La mijlocul lunii aprilie 1989, românii au aflat din ziarul Scânteia o veste mare: Republica Socialistă România își achitase integral datoria externă. Informația fusese făcută publică de însuși Ceauşescu în cadrul Plenarei Comitetului Central desfășurate la București. Liderul comunist contractase datoria în numele românilor, făurindu-și planuri fanteziste.
În 1978, datoria externă a României era de aproximativ cinci miliarde de dolari. Din cauza creșterii prețului petrolului și al materiilor prime, până în 1982 datoria a ajuns la 11 miliarde dolari. Singur a decis și achitarea ei integrală, aruncând cetățenii în grava criză a anilor ‘80.