerați strămoșii neneților, acum păstori de...
VN:F [1.9.22_1171]
9.5
>