Realizat e BBC, Teoria conspirației – Fratele cel Mare ridică o întrebare care acum este mai actuală ca niciodată: pe măsură ce tehnologia devine tot mai sofisticată, nu cumva ne lăsăm complet vulnerabili în fața ochiului atotvăzător al lui „Big Brother”?
Filmul analizează adevărata dictatură a cipurilor electronice implantabile (proiectate inițial pentru animale și folosite acum și pe oameni) și a camerelor de supraveghere montate pe orice dispozitiv imaginabil, de la telefoane, la drone. Un prim experiment cu implanturi RFID (dispozitiv de identificare cu radio-frecvență) a fost făcut de ciberneticianul britanic Kevin Warwick, care și-a implantat un cip în braț în 1998. În 2004, Conrad Chase a început să le ofere cipuri implantabile clienților VIP din cluburile sale de noapte din Barcelona și Rotterdam, care se foloseau de acestea pentru a plăti la bar.
În 2004, Procuratura Generală al Mexicului și-a implantat 18 angajați cu cipuri Verichip pentru a controla accesul în încăperile cu date secrete. Experții în securitate au lansat avertismente împotriva folosirii cipurilor RFID pentru identificarea oamenilor, din cauza riscului ridicat de furt de identitate. De exemplu, în timpul unui asalt pe stradă, identitatea unei persoane poate fi furată foarte ușor datorită apropierii fizice de cip. Designul cipului implantabil face imposibilă împiedicarea unor astfel de atacuri.
Apărătorii dreptului la intimitate au protestat împotriva cipurilor RFID implantabile, avertizând asupra potențialelor abuzuri și denunțând aceste tipuri de dispozitive ca fiind „cipuri-spion”, folosirea acestora de către guverne ducând la pierderea tot mai multor libertăți civile și înmulțirea numărului de abuzuri.
Potrivit autorităților medicale din SUA, implantarea unui cip RFID are potenția efecte secundare. Șocuri electrice, incompatibilitate MRI, reacții adverse la nivelul țesuturilor și deplasarea în corp a microcipului sunt doar câteva dintre riscurile asociate cu implanturile de cipuri RFID, potrivit unui studiu din octombrie 2004.
